Colectiv

   In aceste momente de doliu national si maximaingrijorare, gandurile noastre se indreapta spre victimele si familiile celor morti/raniti in clubul Colectiv dar si la cauzele acestei tragedii.
   Asa cum arata un comunicat al SRI, pana la aceasta ora, doua grupari teroriste isi disputa "vina" pentru cele intamplate in clubul bucurestean.
   Pe de o parte ii avem pe cei de la ISIS, care in ultima perioada isi revendica toate evenimentele cu mai mult de 2 persoane decedate. Avand in vedere ca exact in aceeasi perioada a avut loc si un alt atentat revendicat de ISIS - avionul Metrojet din Egipt, putem spune ca baietii cu steag negru au avut un Halloween de succes.
   Pe de alta parte, un comunicat de presa al noii grupari paramilitaro-crestine intitulata BOCALISTII a declarat ca ceea ce s-a intamplat in Bucuresti e de fapt un atentat pentru pedepsirea tuturor satanistilor ce preaslavesc o sarbatoare anticrestina si diavoleasca. De asemenea, in comunicat se mai precizeaza ca gruparea mai sus mentionata are in plan o serie de alte atentate in preajma altor sarbatori anti-romanesti ca Valentine's day si Black Friday.

Cum sa-ti alegi job-ul

Am avut la viata mea 3 job-uri mari si late.
   Proaspat iesit de pe bancile scolii si inca sub influenta dascalilor mei mi-am inceput viata de angajat in cadrul unei mari institutii de invatamant de stat - atat la propriu cat si la figurat. Caldut, si fara multe responsabilitati, primul meu job s-a intins pe o perioada de aproape 10 ani. Desi eram perfect constient ca nu aveam stofa de cercetator asa cum se presupunea , am reusit sa tin cu dintii de postul meu fara a scoate pe piata nici o lucrare care sa schimbe mersul pamantului sau fara vreo inventie care sa imi aduca un mic premiu Nobel. Si, ce-i mai ciudat e ca desi  de multe ori le povesteam studentilor - din fericire mult mai prosti ca mine - niste aberatii care nu aveau nici o legatura cu adevarul stiintific, am reusit ca de fiecare data sa scap basma curata, fara a ma face de ras in fata multimii.
   Si uite asa, profitand de multul timp liber ce il aveam (deh ... natura job-ului) am ajuns sa constientizez ca a vacanta multa nu tine de foame asa ca am facut pasul spre un job mult mai bine platit, intr-o multinationala de mare succes. Aici mi-am petrecut mai bine de 5 ani dar sa mor de stiu cum de am rezistat atat, avand in vedere ca desi imi era foarte clar ce trebuie facut, habar nu aveam ce fac. Ba mai mult, undeva pe la jumatatea perioadei, ignoranta mea a dat asemenea roade incat am ajuns la o serie de performante extrem de  importante in viziunea angajatorului, salariul evoluandu-mi in consecinta.
   Dar a trecut si asta iar acum lucrez la fel intr-o multinationala, de dimensiuni insa mult mai reduse doar ca si asteptarile mele in legagtura cu job-ul au evoluat. Asa ca acum, in momentul angajarii nu m-a mai interesat nici cat concediu am in decurs de un an, si nici macar avantajele materiale. In schimb, in momentul in care femeia de la resurse umane cu care aveam interviul m-a intrebat care sunt asteptarile mele, am cerut o pauza de 3 minute pentru a merge la toaleta. Cand am revenit, fara alte  discutii si negocieri am semnat contractul de angajare pentru ca am descoperit ca in acel loc voi avea la dispozitie cel mai important avantaj pe care-l poti avea intr-o antrepriza - wifi gratis la buda.

