Zilele trecute, pe un post tv educativ, am urmarit un material despre Dian Fossey, asa numita "Doamna gorilelor", o femeie care si-a dedicat intreaga viata studiului acestor mamifere. Vazand cum doamna respectiva a trait atata timp printre gorile, nu am putut sa nu imi amintesc o experienta asemanatoare traita de mine cu ceva timp in urma - cele aproape 12 luni petrecute alaturi de un clan de suricate.
Se intampla cu mai bine de o jumatate de secol in urma cand, ratacindu-ma de echipa alaturi de care traversam desertul Kalahari, am cazut rapus de sete si de caldura. Am zacut ore intregi in arsita (plus 60 de grade Celsius) iar salvarea mea s-a numit clanul de suricate Costqista. M-au hidratat, m-au luat cu ele in vizuine, m-au hranit si m-au tratat ca pe unul de-al lor. Incet incet am invatat sa traiesc sub pamant, in bezna, departe de lumina si caldura ucigatoare a soarelui african. Am invatat sa vanez, la inceput mici mamifere apoi chiar pe unii din semenii suricati. Am inceput sa atacam alte triburi pentru a ne extinde teritoriul dar nu am ezitat nici sa ne pedepsim colegii de trib atunci cand acestia nu mai faceau fata incercarilor de zi cu zi. Apa tot mai putina ne-a rarit rau de tot clanul pana cand intr-o buna zi, insetati si cu unitatea grupului subrezita, am fost macelariti intr-o buna zi de o turma de hiene. Am reusit sa scap datorita unui trib de Bambukushu carora li s-a facut mila de mine si nu m-au mancat pentru ca eram extrem de slab.
Si acum, la atata timp dupa evenimentul ce mi-a cultivat spiritul gregar si mi-a ascutit capacitatea de a detecta orice sursa de apa, retraiesc cu mare placere acele momente cand alaturi de "banda" mea ne taram prin miile de canale sapate in pamantul tare si uscat ca granitul. Cu toate ca au trecut mai bine de 50 de ani, inca mai am probleme din caua luminii puternice semn ca odata ce ai bajbait prin neant e greu sa te mai obisnuiesti cu soarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu