== IN TRAFIC ==
Originar din județul Alba, încă dinainte de a apăsa pedala si a roti volanul unei mașini am fost inoculat cu ideea ca, asemeni tuturor conjudetenilor mei, si eu voi fi un șofer foarte prost. Nu știu de unde a apărut ideea ca "albanezii" sunt cei mai idioți șoferi dar cu siguranța ca cel ce a lansat-o nu a condus niciodată in Franța.
Ciudat e ca, într-o țara care i-a dat lumii pe Loeb, Peterhansel, Prost si mai nou Ogier, omul de rând conduce ca o bășina, si încă una răsuflata. E drept, după ce pleci din traficul din Romania, în care se conduce...cum se conduce, condusul in hexagon e de-a dreptul un soc. Ca sa fac o comparație care sa ilustreze acest lucru v-as propune sa va gândiți ca timp de 30 de ani de viata, dentistul v-a lucrat in gura (plomba, extracție, implant dentar, obturație de canal ) nu a folosit anestezie si apoi, dintr-o data, la o intervenție oarecare, va treziți cu o anestezie locala si nu mai simțit nici o durere.
Sa spunem ca eu pot trai dacă in oraș, unde limita de viteza e 50 km/h, toată lumea circula cu maxim 45 (excepție - soferul arabel), cu faptul ca oricine poate opri subit pe un drum cu o banda pe sens si nimeni nu depășește, toată lumea sta in coloana si așteaptă liniștita ca respectivul sa se decidă daca pleacă mai departe sau parchează, sau ca trecătorii, atunci cand se vad trecere de pietoni nesemnalizata de semafor nu se mai asigura dacă vine vreun nebun ci traversează direct, cu capul in pământ. Totuși, ceea ce ma maxi-surprinde pe mine e lipsa claxoanelor. M-am gândit de multe ori ca ar exista posibilitatea ca legislația din Franta sa interzică claxoanele asa ca am studiat-o. Si nimic. Apoi m-am gândit ca aici nu se comercializează mașini cu claxon asa ca am mers la dealeri. Si mașinile lor au claxoane, TOATE. Asa ca am decis ca poate cetățenii acestei tari nu știu sa folosească acest echipament. Si gata !
Trist e faptul ca după atâta condus pe aici, mi-am cam iesit din mana. Ma tem ca o sa merg in excursie in Romania si ma vor bate aia cand imi vor descoperi noul stil de a conduce mașina. Norocul meu e ca pana sa ajung in Romania va trebui sa traversez de la sud la nord toata Italia, si aia chiar ca arata ca-s din aceeași nație cu "Nino" Farina sau Mario Andreti.
miercuri, 9 octombrie 2013
vineri, 4 octombrie 2013
Rosia Montana
Ca tot omul agresat zilnic de mass-media, mai mult de nevoie, am urmărit si eu tot protestul la adresa Rosiei Montane Gold Corporation. Am fost de-a dreptul uimit de mulțimea, mai colorata ca ultima colecție Desigual, ce se aduna zi de zi in diferite orașe din țară dar si din străinătate, pentru a perora la adresa consorțiului canadian.
Si, cum in spatele fiecărui protest se afla tot felul de interese obscure, am decis sa fac o mica cercetare pe acest domeniu. Am apelat astfel la o serie de sociologi si statisticieni de prestigiu cu ajutorul cărora am demarat un sondaj de opinie in mijlocul manifestanților din București (unde au avut loc demonstrațiile cu cel mai mare număr de participanți).
Sondajul, extrem de simplu, le prezenta subiecților o harta a Europei si le cerea acestora sa indice cu o cât mai mare precizie locația Rosiei Montane. Rezultatul sondajului este, din păcate, mult mai alarmant decât toate cianurile RMGC. Ei bine, dintr-un total de 2800 de intervievați, doar 11% au indicat poziția localității cu o precizie de sub 100 km, 82% au resuit totuși sa plaseze Rosia Montana pe teritoriul actual al României (70% din aceștia au indicat zona Transilvaniei, 19% Moldova iar restul Muntenia) iar 14% au plasat Rosia Montana undeva in Europa (cel mai frecvent pe teritoriile Ucrainei si Slovaciei dar eu existat si persoane care credeau ca localitatea respectiva se afla in Germania). Cel mai ciudat insa a fost ca peste 100 din participanții la sondaj au cerut harta cu toate continentele pentru ca, după părerea lor, Rosia Montana nu se afla in Europa.
