Continuam sa mergem in sir indian, fie soare, fie ploaie, urcam munti si traversam rauri adanci pline de pericole dar nu rupem randurile. Zi de zi, unul dupa altul, ne tocim talpile bocanzilor de mars fara a ne plange si fara a devia de la ritmul impus de cel din frunte. Uneori tacuti, alteori inganand un cantec motivant, aparem in zare si imediat disparem dupa linia orizontului. De sus iti parem a fi un miriapod gigant care inainteaza, cucereste si apoi lasa in urma praful si pulberea.
Tu mergi in spatele meu. Nu stiu cine esti pentru ca nimeni nu intoarce capul. Tot ceea ce constientizez e ceafa paroasa a celui din fatza mea si rasuflarea ta fierbinte bicuindu-mi omoplatii. Nici nu vorbesc cu tine pentru ca aici individul nu conteaza asa ca la ce bun sa iti cunosc gandurile si trairile. Pentru mine esti doar "cel din urma", asa cum sunt si eu pentru cel din fata mea. Ciudat e ca nici nu sunt curios sa te cunosc. Imi esti atat de indiferent incat uneori si uit ca esti acolo dar iti simt iar rasuflarea ... si atunci stiu ca existi. S-ar putea sa nu mai fi aceeasi persoana cu cea care era in spatele meu la inceputul calatoriei. Poate respectivul a cazut, a cedat fizic sau chiar a murit. Poate multi au patit acest lucru iar tu esti doar a nu stiu cata rasuflare pe care o simt sau poate esti chiar rasuflarea "originala". Adevarul e ca nu ma intereseaza. Tot ceea ce e important e ca rasuflarea e acolo , deci si tu.
Dar daca intr-o zi m-as intoarce si te-as scuipa in fatza asemenea unei lame ? Oare sti tu cum scuipa lama ? Siret si obraznic, se uita direct in ochii tai si iti trage o flegma groasa, amestecata cu iarba.
E bine, te-ai gandit care ar fi reactia ta?
Ti-ai inghiti oare rasuflarea ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu