WAX

Vizita mea la doctor, ce se anunta ca de obicei, o verificare de rutina s-a transformat in cel mai mare cosmar de dupa 7 mai 1986. Dupa o scurta anamneza, o examinare detaliata si dupa cateva teste functionale, diagnosticul a cazut ca un traznet: sebaceele si apocrinele mele sunt atat de productive incat duc la o hipersecretie de cerumen. Mai pe romaneste, corpul meu produce mai multa ceara de ureche in comparatie cu productia normala a unui om sanatos.

Deci MOR ! ... insa o sa mor frumos, invelit in propria-mi ceara ca un fluture intr-o bucata de chihlimbar.

Dar pana atunci mai e, asa ca, pe moment l-am rugat frumos pe domnul doctor sa imi curete urechile iar dansul sa conformat ca asta-i treaba lui. Mai usor cu urechea dreapta (ceara era mai proaspata, plus ca, de surd ce eram am mai inmuiat-o si eu cu un spray "audio" vazut in reclame) lucrurile s-au complicat la cea stanga si nu pentru ca sunt stangaci ci pentru ca acolo deja ceara incepuse sa se cristalizeze. Dar cum lucrurile dure au rezolvari la fel de dure, poate si mai si, domnul doctor nu a pregetat si a pus mana pe dalta cu cap de diamant si pe ciocanul cu coada de lemn de cires si rapid m-am trezit in palma cu doua cristale de ceara avand impreuna dimensiunea unei  seminte de floarea soarelui Djili, fara sare.
Inainte de a pleca, am recuperat atat ceara cristalizata provenita din urechea stanga cat si pe cea moale provenita din urechea dreapta.  Acum le topesc pe toate intr-o coaja de nuca, le purific intr-o solutie de zeama de mango si sange de pinguin iar in final o sa  le torn intr-o matrita in forma de # si le voi lasa sa se intareasca. Voi realiza astfel un minunat pandativ, ce o sa mi-l pun la gat sa ma apere de rele.

me... the ripper

    Am intrat in casa relaxat, inchizand usa fara cel mai mic zgomot. Ea era in bucatarie, parca ma astepta. M-am indreptat spre sertarul unde tinem cutitele si l-am ales pe favoritul meu: usor, varf ascutit, inox, lama de 20 cm. Am luat-o putin prin surprindere atunci cand am lovit-o, scurt si cu putere, in zona inferioara. O priveam si imi dadeam seama ca acesta e ultimul lucru la care se astepta vreodata. In timp ce cu mana dreapta apasam pentru ca lama sa intre cat mai mult, imi tineam stanga strans lipita de ea, ca intr-o mangaiere sau mai bine ca o imbratisare a sfarsitului.
    Nu eram la prima abatere de acest fel dar era prima oara cand o faceam pentru ca simteam nevoia si nu pentru a ma antrena. Iar toata experienta mea anterioara, cumulata si cu elementul surpriza,  mi-au fost de mare ajutor pentru ca de data asta am reusit sa o fac in liniste si mai ales extrem de curat. E foarte important sa lucrezi curat, imi spunea un bun prieten, si nu numai pentru a evita sa lasi urme ci si din respect pentru victima ta. Si eu lucrez curat, atat de curat incat nici o picatura nu a murdarit gresia, nici un zgomot nu a deranjat vecinii.
    Am scos cutit-ul cand am simtit ca totul s-a sfarsit. Ce era mai greu trecuse  atat pentru ea cat si pentru mine. Nu-mi mai ramanea decat sa o transez pentru a o putea manevra mai bine. Am infipt din nou cutitul, de data asta in partea superioara si cu o miscare de maestru am tras in jos pana ce am ajuns in dreptul orificiului creat prin injunghiere. Sa desfacut in doua, asemenea unei flori de nufar doar ca nu de culoare alba ci rosie . Un rosu sangeriu care ma privea parca prin sute si sute de ochi negri. Dar nu imi era de ajuns! Am luat apoi fiecare jumatate in parte si am repetat miscarea anterioara. M-am oprit apoi, multumit, stergandu-mi fruntea de sudoare. Pe masa, in fata mea, era ea, taiata in 4 bucati, numai buna de pus in frigider pentru ca, va spun eu, nu e bine sa mananci lubenita calda.

Mortuara

    Eram un mare fan al lui Stan Patras inca dinainte de a vizita Cimitirul vesel de la Sapanta asa ca intalnirea in carne si cruci de lemn cu opera sa nu a venit decat sa imi amplifice admiratia pentru aceasta adevarata arta. In plus, cum spiritul meu poetic e infinit mai valoros in comparatie cu al unuia de-alde eminescu sau Cosbuc, remarcand ca in ziarele locale, pagina de decese si comemorari are aceleasi si aceleasi epitafuri, am decis ca ar fi cazul sa demarez o mica afacere pentru a da putina culoare mortii.
    Doar ca, din pacate, sufletul meu e mai mult unul de artist si nu unul de om de afaceri. Mi-am dat seama ca o persoana care ar apela la astfel de servicii a suferit deja o pierdere imensa si ca ar fi de prost gust sa mai taxez si eu, fie si numai cativa banuti. Asa ca, tot ceea ce parea a se transforma la inceput intr-o industrie de maxim profit a devenit azi un pur gest filantropic pentru ca am decis ca toate lucrarile mele sa fie puse gratis la dispozitie tuturor persoanelor ce au nevoie de asa ceva. Desigur, in cazul in care vor exista indivizi ce vor dori sa doneze o anumita suma contra serviciilor mele ii anunt ca gestul lor nu va fi trecut cu vederea doar ca toti banii vor fi folositi in scopuri caritabile, in special pentru copii grav bolnavi ale caror poze imi sunt    diistribuite saptamanal de prietenii mei de pe Facebook.
    Si, pentru ca in ziua de azi esti cam fara rost daca nu arunci pe piata ceva sample-uri publicitare, va ofer mai jos cativa stropi din marea baza de date de de epitafuri ce o pun la dispozitie publicului larg, cu precizarea ca, la cerere, lucrarile mele pot avea caracter general dar pot fi de asemenea personalizate.
    Dar sa incepem !
    Nu-i asa ca in viata vi s-a intamplat sa va moara un coleg de serviciu. Stiu, ati pus acolo un 5-10 de lei fiecare, i-ati facut o coroana si apoi ati mancat si baut la el la pomana. Dar oare la el, v-ati gandit ? Oare nu ii era lui mai usoara trecerea in nefiinta daca in ziar, in loc de banalul "vesnica pomenire, colegii tai dragi" ati fi scris ceva de genul:

