Ma suna ieri un numar de Italia si cum nu am putut sa raspund - si nici nu mi-au lasat mesaj- am sunat azi inapoi. Cand colo, "sorpresa", de fapt ma sunase unul de la Vatican sa ma intrebe daca vreau sa fiu papa.
Am incercat sa trag de timp, sa solicit o zi sau doua de gandire dar astia NU si NU. Raspunsul trebuia dat pe loc pentru ca, citez "O asa propunere nici nu iti trece prin cap, apoi sa mai ai timp sa te mai gandesti la ea".
Om de treaba cum sunt am zis "treaca de la mine" si le-am dat masurile sa-mi pregateasca un set de vesminte pentru ceremonia de pontificare. Mi-am facut repede bagajul: niste boxeri, ciorapi, doua perechi de blugi, tenisii mei indigo, doua tricouri si o geaca subtire (la Roma e o clima blanda), mi-am facut rapid rezervare la wizzair - ATENTIE ! A picat smecheria cu "bagaj de mana de 10 kg gratis".
A doua zi eram deja pe Fiumicino.
Din pacate nu am avut timp sa trec prin duty free-uri ca vaticanezii, oameni cu frica lui Dumnezeu m-au asteptat direct pe pista de aterizare. Am ajuns la Vatican putin dupa ora 18 si, desi afara erau 31 de grade am observat ca astia facusera focul la palat pentru ca iesea fum pe unul din cosurile cladirii. Fiind ora de rugaciune nu am avut timp decat sa ma imbrac in echipamentul de rigoare pentru a merge direct in biserica si a oficiat o slujba scurta. A doua zi imediat dupa micul dejun si cafeaua de rigoare am primit insemnele papale - inelul pescarului, tiara, mantia, etc. si am fost prezentat publicului adunat in piata San Pietro. Avand in vedere ca fusesem luat cam ca din oala nu am avut timp sa pregatesc un discurs asa ca le-am zis cetatenilor doar atat "Urmati-ma !" si cu toate astea vorbele mele au avut un impact extrem de puternic pentru ca am aflat de la stiri ca in public s-au inregistrat 26 de lesinuri si 3 crize de epilepsie.
In rest toate bune pana la pranz cand am vrut sa mananc si eu o pizza de a mama ei ca doar, cel putin din punct de vedere tehnic ma aflam la pizza acasa. Cand colo, ce imi zic astia, ca desi sunt in inima italiei, in Vatican e interzis consumul si comercializarea pizzei inca de pe vremea lui Pius al IX-lea si ca acest lucru e imposibil de schimbat. Intrucat posibilitatea consumului zilnic de pizza a fost unul dintre motivele principale pentru care am acceptat acel post mi-am manifestat extrem de violent nemultumirea legata de interzicerea respectivului aliment, mi-am sfasiat vesmintele pascale si mi-am bagat picioarele in toate planurile lor pentru ca, nu-i asa, viata fara pizza nu e viata.
miercuri, 23 ianuarie 2013
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Asamblor
In majoritatea filmelor cu puscasi americani, unul din punctele forte al antrenamentului acestora e sa isi monteze arma. Legat la ochi sau nu, eroul principal se afla in fata unei mese pe care sunt aruncate la intamplare partile componente ale armei sale automate. Contratimp, omul nostru trebuie sa ia fiecare bucata de metal si sa isi reconstituie unealta la un nivel functional. E evident ca in spatele celor cateva minute in care militarul isi asambleaza arma stau ore si ore de antrenament, miscarile sunt indelung studiate, coordonarea atingand perfectiunea.
Putini insa stiu ca sunt si oameni care nu sunt nevoiti sa se antreneze pentru a realiza cele expuse mai sus. Ei bine, asa cum unii oameni se nasc cu muzica in sange si, fara un studiu premergator, cand pun mana pe un pian sunt capabili sa uimeasca, tot asa exista si oameni care se nasc cu harul asamblarii.
Eu mi-am descoperit aceasta calitate in jurul varstei de 3 ani cand, cotrobaind prin sertarele bunicilor am gasit o cutie de carton cu un ceas de bucatarie spart in bucatele (bunica il scapase pe jos si il depozitase intr-o cutie in speranta ca bunicul il va duce la ceasornicar). Instinctiv, cu toate ca habar nu aveam de constructia mecanismului respectiv, mainile mele au inceput sa lucreze si in maxim 5 minute ceasul ticaia din nou. Pornind de la lucruri simple (fierastraie, carucioare de transportat butelii, biciclete) si sfarsind cu chestii sofisticate (pompe de apa, rolete), de-a lungul vremii mainile mele au reusit sa transforme gramezi imense de componente in produse finite in stare perfecta de functionare.