O femeie mananca un sandwich

   Si ? Nimic special, ati putea spune, era mult mai interesant de manca un mar. Iar eu v-as raspunde: mai interesant dar si mai sanatos, insa femeia despre care va povestesc eu eu era lipsita de o mana.
   Asa ca ...restart.
   La sandwicheria unde-mi mananc pranzul in fiecare miercuri, la coada, chiar in fata mea, o femeie inalta, cam la 55 de ani , cu bratul stang lipsa cam de undeva de la jumatatea humerusului - o HANDIcapata in adevaratul sens al cuvantului.
   Fascinat - desi n-am avut nicicand vreo fantezie cu handicapate - dar mai ales interesat de tactica ce o va aplica pentru a consuma atat sandwichul cat si bautura racoritoare, m-am asezat in asa fel incat sa pot sa o urmaresc. Ei bine, procesul a fost de-a dreptul incantator un adevarat jonglat cu bucata de sandwich si sticla de cola. Totul s-a petrecut extrem de repede si curat (eu ma asteptam la o adevarata porceala avand in vedere ca persoana care a pregatit sandwichul cam exagerase cu sosurile) de la prima la ultima muscatura, dovada ca femeia era o adevarata profesionista a mancatului de sandwichuri. Cu greu m-am stapanat ca la final, in timp ce doamna isi aduna cu aceeasi eleganta resturile pranzului, sa nu ma ridic sa o aplaud.
   Si, ca tot am adus aminte de asta, oare cum s-o descurca femeia noastra cand are asa o pornire sa aplaude ?

Bunica: Bulă, vrei să-ţi fierb un ou pentru micul dejun? Bula: Mai bine fierbe-ţi tu o țâță!

   Ce te faci daca vrei sa fierbi un ou dar nu sti cat sa-l lasi pe foc pentru a capata consistenta dorita?
   In mod normal ai doar doua optiuni:
       1. Ai internet la indemana si dai o cautare scurta
       2. Nu ai internet deci esti futut - il lasi sa fiarba acolo, cateva minute si ce-o fi o fi.
    Binecuvantat cu o retea rezonabila, m-am incadrat deci in prima categorie. Am dat astfel rapid un google search dupa topicul dorit si uite-asa am nimerit pe minunatul forum: despre copii . Aici,  dupa cum ma si asteptam, numai idei, ganduri,vorbe si fapte bune. Aflu astfel tot ceea ce se poate despre arta fiertului de ou,  de la explicatia stiintifica la sfaturi babesti gen "asa facea mama/bunica". De asemenea, trebuie precizat ca nu trebuie neglijata flacara la care se fierb ouale si, mai ales apa in care se fierb dar mai presus de toate este foarte important UNDE le fierbi pentru ca, asa cum spune Crina (din Canada), la ea (adica in CANADA) ca sa poti papa oua tari, apoi trebuie sa fierbi la ele cam un sfert de ceas.

Oau ! Si aici am simtit cum ma cuprinde un val de perplexitate asa cum simti caldura jenanta a pisatului in momentul in care vezica te tradeaza si iti dai drumul in pantaloni.
Si eu care credeam - in primul rand ca in Canada (acolo unde e Crina) nu e nevoie sa fierbi ouale pentru ca gainile le oua gata fierte. Mai sa fie, si zici ca de la cele 5 minute cat le lasai pe foc la tine la Hârlău ai ajuns la 15? Canada ti-a trebuit ? Hai, ia oala de pe foc, opreste gazul, ia-l pe Lucian de manuta si ... catre casa, ca viata-i scurta si n-are rost o irosesti din cauza unui ou (tare).  

Ce faci, mă ?