Văzând rezultatele astea mi-a venit sa ma duc sa ii trimit pe toți manifestanții ăștia la mamele lor. Mi-am dat seama ca, dupa ce Noaptea de Înviere a devenit mai mult prilej de întâlnire a tinerilor in fata bisericii pentru o poveste, un șpriț, un joint, acuma au ajuns ca si manifestările de protest sa devina mijloc de socializare. Pai fir-ați, voi ai dracului de hipsteri, facebook-ul nu va mai ajunge? Hai, marș înapoi la like-uri!
Si, cum in spatele fiecărui protest se afla tot felul de interese obscure, am decis sa fac o mica cercetare pe acest domeniu. Am apelat astfel la o serie de sociologi si statisticieni de prestigiu cu ajutorul cărora am demarat un sondaj de opinie in mijlocul manifestanților din București (unde au avut loc demonstrațiile cu cel mai mare număr de participanți).
Sondajul, extrem de simplu, le prezenta subiecților o harta a Europei si le cerea acestora sa indice cu o cât mai mare precizie locația Rosiei Montane. Rezultatul sondajului este, din păcate, mult mai alarmant decât toate cianurile RMGC. Ei bine, dintr-un total de 2800 de intervievați, doar 11% au indicat poziția localității cu o precizie de sub 100 km, 82% au resuit totuși sa plaseze Rosia Montana pe teritoriul actual al României (70% din aceștia au indicat zona Transilvaniei, 19% Moldova iar restul Muntenia) iar 14% au plasat Rosia Montana undeva in Europa (cel mai frecvent pe teritoriile Ucrainei si Slovaciei dar eu existat si persoane care credeau ca localitatea respectiva se afla in Germania). Cel mai ciudat insa a fost ca peste 100 din participanții la sondaj au cerut harta cu toate continentele pentru ca, după părerea lor, Rosia Montana nu se afla in Europa.
Văzând rezultatele astea mi-a venit sa ma duc sa ii trimit pe toți manifestanții ăștia la mamele lor. Mi-am dat seama ca, dupa ce Noaptea de Înviere a devenit mai mult prilej de întâlnire a tinerilor in fata bisericii pentru o poveste, un șpriț, un joint, acuma au ajuns ca si manifestările de protest sa devina mijloc de socializare. Pai fir-ați, voi ai dracului de hipsteri, facebook-ul nu va mai ajunge? Hai, marș înapoi la like-uri!
sâmbătă, 28 septembrie 2013
R.I.P. Florin Cioaba (rege)
Neagra zi (PARDON!). A picat inca un cap incoronat, din nou in Turcia, ca de atatea alte ori in istoria noastra, doar ca de data asta nu din cauza de secure ci de inima. Se pare ca, aflat in vacanta acolo, marea inima a si mai marelui conducator nu a putut face fata asaltului de kebab-uri si baclavale si a zis (bye!)PAS pe vecie. Evident ca a urmat si scandalul de rigoare, cu plansete, ode de manelisti, aruncat de bani in stanga dreapta si, pe ultima suta de metri, cortegiu funerar cu foarte multi cai (putere) si pasari (duhoare) (SUPER comentariu la o poza ce reda cortegiul inainte amintit in editia unui mare cotidian britanic: "Where are the drones when you need them?").
Iar daca pe piatra funerara a lui Iancu de Hunedoara scrie "S-a stins lumina lumii", ma intreb oare ce scrie pe piatra funerara a lui Florin Cioaba. Ups, scuzata-mi fie ignoranta, cum dracu' sa aiba regele Cioaba piatra funerara ? Eventual piatra pretioasa funerara - un smarald, un safir sau poate chiar un diamant. Ei, asa mai merge, parca si vad piatra funerara a lui Florin, un diamant imens de 3 metri patrati. Problema e ca pe diamant nu se poate inscriptiona nimic asa ca Florin Cioaba, regele raposat ar tiganilor isi va petrece intreaga nefiinta fara vreo inscriptie la capatai.
Dar are oare el nevoie de vorbe ? Sa fim seriosi, in intreaga-i domnie, a lega doua vorbe a fost un adevarat cosmar pentru majestatea sa. De citit nici nu se pune problema pentru ca desi cu o gramada de facultati la activ si nu mai putine doctorate, domnia sa nu a reusit ca, in cei 59 de ani de viata, sa treaca de a patra foaie a abecedarului.
Nu stiu ce scrie pe piatra funerara a lui Florin Cioaba, dar nici nu conteaza pentru ca prin faptul ca el ne-a parasit, aerul a devenit putin mai respirabil iar poporul roman a devenit putin mai intunecat (e drept, cu doar un individ dar, Doamne, ce individ!).
Iar daca pe piatra funerara a lui Iancu de Hunedoara scrie "S-a stins lumina lumii", ma intreb oare ce scrie pe piatra funerara a lui Florin Cioaba. Ups, scuzata-mi fie ignoranta, cum dracu' sa aiba regele Cioaba piatra funerara ? Eventual piatra pretioasa funerara - un smarald, un safir sau poate chiar un diamant. Ei, asa mai merge, parca si vad piatra funerara a lui Florin, un diamant imens de 3 metri patrati. Problema e ca pe diamant nu se poate inscriptiona nimic asa ca Florin Cioaba, regele raposat ar tiganilor isi va petrece intreaga nefiinta fara vreo inscriptie la capatai.
Dar are oare el nevoie de vorbe ? Sa fim seriosi, in intreaga-i domnie, a lega doua vorbe a fost un adevarat cosmar pentru majestatea sa. De citit nici nu se pune problema pentru ca desi cu o gramada de facultati la activ si nu mai putine doctorate, domnia sa nu a reusit ca, in cei 59 de ani de viata, sa treaca de a patra foaie a abecedarului.
Nu stiu ce scrie pe piatra funerara a lui Florin Cioaba, dar nici nu conteaza pentru ca prin faptul ca el ne-a parasit, aerul a devenit putin mai respirabil iar poporul roman a devenit putin mai intunecat (e drept, cu doar un individ dar, Doamne, ce individ!).
vineri, 13 septembrie 2013
Adevarata istorie (III) - Oradour-sur-Glane
Pentru necunoscatori - Oradour-sur-Glane e un mic sat in pizdea (aka zona centrala a Frantei) unde la 10 Iunie 1944, trupele germane au omorat 642 de cetateni.
Exista o gramada de ipoteze, care mai de care mai fanteziste, in legatura cu motivele acestui masacru. In realitate insa, asa cum reiese din marturiile lasate de cei ce au participat la el, motivul e unul foarte simplu - FOAMEA.
Oare cum te-ai fi simtit tu, mult iubit si stimat cititor al acestui bloc, de-ai fi fost in pielea soldatului german ?
Gandeste-te ca ai marsaluit o gramada de drum de-a latul Europei si ajungi obosit si rupt de foame undeva in mijlocul Frantei. Acuma, ai si tu bunul simt sa nu te astepti la o mancare ca la mama acasa, mai precis carnati pe varza sau snitel cu salata de cartofi dar totusi, ai speranta la ceva friptura ori tocanita. Cand colo, te trezesti ca astia iti pun pe masa o salata, niste foie gras, cateva bucati (mai mult coaja) de bagheta frantuzeasca si niste ciuperci coapte cu branza de capra. Nu-i asa ca ai putea avea impresia ca oamenii astia mici cu basca te cam iau la misto ? Nu-i asa ca simti cum mania te cuprinde si te joci tot mai frecvent cu mana pe tragaciul pistolului mitraliera ? Si, cand in loc de berea ta iubita mai primesti si un pahar de vin acru de ti se face gura punga, despre care localnicii spun insa ca provine de la o "vignoble de prestige", nu-i asa cum simti ca-ti pierzi total cumpatul si te pui sa iti descarci intreg incarcatorul in populatia asta de food freaks ?
Pai, daca pana si tu, cel ce citesti acest blog de rahat simti la fel, atunci nu mai ai de ce sa te miri ca in urma cu aproape 70 de ani aceste lucruri chiar s-au intamplat.
miercuri, 4 septembrie 2013
De colectie
Am inceput in clasa a 5-a, cu un IERBAR.