Un punct de cotitura in cultivarea calitatii mele s-a ivit in momentul in care intr-o zi, intorcandu-ma de la scoala, am gasit pe jos o vrabie moarta - calcata de masina. In acel moment, o noua poarta mi s-a deschis si am decis sa incerc ceva nou asa ca am ridicat corpul neinsufletiit, am adunat intestinele, inima, celelalte maruntaie, bucatile de pene si jumatatea de jos a ciocului si am reconstituit pasarea exact asa cum era ea reprezentata in pozele din atlasul de zoologie. Lucrarea mea a fost verificata de marii anatomisti si taxidermisti ai vremii, toti acestia cazand de acord ca am realizat o adevarata opera de arta pentru ca spre deosebire de altii, eu nu ma ocup doar de partea exterioara ci si de interior si totul era atat de bine pus la punct incat daca in momentul respectiv duhul sfant sufla asupra vrabiei, aceasta isi lua zborul instantaneu. Din pacate insa, doar Cel De Sus are darul vietii asa ca desi perfecta, vrabia mea a ramas tot neinsufletita. Dar nu am disperat. Din acel moment, toate activitatile mele s-au mutat in domeniul organic. Am inceput in principal asamblari pe fiinte neisufletite si apoi am trecut si la organisme vii, descompunandu-le la la nivel de organe si apoi le reconstruiam atat de repede incat spiritul nu apuca sa paraseasca corpul. Am lucrat cu flori, tufisuri, arbusti, copaci seculari, furnici, licheni, carabusi, pisici, pesti de acvariu, etc. De fiecare data din mainile mele ieseau adevarate opere de arta pana cand am decis sa incerc acelasi lucru pe oameni. Greseala imi apartine pentru ca nu am experimentat mai intai pe un corp neinsufletit, trecand direct la cel mai inalt nivel. Rezultatul a fost dezastruos pentru ca, desi in viata, finalul este total diferit de original. Imi cer pe aceasta cale scuze lui Stephen Hawking si ii promit ca data viitoare il reconstruiesc mai bine.
Putini insa stiu ca sunt si oameni care nu sunt nevoiti sa se antreneze pentru a realiza cele expuse mai sus. Ei bine, asa cum unii oameni se nasc cu muzica in sange si, fara un studiu premergator, cand pun mana pe un pian sunt capabili sa uimeasca, tot asa exista si oameni care se nasc cu harul asamblarii.
Eu mi-am descoperit aceasta calitate in jurul varstei de 3 ani cand, cotrobaind prin sertarele bunicilor am gasit o cutie de carton cu un ceas de bucatarie spart in bucatele (bunica il scapase pe jos si il depozitase intr-o cutie in speranta ca bunicul il va duce la ceasornicar). Instinctiv, cu toate ca habar nu aveam de constructia mecanismului respectiv, mainile mele au inceput sa lucreze si in maxim 5 minute ceasul ticaia din nou. Pornind de la lucruri simple (fierastraie, carucioare de transportat butelii, biciclete) si sfarsind cu chestii sofisticate (pompe de apa, rolete), de-a lungul vremii mainile mele au reusit sa transforme gramezi imense de componente in produse finite in stare perfecta de functionare.
Un punct de cotitura in cultivarea calitatii mele s-a ivit in momentul in care intr-o zi, intorcandu-ma de la scoala, am gasit pe jos o vrabie moarta - calcata de masina. In acel moment, o noua poarta mi s-a deschis si am decis sa incerc ceva nou asa ca am ridicat corpul neinsufletiit, am adunat intestinele, inima, celelalte maruntaie, bucatile de pene si jumatatea de jos a ciocului si am reconstituit pasarea exact asa cum era ea reprezentata in pozele din atlasul de zoologie. Lucrarea mea a fost verificata de marii anatomisti si taxidermisti ai vremii, toti acestia cazand de acord ca am realizat o adevarata opera de arta pentru ca spre deosebire de altii, eu nu ma ocup doar de partea exterioara ci si de interior si totul era atat de bine pus la punct incat daca in momentul respectiv duhul sfant sufla asupra vrabiei, aceasta isi lua zborul instantaneu. Din pacate insa, doar Cel De Sus are darul vietii asa ca desi perfecta, vrabia mea a ramas tot neinsufletita. Dar nu am disperat. Din acel moment, toate activitatile mele s-au mutat in domeniul organic. Am inceput in principal asamblari pe fiinte neisufletite si apoi am trecut si la organisme vii, descompunandu-le la la nivel de organe si apoi le reconstruiam atat de repede incat spiritul nu apuca sa paraseasca corpul. Am lucrat cu flori, tufisuri, arbusti, copaci seculari, furnici, licheni, carabusi, pisici, pesti de acvariu, etc. De fiecare data din mainile mele ieseau adevarate opere de arta pana cand am decis sa incerc acelasi lucru pe oameni. Greseala imi apartine pentru ca nu am experimentat mai intai pe un corp neinsufletit, trecand direct la cel mai inalt nivel. Rezultatul a fost dezastruos pentru ca, desi in viata, finalul este total diferit de original. Imi cer pe aceasta cale scuze lui Stephen Hawking si ii promit ca data viitoare il reconstruiesc mai bine.
miercuri, 9 ianuarie 2013
400 de grame
In 1901 doctorul Duncan MacDougall a lansat teoria conform careia sufletul cantareste 21 de grame.