   Cum nici o vizita in locurile natale nu ma lasa fara o gramada de materiale petnru blogul asta de rahat, nici vizita de Romania, versiunea 2015 nu m-a dezamagit. De fapt, daca o compar cu mai vechile-i surate pot spune ca plimbarea asta a fost un adevarat regal pentru ca de aceasta data delirul mistic - cauzat de o icoana ce si-a gasit sa lacrimeze exact in perioada in care aveam eu biletele de avion - a reusit sa detroneze mai vechile teme laice gen scandaluri TV, mizerie, coruptie.
   Cu toate astea, am ales ca intamplare definitorie pentru aventura mea de o saptamana, un scurt dialog ce l-am surprins din intamplare pe strazile orasului meu natal.
   Ei bine, plimbandu-ma eu asa, cam fara de orizont, m-am aflat la un moment data in preajma unui cetatean ce iesise cu catelusul sau (pudel daca asta ar avea vreo importanta)  la plimbare pe strazile orasului. Si nu va spun, ca in momentul in care ma apropiam de frumosul cuplu, animalul s-a oprit brusc in mijlocul trotuarului si si-a golit colonul. Bineinteles ca, avand in vedere dimensiunea fiarei, rezultatul a fost echivalent din punct de vedere cantitativ cu zaharulce-l pui in cafeaua de dimineata insa ceea ce m-a facut sa ma opresc la intamplarea de fata a fost reactia stapanului care, vazand ce-i face bestia, s-a oprit si dupa ce l-a privit cateva secunde, a rostit cu o maxima stupefactie:
                                                           "Da' ce faci, mă ? "
   In momentul stupefactia -ma cuprins si pe mine pentru ca nu stiam ce o sa urmeze: oare o sa raspunda cainele, sau doar o sa se simta atat de jenat incat isi va baga coada intre picioare si isi va umezi ochisorii ? Sau care va fi reactia stapanului: ii va trage cainelui un sut in cur dracuindu-l ca lumea sau pur si simplu ii va aduna rahatul intr-o pungulita asa cum, cica, se face mai noi in lulea civilizata? Drept sa spun, imi doream nespus de mult sa-l aud pe caine raspuzand la intrebare, explicandu-i stapanului cum ca "da dom'le, m-a scapat, sunt un biet animal si iaca, ce sa fac, ma cac si eu". Doar ca animalelor li se mai spune si necuvantatoare si prin urmare intrebarea rostita cu atat de mult suflet a plutit cateva clipe in aer dupa care a cazut pe trotuaru, exact langa rahatul pe care nici om, nici animal nu s-au incumetat sa il dea la o parte.
   Si, vazandu-i asa cum pleaca linistiti, om si caine, parca nimic nu s-ar fi intamplat, am vrut sa-l intreb la randul meu pe stapan  "Da' ce faci, mă , nu-i aduni cacatul ?"

Casca'n cap, tigara'n gura

   De cand ma stiu, motoarele si motociclistii nu mi-au trezit nici cel mai mic interes.
   Fidel deplasarii pe patru roti,pot sa affirm ca n-am avut niciodata vreun resentiment pentru cei ce se deplaseaza pe 2 (uneori 3).   Mai nou insa, un lucru a inceput sa ma fascineze in momentul in care am descoperit atitudinea motociclistului in trafic. Totul a inceput intr-o zi cand, aflandu-ma la volan, oglinda retrovizoare mi-a semnalat apropierea amenintatoare a unui bolid pe doua roti. Cum nu ma grabeam nicaieri,  am tras putin de volan in partea dreapta facilitandu-i astfel depasirea, moment in care s-a intamplat minunea: in momentul in care om plus motor au trecut de mine am vazut cum, desi in plina viteza, motociclistul si-a intins piciorul drept, asemeni unui caine la vederea unui copac. Pe moment m-am ganditat ca aceasta miscare a piciorului e doar o actiune de relaxare a corpului dupa incordarea depasirii dar, la doar cativa km faza s-a repetat, desigur cu un alt motociclist. Astfel am inteles ca de fapt acea miscare caineasca a piciorului in momentul in care ii permiti moticiclistuluis a te depaseasca e de fapt modul in care acesta iti multumeste pentru amabilitate.
    Din acest moment toata fiinta mea a devenit intr-un fel dependenta de multumiri din partea motociclistilor asa ca  de cate ori am ocazia profit de flexarea piciorului drept. Doar ca, asa cum printre boabele de grau  se amesteca vrand nevrand si boabe de neghina, mai deunazi, un motociclist nu mi-a multumit in momentul depasirii, cu toate ca, pe langa ca am tras  pe dreapta am redus si viteza, indeplinind astfel toate premisele unei depasiri in maxima siguranta. In consecinta, am accelerat usor, l-am ajuns, si, in moment ce se pregatea sa faca o noua depasire, i-am ciupit pentru o fractiune de secunda roata din spate.
   L-am vazut doar zburand prin aer si zdrobindu-si spinarea de capota C3-ului din fata sa si, cu toate ca asa ar fi fost normal, nu m-am oprit sa ii accord primul ajutor sau sa sun la ambulanta pentru ca, la cum l-am vazut de lipsit de recunostinta, poate uita si sa-mi multulmeasca ca i-am salvat viata.