Era obligatoriu.
Cand am primit toate foile alea de hartie, albe, habar nu aveam ce voi face cu ele. Am primit apoi ca exemplu cateva ierbare ce apartineau promotiilor anterioare si interesul meu pentru adunarea si etichetarea diverselor plante a inceput sa prinda contur. Nu-mi mai amintesc ce nota am primit la sfarsitul anului dar cu siguranta eu am fost multumit de munca mea.
Peste vara insa am uitat de efortul depus, dar, in urmatorul an scolar am primit o noua insarcinare - INSECTARUL. De data asta am fost fascinat de-a dreptul. Am umblat pe dealuri, prin parcuri si chiar prin spatele blocului dupa tot felul de goange. Le-am adunat fara sa ma gandesc ca unele dintre gazele alea imi pot pune viata in pericol. In mintea mea era doar un singur gand - sa am o cat mai bogata colectie.
Si am avut.
Am asteptat cu nerabdare urmatorul an scolar pentru a vedea ce surprize imi mai pregateste programa scolara doar ca, spre deziluzia mea, nimic ce sa continuie vechile indeletniciri. Problema e ca eu eram deja "setat" asa ca am decis sa continui pe cont propriu. Si, cum am inceput cu plante, am continuat cu insecte, am zis ca e timpul sa trec la vertebrate, asa ca, pe acelasi model ca in vazul ierbarului si al insectarului, am inceput sa adun pasari si animale pe care le prindeam in cuie de placi mari de plf depozitate in pivnita. Si mi-am facut ZOOFAR. In curand insa a inceput sa puta a hoit, vecinii s-au sesizzat, parintii au fost informati si colectia mea a fost ingropata. La propriu.
Dupa scandalul de rigoare m-am potolit cativa ani dar virusul a ramas cuibarit, adanc.
La un moment dat, dorinta de a ma reapuca de colectii a devenit de nesuportat asa ca m-am reapucat, evident, ca de fiecare data trecand la un nivel superior al evolutiei.
Asa am inceput sa colectionez oameni. Am adunat multi, cred ca vreo cateva sute, depozitati in frigidere, invatand cate ceva din greselile trecutului. Cu toate ca mi-am luat o gramada de masuri de siguranta, intr-o zi trista m-am trezit cu politia la usa. Nu stiu de ce, pentru un hobby amarat, am primit condamnare pe viata. Insa norocul mi-a suras si in timp ce eram transportat la inchisoarea de maxima siguranta in care trebuia sa imi ispasesc pedeapsa, am reusit sa scap.
Acum insa am o noua si mare problema pentru ca, ajungand la capatul lantului evolutional, habar nu am care va fi tema urmatoarei mele colectii.
Era obligatoriu.
Cand am primit toate foile alea de hartie, albe, habar nu aveam ce voi face cu ele. Am primit apoi ca exemplu cateva ierbare ce apartineau promotiilor anterioare si interesul meu pentru adunarea si etichetarea diverselor plante a inceput sa prinda contur. Nu-mi mai amintesc ce nota am primit la sfarsitul anului dar cu siguranta eu am fost multumit de munca mea.
Peste vara insa am uitat de efortul depus, dar, in urmatorul an scolar am primit o noua insarcinare - INSECTARUL. De data asta am fost fascinat de-a dreptul. Am umblat pe dealuri, prin parcuri si chiar prin spatele blocului dupa tot felul de goange. Le-am adunat fara sa ma gandesc ca unele dintre gazele alea imi pot pune viata in pericol. In mintea mea era doar un singur gand - sa am o cat mai bogata colectie.
Si am avut.
Am asteptat cu nerabdare urmatorul an scolar pentru a vedea ce surprize imi mai pregateste programa scolara doar ca, spre deziluzia mea, nimic ce sa continuie vechile indeletniciri. Problema e ca eu eram deja "setat" asa ca am decis sa continui pe cont propriu. Si, cum am inceput cu plante, am continuat cu insecte, am zis ca e timpul sa trec la vertebrate, asa ca, pe acelasi model ca in vazul ierbarului si al insectarului, am inceput sa adun pasari si animale pe care le prindeam in cuie de placi mari de plf depozitate in pivnita. Si mi-am facut ZOOFAR. In curand insa a inceput sa puta a hoit, vecinii s-au sesizzat, parintii au fost informati si colectia mea a fost ingropata. La propriu.