In 2003 Alejandro González Iñárritu face un film intitulat 21 de grame. Cum nu l-am vazut nu-mi pot da cu parerea de valoarea acestuia dar banui ca are pe undeva o legatura cu cercetarea doctorului MacDougall.
In vara lui 2011 mi-am cumparat cantar de baie. Cantarul meu functioneaza cu 2 baterii AA si are afisaj electronic. In toamna aceluiasi an, dupa o alergare usoara de 30 de minute am ajuns acasa si m-am cantarit.
78,6 kg. Imediat dupa aceea am simtit nevoia de a merge sa ma cac si, cum tot timpul pe buda iti vin cele mai bune idei, m-am gandit "oare ce-ar fi sa ma cantaresc si dupa". Zis si facut. Termin treaba, trag apa si ma cantaresc din nou. 78,2 kg.
Cercetarea mea a continuat de-a lungul mai multor luni. Am repetat experimentul de mai multe ori, in conditii fizice diferite de:
- timp -cacare dimineatza la trezirea din somn, cacare la pranz dupa o masa copioasa,
- stare de agregare -diaree sau constipare
- stres - dupa o zi de munca sau dupa o zi de concediu
Indiferent de situatie insa , diferenta de greutate a corpului meu intre cele doua momente, inainte si dupa rahatzeala, era aceeasi : 400 grame!
Recunosc, cantarul meu made in Tailanda nu e extrem de performant deci ar putea exista mici deviatii. Dar totusi, obtinerea de o maniera repetitiva a acelorasi rezultate, in orice conditii si folosind aceleasi mijloace de masura da valoare cercetarii mele. In concluzie, aceasta umila amprenta stiintifica ar trebui sa constituie un punct de plecare pentru toti epigonii ideilor mele pentru ca eu consider ca am deschis doar o usa. Si, cu toate ca investigatiile in acest domeniu sunt firave, in acest moment imi permit totusi sa afirm fara jena ca sufletul e aproximativ de 20 de ori (19,0476... pentru ingineri) mai usor comparativ cu cacatul.
Nu ma crezi? Ia-ti cantar !
In 2003 Alejandro González Iñárritu face un film intitulat 21 de grame. Cum nu l-am vazut nu-mi pot da cu parerea de valoarea acestuia dar banui ca are pe undeva o legatura cu cercetarea doctorului MacDougall.
In vara lui 2011 mi-am cumparat cantar de baie. Cantarul meu functioneaza cu 2 baterii AA si are afisaj electronic. In toamna aceluiasi an, dupa o alergare usoara de 30 de minute am ajuns acasa si m-am cantarit.
78,6 kg. Imediat dupa aceea am simtit nevoia de a merge sa ma cac si, cum tot timpul pe buda iti vin cele mai bune idei, m-am gandit "oare ce-ar fi sa ma cantaresc si dupa". Zis si facut. Termin treaba, trag apa si ma cantaresc din nou. 78,2 kg.
Cercetarea mea a continuat de-a lungul mai multor luni. Am repetat experimentul de mai multe ori, in conditii fizice diferite de:
- timp -cacare dimineatza la trezirea din somn, cacare la pranz dupa o masa copioasa,
- stare de agregare -diaree sau constipare
- stres - dupa o zi de munca sau dupa o zi de concediu
Indiferent de situatie insa , diferenta de greutate a corpului meu intre cele doua momente, inainte si dupa rahatzeala, era aceeasi : 400 grame!
Recunosc, cantarul meu made in Tailanda nu e extrem de performant deci ar putea exista mici deviatii. Dar totusi, obtinerea de o maniera repetitiva a acelorasi rezultate, in orice conditii si folosind aceleasi mijloace de masura da valoare cercetarii mele. In concluzie, aceasta umila amprenta stiintifica ar trebui sa constituie un punct de plecare pentru toti epigonii ideilor mele pentru ca eu consider ca am deschis doar o usa. Si, cu toate ca investigatiile in acest domeniu sunt firave, in acest moment imi permit totusi sa afirm fara jena ca sufletul e aproximativ de 20 de ori (19,0476... pentru ingineri) mai usor comparativ cu cacatul.
Nu ma crezi? Ia-ti cantar !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)