Drum cu prioritate

   Mi-a zis intr-o zi femeia care sta pitita in GPS-ul de la masina:
     "Atentie, ati iesit de pe drumul cu prioritate." 
      Chiar asa ? - i-am raspuns eu. Tu chiar crezi oare ca am fost vreodata pe vreun drum cu prioritate ? Sti tu draga femeie-gps ca drumurile cu prioritate sunt foarte rare iar accesul pe un astfel de drum e extrem de anevoios. Oamenii isi petrec intreaga viata in cautarea unui astfel de drum si doar putini ajung in intersectia care sa le permita accesul pe un astfel de drum. In plus insa, intersectia asta e si ea foarte aglomerata asa ca desi esti la doar cativa metri de drumul visat s-ar putea sa nu apuci niciodata sa intri pe el pentru ca de fiecare data cineva iti taie calea si se strecoara inaintea ta.
     Drept sa-ti spun, eu nu mi-am facut un tel in a-mi gasi un drum prioritate. Tot ce am facut a fost sa ratacesc, in ideea ca, poate, voi ajunge acolo printr-un miracol. Si, in decursul acestei rataciri infinite, chiar am avut impresia ca am ajuns - fara sa stiu cum - pe drumul cu prioritate. Ca sa sti si tu, la inceput a fost bine pentru ca mergeam fara sa tin cont de nimeni si de nimic iar totul a contiunat in felul asta pana la  primul claxon ce-mi semnaliza ca e cazul sa ma dau la o parte pentru a face loc unei persoane cu "mai multa prioritate".  Apoi, pe masura ce ma deplasam, am inceput sa aud alte si alte claxoane stridente, ba chiar si cateva sirene suieratoare  si de la un timp am ajuns sa fiu mai deranjat mai mult de zgomotul provocat de acestea decat de lipsa de prioritate. Acum sunt tot pe drumul meu, doar ca acum prioritatea mai conteaza atata timp cat am dopuri in urechi.

Copii, cu cati de i ?

   Niciodata nu mi-au placut copiii. Iar ca sa fiu corect, copil fiind, nici chiar de mine nu mi-a placut.
   Norocul a fost ca  ca adolescent a venit relative repede (Cernobalul asta !) iar lururile au intrat in normal. Ceea ce a ramas insa invariabila e atitudinea mea in raport cu puii de om.
   Imi aduc aminte ca aveam 29 de ani cand niste prieteni din copilarie mi-au prezentat proaspatul produs al futaiului lor si astfel am ajuns sa tin pentru prima data in brate un bebelus. Dupa trainingul de rigoare referitor la fragilitatea micutului si la modul de manipulare a venit si maretul moment in care obiectul mi-a fost inmanat. Spunea cineva ca viata ta se schimba atunci cand tii un prunc in brate asa ca asteptam sa ma simt macar ca Neil Armstrong sau Alexander Fleming. O pula !  Ce am simtit a fost doar ceva mic si cald, ceea ce, coroborat cu  ideea de fragilitate, mi-a dat mai mult  impresia ca tin in mana un kebab proaspat preparat (la fel de cald si la fel de greu de manipulate pentru ca daca nu esti atent ramai in mana doar cu lipia) si nu o fiinta umana. Norocul parintilor a fost ca eu prefer kebab-ul cu miros si gust de ceapa iar in cazul de fata acesta avea mai mult miros de pisat si de lapte de mama asa ca tendinta de a lua o muscatura a disparut subit.
   Si tot subit a disparut si nevoia de a mai tine in brate in copil.
   Doar ca, dupa cum se stie, viata este o mare curva si pe cat te feresti mai mult de un lucru, pe atat ea ti-l scoate tot mai des in cale. In felul asta, bebelusii au inceput sa apara in jurul mau mai ceva ca bubele negre pe corpul unui ciumat. Iar de ar fi doar aparut si ar fi stat la locul lor tot ar fi fost bine.
Doar ca - si aici nu cred ca e vina lor - in momentul in care bebelusul apare, parintele are automat intentia sa ti-l dea sa il tii in brate, gandindu-se ca lucrul asta iti face maxima placere.
   Ei bine, "dragilor parintilor", ce ar fi ca inainte de trece la actiune sa imi priviti putin ranjetul ce-mi decoreaza fara. oare chiar nu vedeti ipocrizia din spatele lui ? Oare chiar e atat de greu sa va dati seama ca NU imi face placer o astfel de activitate ? Ei bine, daca nu stiati asta apoi o aflati acum : mie nu mi-a placut niciodata si nu-mi face nici acum placere sa fac lugu lugu la micul vostru cacacio  si plin de bale, asa ca o sa procedez ca in mijloacele de transport in comun si o sa-l dau repede mai departe.