Dupa scandalul de rigoare m-am potolit cativa ani dar virusul a ramas cuibarit, adanc.
La un moment dat, dorinta de a ma reapuca de colectii a devenit de nesuportat asa ca m-am reapucat, evident, ca de fiecare data trecand la un nivel superior al evolutiei.
Asa am inceput sa colectionez oameni. Am adunat multi, cred ca vreo cateva sute, depozitati in frigidere, invatand cate ceva din greselile trecutului. Cu toate ca mi-am luat o gramada de masuri de siguranta, intr-o zi trista m-am trezit cu politia la usa. Nu stiu de ce, pentru un hobby amarat, am primit condamnare pe viata. Insa norocul mi-a suras si in timp ce eram transportat la inchisoarea de maxima siguranta in care trebuia sa imi ispasesc pedeapsa, am reusit sa scap.
Acum insa am o noua si mare problema pentru ca, ajungand la capatul lantului evolutional, habar nu am care va fi tema urmatoarei mele colectii.
marți, 3 septembrie 2013
Ochiul
Pornind de la celebra poveste a lui Ion Creanga "Soacra cu trei nurori", mi-am pus intrebarea "daca as avea un al 3-lea ochi, unde as vrea ca acesta sa fie amplasat ?" Soacra din povestea respectiva il avea in ceafa - FAIL ! Tot timpul iti bate soarele in ochi, fie cei din fata, fie cel auxiliar asa ca am exclus din start aceasta idee.
Mi-am mai pus si in trecut aceasta problema doar ca, tanar fiind, nu m-am gandit prea mult asa ca in acele vremuri ma vedeam cu un al treilea ochi amplasat in palma. Cu mintea de acum imi dau seama cat de mult greseam. Cum mai puteam eu sa car pe brate toate mobilele alea grele in timpul celor 5 schimbari de domiciliu ? Eram tot vanat la ochiul din palma - asta daca aveam noroc si nu il scoteam. Sau cum rezistam eu ca zi de zi, in timp ce ma sterg la cur sa trag cu ochiul la eveniment ? Periculos si scarbos in acelasi timp.
Ei bine, acum stiu, daca as avea un al treilea ochi, as vrea ca acesta sa fie amplasat in stomac. Pentru cei "in domeniu" as putea fi mai precis, precizand de-a dreptul ca as vrea sa am ochiul plasat in marea curbura a stomacului, pentru a avea o cat mai buna imagine a ceea ce se întâmplă acolo, înauntru. Explicatia acestei dorinta esteextrem de simpla, tinand cont ca daca ceva ma inspaimanta in viata asta, acel lucru este gastroscopia iar amplasarea unui ochi in stomac, ar exclude pe vecie orice eventualitate de a ma supune acestui act medical.
Mi-am mai pus si in trecut aceasta problema doar ca, tanar fiind, nu m-am gandit prea mult asa ca in acele vremuri ma vedeam cu un al treilea ochi amplasat in palma. Cu mintea de acum imi dau seama cat de mult greseam. Cum mai puteam eu sa car pe brate toate mobilele alea grele in timpul celor 5 schimbari de domiciliu ? Eram tot vanat la ochiul din palma - asta daca aveam noroc si nu il scoteam. Sau cum rezistam eu ca zi de zi, in timp ce ma sterg la cur sa trag cu ochiul la eveniment ? Periculos si scarbos in acelasi timp.
Ei bine, acum stiu, daca as avea un al treilea ochi, as vrea ca acesta sa fie amplasat in stomac. Pentru cei "in domeniu" as putea fi mai precis, precizand de-a dreptul ca as vrea sa am ochiul plasat in marea curbura a stomacului, pentru a avea o cat mai buna imagine a ceea ce se întâmplă acolo, înauntru. Explicatia acestei dorinta esteextrem de simpla, tinand cont ca daca ceva ma inspaimanta in viata asta, acel lucru este gastroscopia iar amplasarea unui ochi in stomac, ar exclude pe vecie orice eventualitate de a ma supune acestui act medical.
sâmbătă, 24 august 2013
Durere !
