Asamblor

In majoritatea filmelor cu puscasi americani, unul din punctele forte al antrenamentului acestora e sa isi monteze arma. Legat la ochi sau nu, eroul principal se afla in fata unei mese pe care sunt aruncate la intamplare partile componente ale armei sale automate. Contratimp, omul nostru trebuie sa ia fiecare bucata de metal si sa isi reconstituie unealta la un nivel functional. E evident ca in spatele celor cateva minute in care militarul isi asambleaza arma stau ore si ore de antrenament, miscarile sunt indelung studiate, coordonarea atingand perfectiunea.
Putini insa stiu ca sunt si oameni care nu sunt nevoiti sa se antreneze pentru a realiza cele expuse mai sus. Ei bine, asa cum unii oameni se nasc cu muzica in sange si, fara un studiu premergator, cand pun mana pe un pian sunt capabili sa uimeasca, tot asa exista si oameni care se nasc cu harul asamblarii.
Eu mi-am descoperit aceasta calitate in jurul varstei de 3 ani cand, cotrobaind prin sertarele bunicilor am gasit o cutie de carton cu un ceas de bucatarie spart in bucatele (bunica il scapase pe jos si il depozitase intr-o cutie in speranta ca bunicul il va duce la ceasornicar). Instinctiv, cu toate ca habar nu aveam de constructia mecanismului respectiv, mainile mele au inceput sa lucreze si in maxim 5 minute ceasul ticaia din nou. Pornind de la lucruri simple (fierastraie, carucioare de transportat butelii, biciclete) si sfarsind cu chestii sofisticate (pompe de apa, rolete), de-a lungul vremii mainile mele au reusit sa transforme gramezi imense de componente in produse finite in stare perfecta de functionare.
Un punct de cotitura in cultivarea calitatii mele s-a ivit in momentul in care intr-o zi, intorcandu-ma de la scoala, am gasit pe jos o vrabie moarta - calcata de masina. In acel moment, o noua poarta mi s-a deschis si am decis sa incerc ceva nou asa ca am ridicat corpul neinsufletiit, am adunat intestinele, inima, celelalte maruntaie, bucatile de pene si jumatatea de jos a ciocului si am reconstituit pasarea exact asa cum era ea reprezentata in pozele din atlasul de zoologie. Lucrarea mea a fost verificata de marii anatomisti si taxidermisti ai vremii, toti acestia cazand de acord ca am realizat o adevarata opera de arta pentru ca spre deosebire de altii, eu nu ma ocup doar de partea exterioara ci si de interior si totul era atat de bine pus la punct incat daca in momentul respectiv duhul sfant sufla asupra vrabiei, aceasta isi lua zborul instantaneu. Din pacate insa, doar Cel De Sus are darul vietii asa ca desi perfecta, vrabia mea a ramas tot neinsufletita. Dar nu am disperat. Din acel moment, toate activitatile mele s-au mutat in domeniul organic. Am inceput in principal asamblari pe fiinte neisufletite si apoi am trecut si la organisme vii, descompunandu-le la  la nivel de organe si apoi le reconstruiam atat de repede incat spiritul nu apuca sa paraseasca corpul. Am lucrat cu flori, tufisuri, arbusti, copaci seculari, furnici, licheni, carabusi, pisici, pesti de acvariu, etc. De fiecare data din mainile mele ieseau adevarate opere de arta pana cand am decis sa incerc acelasi lucru pe oameni. Greseala imi apartine pentru ca nu am experimentat mai intai pe un corp neinsufletit, trecand direct la cel mai inalt nivel.    Rezultatul a fost dezastruos pentru ca, desi in viata, finalul este total diferit de original. Imi cer pe aceasta cale scuze lui Stephen Hawking si ii promit ca data viitoare il reconstruiesc mai bine.