Google glass

   S-a anuntat de curand ca incepand cu data de 1 martie 2015, Google nu va mai furniza "Google Glass" pe piata de larg consum. Se face de asemenea apel catre toti detinatorii - personae  fizice -  sa returneze dispozitivele, sumele cheltuite in momentul achizitionarii urmand a fi returnate in totalitate.
   Decizia  Google vine ca urmare a unei actiuni declansate de Sfantul Scaun si Biserica Ortodoxa , ale caror studii au aratat ca Google glass permit utilizatorilor sa vada in viitor, activitate ce se afla in profunda contradictie cu morala crestina. Comunicatul celor doua biserici subliniaza ca pe langa problemele de ordin fizic cauzate de  ochelarii in cauza (retina uscata, decolorarea irisului, bube pe cristalin), acestia produc si importante degradari de natura spirituala datorita caracteristicii mai sus amintite. Prin urmare, utilizatorii constanti de Google glass ajung in scurt timp sa devina dependenti de explorarea viitorului care pentru ei nu mai prezinta de altfel nici un mister. Datorita acestui lucru, utilizatorul se substituie divinitatii devenind rapid un spirit liber cugetator ce nu mai are nevoie de indrumarea si protectia Domnului. Astfel, studiul respective precizeaza ca nu mai putin de 82% dintre cei ce utilizeaza Google Glass au incetat sa mai mearga la biserica, numeroase pahohii ajungand astfel in pragul desfiintarii.
   Cu exceptia purtatorului de cuvant budist care nu au putut fi interpelat pe motiv ca se afla in sala tronului, reprezentantii celorlalte culte religioase au refuzat sa comenteze actiunea celor doua biserici.

Timpul ? Probabil ...

  De mic am fost inzestrat cu capacitatea de a nu lasa nici o intrebare fara raspuns. Corect sau incorect, raspunsul meu venea automat atunci cand intr-o conversatie ma loveam de un semn de intrebare. Asa ca, vazand eu ca timp de 40 de ani n-am fost prins niciodata  descoperit, am inceput sa ma cred de-a dreptul  question-proof.
  Totul insa s-a naruit intr-o clipita cand, intr-o frumoasa zi de primavara am fost prins intr-o discutie banala ce m-a lasat fara cuvinte.
   Istoria e simpla, incepand cu un telefon care suna iar la celalalt capat, o voce - blonda la acea vreme - ce m-a scurtcircuitat cu o singura fraza: "Salut, ne-am propus sa mergem la Paris si te-am sunat sa te intreb : cum e vremea in Franta?" Brusc m-a lovit infarctul cerebral. Prin cap ideile au inceput rapid sa mi se  incolaceasca mai rau ca o anaconda pe victimele sale, doar ca nici una dintre ele n-a reusit sa  razbata pana la corzile vocale pentru a lua forma unui raspuns.
   As fiputut sa-i dau raspunsuri logice si de bun simt, cum ca eu locuiesc la 600 km de Paris iar informatiile despre vremea din regiunea mea ar fi irelevante, ca vemea poate fi diferita intr-un spatiu de cativa kilometri apoi pe o verticala Nord-Sud ce cateva sute sau  ca toate informatiile referitoare la vremea intr-o anumita zona de pe glob pot fi simplu gasite  pe unul dn sutele de site-uri de profil.
   As fi putut de asemenea sa gasesc niste raspunsuri mai "elegante", cu informatii aberante legate de depresiuni atmosferice, de mase de aer sau chiar de curenti anticiclonici. ba chiar as fi putut sa-i spun simplu ca asa cum nu urmaresc horoscopul asa nu ma intereseaza nici starea vremii.  Cu toate astea am ramas mut, cu toate ideile paralizate undeva la jumatatea drumului intre gand si vorba.
   Imposibilul a devenit deci posibii iar invincibilitatea mea in  a da raspunsuri s-a incheiat subit. Dar, cum din greseli invatam, si eu am tras multe concluzii dupa acest nefericit eveniment si de atunci stau la cotitura asteptand o noua provocare din partea vocii, devenita intre timp bruneta, De data asta sunt sunt insa pregatit, asa ca, daca vocea imi citeste aceasta postare, eu o invit la un mic Q&A battle, nu de alta dar poate o avea nevoie de informatii cu privire la gustul apei de la robinet, la  cat de verzi sunt frunzele si de ce nu la care parte a hartiei igienice e indicat o folosesti atunci cand  te stergi la cur.