Pentru a doua oara in viata mi-a iesit cos pe un testicul (coi mai pe romaneste).
TRAGIC!
... spun asta avand in vedere experienta anterioara.
- Flashback - undeva in Romania, anul de gratie 2009
Cu toate ca sunt o persoana rabdatoare, dupa trei zile in care l-am suportat cu stoicism am zis si eu ca Jennifer Lopez: DESTUL! Si l-am "strans", la "rece", fara anestezia de rigoare. Nu stiu cu ce sa echivalez durerea, avand in vedere ca la nas m-am operat sub anestezie generala iar operatia de apendicita a fost sub anestezie locala. Oricum a fost o chestie infinit mai dureroasa in comparatie cu smulsul unui fir de par din nas, o minge in zona genitala sau o glenza scrantita (dureri ce le-am experimentat). Pot sa spun doar ca m-a durut atat de tare de mi-au curs lacrimi si din ochi si din urechi. Dar a trecut si ...aproape ... am uitat senzatia.
- Prezent - Franta, august 2013
Monstrul a revenit si cu el si amintirea durerii provocate. Cu toate astea, din nou il consider insuportabil si decid sa adopt solutia radicala doar ca de data asta ideea mareata ma loveste in timp ce fac dus. Imi fac curaj - de data asta lacrimile din ochi, urechi sau mai stiu eu de pe unde vor fi diluate in apa care ma acopera din cap in picioare - si "strang" asteptand resemnat un eventual lesin de durere. M-am si uitat in jur cam unde ar fi mai bine sa pic pentru a nu ma lovi prea rau la cap dar ...
NIMIC - desi cosul se afa in acelasi loc si era chiar mai voluminos in comparatie cu predecesorul sau, durerea e extrem, extrem de redusa. In loc sa imi pierd cunostinta un ras isteric ma cuprinde pentru ca ...
- Flashback - undeva in Romania, la cativa ani dupa 1989
La televizor o mana de femei discuta despre nasterea sub apa. In timp ce caut cu infrigurare telecomanda pentru a schimba postul inainte de a vomita pe covor, o mizerie zboara din din difuzorul aparatului si mi se cuibareste in minte: "pe langa un travaliu mai scurt, marele avantaj al nasterii sub apa sunt durerile usoare".
- Prezent - Franta, august 2013
TRAGIC!
... spun asta avand in vedere experienta anterioara.
- Flashback - undeva in Romania, anul de gratie 2009
Cu toate ca sunt o persoana rabdatoare, dupa trei zile in care l-am suportat cu stoicism am zis si eu ca Jennifer Lopez: DESTUL! Si l-am "strans", la "rece", fara anestezia de rigoare. Nu stiu cu ce sa echivalez durerea, avand in vedere ca la nas m-am operat sub anestezie generala iar operatia de apendicita a fost sub anestezie locala. Oricum a fost o chestie infinit mai dureroasa in comparatie cu smulsul unui fir de par din nas, o minge in zona genitala sau o glenza scrantita (dureri ce le-am experimentat). Pot sa spun doar ca m-a durut atat de tare de mi-au curs lacrimi si din ochi si din urechi. Dar a trecut si ...aproape ... am uitat senzatia.
- Prezent - Franta, august 2013
Monstrul a revenit si cu el si amintirea durerii provocate. Cu toate astea, din nou il consider insuportabil si decid sa adopt solutia radicala doar ca de data asta ideea mareata ma loveste in timp ce fac dus. Imi fac curaj - de data asta lacrimile din ochi, urechi sau mai stiu eu de pe unde vor fi diluate in apa care ma acopera din cap in picioare - si "strang" asteptand resemnat un eventual lesin de durere. M-am si uitat in jur cam unde ar fi mai bine sa pic pentru a nu ma lovi prea rau la cap dar ...
NIMIC - desi cosul se afa in acelasi loc si era chiar mai voluminos in comparatie cu predecesorul sau, durerea e extrem, extrem de redusa. In loc sa imi pierd cunostinta un ras isteric ma cuprinde pentru ca ...