Ieri dadeam cu toti la strung

Azi colegii tai te plang

Moartea grea nu te-a rapit

Printr-un plan nenorocit.

    Sau, poate nu v-a fost coleg de munca, poate doar coleg de pahar, asa ca :

In crajma locu-ti este gol

Berea-i trezita si tigara uda

Sa ne privesti de-acolo sus pe noi

Pe rand cum ne vom usura la buda    

    Sa iti pierzi un copil e greu dar sa pierzi doi sau mai multi e o adevarata tragedie. Ei bine, nu ma refer la faptul ca ii pierzi pe plaja, doar pentru asta exista :" Aici Radio Vacanta/ Hier Spricht Der Ferienfunk/This is Radio Holidays/ Govorit Radiostantia Otdih/ Ici Radio Vacnces . S-au pierdut Pic si Poc, parintii sunt asteptati la sediul nostru de langa Obelisc. " Aici vorbim de lucruri serioase, ca de exemplu, un incendiu. Trist si macabru in acelasi timp, asa ca ar fi o buna ocazie pentru:

Ati pierit in valvataie

Pe cand va veghea mamaie

Acum sunteti doi palizi ingeraşi

Tristete-i tot ce ne-a ramas, baga-mi-aş !

    Sa nu o uitam nici pe curva satului care desi nu a prea parasit localitatea, in putinele deplasari la oras a capatat o SIDA zdravana care a curatat-o asa cum Pulimax 500 curata tapiseria, adica rapid. Cetateni, e clar ca muierile voastre au urat-o toata viatza dar acuma, pe ultimul drum, chiar nu s-ar supara sa ii dedicati :

Fericire ne-ai adus, cand stateai cu craci-n sus

Dar ai contactat boli grave, in orasele moldave.

Acum ne-ai umplut pe toti si-ai plecat, fara chiloti.

Da'n curand  te urmam la dracu'

Ca n-au gasit la SIDA leacu'.

    Iar la final, am lasat cea mai grea pierdere pe care o poate suferi un barbat pe aceasta lume: soacra. Ei bine, pentru pierderea aceastei minunate fiinte, orice vers ar fi mult de prisos asa ca m-am oprit la:

"Eufrosina, a ales data de 22 Octombrie 2013 pentru a trece (sper pentru totdeauna) la cele vesnice. Cel caruia i-a facut viatza de cacat, scumpul ei ginere Aurel, va invita sa luati parte la tristetea lui participand la oficierea sfintei taine a ingropaciunii ce va avea loc la cimitirul Eternitatea la ora 13:00. Cum e si firesc, urmeaza o petre ...pardon, pomana  la care sunteti asteptati cu mic cu mare."

Dar daca

Continuam sa mergem in sir indian, fie soare, fie ploaie, urcam munti si traversam rauri adanci pline de pericole dar nu rupem randurile. Zi de zi, unul dupa altul, ne tocim talpile bocanzilor de mars fara  a ne plange   si fara a devia de la ritmul impus de cel din frunte. Uneori tacuti, alteori inganand un cantec motivant, aparem in zare si imediat disparem dupa linia orizontului. De sus iti parem a fi un miriapod gigant care  inainteaza,  cucereste si apoi lasa in urma praful si pulberea.

Tu mergi in spatele meu. Nu stiu cine esti pentru ca nimeni nu intoarce capul. Tot ceea ce constientizez e ceafa paroasa a celui din fatza mea si rasuflarea ta fierbinte bicuindu-mi omoplatii. Nici nu vorbesc cu tine pentru ca aici individul nu conteaza asa ca la ce bun sa iti cunosc gandurile si trairile. Pentru mine esti doar "cel din urma", asa cum sunt si eu pentru cel din fata mea. Ciudat e ca nici nu sunt curios sa te cunosc. Imi esti atat de indiferent incat uneori si uit ca esti acolo dar iti simt iar rasuflarea ... si atunci stiu ca existi. S-ar putea sa nu mai fi aceeasi persoana cu cea care era in spatele meu la inceputul calatoriei. Poate respectivul a cazut, a cedat fizic sau chiar a murit. Poate multi au patit acest lucru iar tu esti doar a nu stiu cata rasuflare pe care o simt sau poate esti chiar rasuflarea "originala". Adevarul e ca nu ma intereseaza. Tot ceea ce e important e ca rasuflarea e acolo , deci si tu.  

Dar daca intr-o zi m-as intoarce si te-as scuipa in fatza asemenea unei lame ?  Oare sti tu cum scuipa lama ? Siret si obraznic, se uita direct in ochii tai si iti trage o flegma groasa, amestecata cu iarba. 

E bine, te-ai gandit care ar fi reactia ta? 

Ti-ai inghiti oare rasuflarea ?