Pierdut

    Intr-o  zi, domnului X i-a cazut capul de pe umeri. Nu in urma unei catastrofe, nici in urma unui accident,  evenimentul s-a petrecut pur si simplu in timp ce domnul X se indrapta spre job-ul sau plin de responsabilitati. In marea-i graba, corpul a continuat sa se deplaseze inertial insa fara o tinta  precisa si asta doar din lipsa unui cap care sa-l ghideze. Acesta - capul adica - la randul lui, a ramas jos pe asfalt, de unde urla in zadar la propriul corp, incercand sa-l intoarca din drum si sa il recupereze. Putinii trecatori de la acea ora nu au prea bagat in seama evenimentul, abia pe la orele amiezei, cand zona s-a mai animat, au existat vreo cateva persoane ce i-au propus capului un nou corp, in cazul in care propriul lor cap da semne de migrene. Cum capul domnului X era mai incapatanat din fire, refuzul a venit fara prea multe ganduri pentru ca rolul de a 5-a roata la caruta sau mai precis de al doilea cap la un corp nu mai satisface pe nimenea. Cand insa zarva s-a mai linistit, trecatorii au inceput din nou sa circule fara a-l mai baga in sema, cu exceptia unui vanzatori de gogosi care, la venirea serii l-a acoperit cu un ziar.
    Si, cum corpul continua sa rataceasca fara rost dar si fara ganduri prin lume, capul domnului X a ramas pana azi in acelasi loc, pe trotuar, invelit cu aceeasi bucata de ziar. Puteti trece si voi sa il vedeti acolo jos, pe trotuar, invelit intr-o bucata veche de ziar. Eventual, daca vi se face mila ii puteti cumpara o gogoasa, o apa mineral sau sa ii schimbati ziarul care e cam plin de bale. Totusi, va trebui sa aveti grija la ceea ce ii spuneti pentru ca e foarte irascibil si cand se enerveaza are obiceiul sa va injure urat de tot.

Vioara

   Desi avea doar 3 ani, Tică obisnuia sa se plimbe singur prin padurea de la marginea satului natal. Doar ca in acea zi, viata lui avea sa se schimbe brutal in momentul in care a vazut cum vulpea marsava ataca o veverita fara aparare. Repede, eroul nostru a pus mana pe o surcea si a intervenit in conflictul inegal. Vazandu-l atat de plin de curaj, vulpea a parasit repede si cu coada intre picioare campul de batalie iar veverita a inceput sa topaie fericita si, pentru a-s manifesta recunostinta, a urcat repede in varful celui mai inalt milid si a coborat cu o o samanta proaspata ce i-a inmanat-o salvatorul ei.

    Fara sa stea mult pe ganduri  Tică a luat samanta si a ingropat-o bine intr-un loc ferit in spatele casei si a inceput sa ude in fiecare zi locul respectiv, in speranta ca in timp acolo va creste un arbore numai al lui. 

    Anii au trecut iar Tică a ramas strans legat de locurile natale si in principal de paltinul sau, acum un arbore mai inalt decat casa parinteasca, cu un frunzis des si cu crengi groase. Si Tică il ingrijeste ca in prima zi. Degeaba ii spun toti ca nu mai e nevoie, ca paltinul are radacini destul de puternice pentru a-si lua singur apa necesara pentru ca zi de zi, ca intr-un ritual magic, Tică continua sa il ude cu maxima seriozitate. Nu a trecut nici o saptamana, chiar nici macar o zi in care Tică, cu stropitoarea lui de tabla sa nu se abata pana in spatele casei pentru a-si adapa vechiul prieten. 

    Dar boala crunta a inceput sa il macine pe Tică al nostru, acum in varsta de 87 de ani. si-a dat seama ca timp de 30680 de zile a fost sclavul paltinului care acum e mare si  puternic in timp ce el, batran si bolnav, mai are putin pana va pleca pe lumea calalta. Plin de emotie si adunandu-si ultumele puteri, Tică  pune mana pe secure in mai putin de o jumatate de zi isi  pune paltinul la pamant iar din lemnul acestuia isi construieste o vioara magica la care, desi nu are cunostinte muzicale, incepe subit sa cante.

    Un vecin l-a gasit a doua zi pe prispa casei, strangand la piept o vioara al carei sunet parca mai vibra inca intre frunzele unui paltin proaspat taiat, din al carui lemn niste binevoitori au facut si sicriul in care Tică a fos ingropat dupa trei zile.

Adevarata istorie (IV) - Baba Novac

   Erou sarb, Baba Novac a ajuns sa fie respectat si de catre cartile de istorie din Romania, nu atat pentru fatele lui de vitejie in luptele impotriva turcilor ca aliat al lui Mihai Viteazul ci mai ales pentru faptul ca e precursorul travestismului pe aceste meleaguri.
   Luptator pentru libertate si vajnic opozant al imperiului otoman pe timpul zilei, haiducul Novac se transforma la lasatul serii intr-un travestit deloc simpatic, aducand mai mult cu o femeie in varsta decat cu  o bunoaca capabila sa rezolve singura un batalion de lancieri. De aici i se trage si porecla ce l-a urmarit de-a lungul timpului. Cu toate ca look-ul de travestit nu era deloc unul extrem de sexy, Baba Novac a profitat in special de fanteziile soldatilor din armata lui Mihai, carora - din nu se stie ce motiv - le placeau femeile cu barba. Cum insa in acea perioada  numarul acestor tip de femei era redus, Baba Novac a reusit sa se impuna intr-un timp foarte scurt ajugand de-a dreptul capetenie a soldatilor a caror curva era pe timpul noptii.
   Iscusit atat pe campul de lupta cat si in intunericul cortului, Baba Novac a avut o cariera lunga si plina de succes. Cantece de lauda au fost scrise in cinstea sa, statui in larmura sau granit i-au fost sculptate,  istoricii l-au mentionat in nenumarate lucrari de specialitate si mai nou, in special datorita lookului, a devenit un adevarat trand pentru personalitati gen Conchita Wurst, Ernest Maftei, Zac Galifianakis dar si un idol suprem al hipsterilor posesori de barbi stufoase.

55 de minute pana la sfarsitul lumii

   Mai e mai putin de o ora pana la sfarsitul lumii. Din America in Australia si din Nordul Europei pana in  Patagonia, strazile au devenit pustii. Masinile nu mai sunt parcate regulamentar, usile magazinelor au ramas larg deschise dar nimeni nu are intentia sa intre si sa jefuiasca pentru ca nu mai vezi nicaieri picior de om. Toata lumea e acasa, toti ochii sunt atintiti la ecranele televizoarelor in asteptarea clipei fatale.
   40 de minute pana la sfarsitul lumii. Florin Salam lanseaza cu un ultim efort o melodie de un lirism cinic - in ton cu evenimentul. Pe Youtube melodia e vizualizata de 45.022 de ori in 5 minute.
   30 de minute pana la sfarsitul lumii. Supraincarcati din cauza ca toata lumea priveste la TV, satelitii de telecomunicatii incep sa cedeze. Omenirea redescopera radioul.
   20 de minute pana la sfarsitul lumii si luminile incep sa se stinga. Bezna incepe sa cuprinda jumatatea de Pamant aflata in partea opusa soarelui. Pe cei aflati in partea de "zi" ii doare-n cur.
   10 minute pana la sfarsitul lumii. Fara curent, oamenii si-au dat seama ca inca mai au baterie la laptopuri, tablete si telefoane mobile asa ca suntem toti pe facebook, luandu-ne ramas bun unii de la altii si multumindu-le prietenilor din lista pentru mesajele de "La multi ani" ce ni le-au transmis in ultimii ani. Tony Poptamas distribuie o poza cu un bebelus adormit, cu palmele lipite in semn de rugaciune. In 3 minute poza e distribuita de 100.560 de persoane si are peste 500.00 de like-uri
    5 minute pana la sfarsitul lumii. Pica si internetul dar nu abandonam tehnologia, doar Candy crush saga functioneaza si fara internet.
    4 minute pana la la sfarsitul lumii. Ne aducem aminte ca exista Dumnezeu pentru ca incep sa bata clopotele bisericilor. Cei ce nu mai au baterie la telefon/tableta/laptop au ocazia sa traga o inchinaciune.
    3 minute pana la sfarsitul lumii. Ochii pamantenilor incep sa se umple de lacrimi din cauza orelor petrecute in fata ecranelor -mici sau mari.
    2 minute pana la sfarsitul lumii. Nu mai e loc decat pentru o singura intrebare: DE CE ? Doar ca acum, raspunsul nu mai conteaza. Tot ceea ce ramane de deznadejdea.
    1 minut pana la sfarsitul lumii. Imi deschid o bere beau doua guri si ... ne vedem tarziu.
 

Lombara

Sufar din nou.
    De data asta ma doare spatele de innebunesc asa ca am ajuns din nou la medic.  
    Dupa un examen scurt dar atent, diagnosticul a cazut ca un traznet: nu e vina scaunului de la job in care-mi petrec zilnic 6-7 ore, nici a patului care ma primeste in fiecare noapte, si nici macar vina scaunului masinii care ma transporta in fiecare zi de lucru timp de 2 ore. In fapt, durerea mea s-a dovedit a fi cauzata de  lovituri incasate sistematic in regiunile sacrala si lombara (S1-5, L4-5 pentru cunoscatori).
   Se pare ca am chiar si o vanataie imensa in zona respectiva, neobservata insa pe motiv ca n-am ochi la spate si nici oglinda mare in baie. Si cum toate vanataile vorbesc, a mea a urlat ca din gura de sarpe ca ea se afla acolo de ani grei.
    M-am chinuit zile intregi sa gasesc sa identifica cauza vanataii. Am facut nopti albe  si zile negre, dimineti verzi si dupa-amieze galbebe, revizuindu-mi toate contuziile suferite de-a lungul vremii doar ca, in afara de o lovitura la deget soldata cu o unghie vanata si vreo cateva cazaturi la fotbal nu am gasit nimic in stare sa provoace un asemenea dezastru.
    Ingrijorat, am decis sa apelez la hipnoza pentru ca daca pe plan constient nu am reusit sa depistez nimic, sigur explicatia se afla in domeniul inconstientului iar , rezultatul a venit destul de repede, Astfel, dupa doar a o suta douazeci si saptea sedinta, hipnotaciul a concluzionat ca durerile mele de spate sunt cauzate de lovituri de cap.
   Bizar dar adevarat, desi nu sunt un om inalt si nici lapte gros nu joc, zilnic primesc nenumarate lovituri de cap in zona lombara, iar responsabile de toate aceste lovituri sunt nenumaratele persoane ce incearca sa ma pupe in cur. Stiam desigur ca in lumea asta e plin de astfel de persoane doar ca niciodata nu m-am gandit ca atatia pupincuristi ce graviteaza in jurul meu, asa ca am lasat garda jos.
Si, cum o garda lasata jos  e perceputa de cele mai multe ori ca o invitatie, pupincuristii, perseverenti cum sunt, au profitat de toate momentele pentru a-si pune in aplicare intentiile de pe urma carora eu am ajuns sa am nevoie de o luna de spitalizare.