- Flashback - undeva in Romania, la cativa ani dupa 1989
La televizor o mana de femei discuta despre nasterea sub apa. In timp ce caut cu infrigurare telecomanda pentru a schimba postul inainte de a vomita pe covor, o mizerie zboara din din difuzorul aparatului si mi se cuibareste in minte: "pe langa un travaliu mai scurt, marele avantaj al nasterii sub apa sunt durerile usoare".
- Prezent - Franta, august 2013
Rasul isteric continua si dupa ce ies de sub dus. Revin in camera unde lumea ma intreaba ce m-a apucat sa rad singur la dus dar nu le pot spune pentru ca nu ar intelege ca .... gospodinele au avut dreptate !
Am constat pe pielea mea (mai precis scrotul meu) ca, sub apa, durerea e mult atenuata. Iar daca intr-o revolta a constiintei vei spune ca nu pot compara nici o durere cu durerile facerii, iti urez sa iti apara un cos pe un testicul (coi mai pe romaneste).
joi, 22 august 2013
There's Something About Maria
Pornind de la inimaginabilul "avânt" informatic, termenul "upgrade" si-a facut incet dar sigur loc in vocabularul nostru. Începând cu cel de soft sau continuand cu cel de hard, upgrade-ul a ajuns sa fie azi folosit si in alte domenii, cu totul diferite de neaoș. Astfel s-a ajuns la upgrade de haine, de unghii, de par, de sani, de penis sau chiar de nevasta. Totul se upgradeaza azi, cu un singur scop: obtinerea unei noi versiuni, îmbunătățite fata de cea anterioara prin corectarea erorilor depistate.
Desigur, desi putine, mai intalnim si upgrade-uri nereusite, unul dintre acestea fiind petrecut cu ceva vreme in Romania, la Ministerul Turismului.
La ora actuala, la conducerea MT din romania se afla doamna Maria Grapini, o cetateanca cu aspect de comercianta de maturi din targurile comunale. Departe de a fi un fan al fostei ministre (Elena Udrea), nu pot sa nu remarc diferenta- cel putin la nivel de imagine fata de actuala conducatoare, nu de alta, dar blonda oxigenata era, in limbaj machist, o "bucata buna". Ei bine, cand aud cuvantul TURISM, ma gandesc la cea mai buna modalitate de a face reclama unei tari, ori cand ma izbesc de "imaginea" romaneasca acestui turism, parca nu-mi prea vine sa vizitez aceasta tara, nu de alta, dar la cum arata conducatoare ministerului, cine stie ce lighioane ma mai asteapta dincolo de granita. Avand in vedere ca la nivel intelectual, intre fosta si actuala ministra nu cred sa fie prea mari diferente (in sensul ca ambele-s la fel de tampe) putem sa tragem linie si sa concluzionam ca la Ministerul Turismului din tara noastra s-a petrecut un downgrade tragic ce necesita o corectie imediata.
Desigur, desi putine, mai intalnim si upgrade-uri nereusite, unul dintre acestea fiind petrecut cu ceva vreme in Romania, la Ministerul Turismului.
La ora actuala, la conducerea MT din romania se afla doamna Maria Grapini, o cetateanca cu aspect de comercianta de maturi din targurile comunale. Departe de a fi un fan al fostei ministre (Elena Udrea), nu pot sa nu remarc diferenta- cel putin la nivel de imagine fata de actuala conducatoare, nu de alta, dar blonda oxigenata era, in limbaj machist, o "bucata buna". Ei bine, cand aud cuvantul TURISM, ma gandesc la cea mai buna modalitate de a face reclama unei tari, ori cand ma izbesc de "imaginea" romaneasca acestui turism, parca nu-mi prea vine sa vizitez aceasta tara, nu de alta, dar la cum arata conducatoare ministerului, cine stie ce lighioane ma mai asteapta dincolo de granita. Avand in vedere ca la nivel intelectual, intre fosta si actuala ministra nu cred sa fie prea mari diferente (in sensul ca ambele-s la fel de tampe) putem sa tragem linie si sa concluzionam ca la Ministerul Turismului din tara noastra s-a petrecut un downgrade tragic ce necesita o corectie imediata.
duminică, 28 iulie 2013
Pour les connaisseurs !
Am vrut sa scriu ceva legat de melodia asta dar mintea nu a vrut sa imi nasca nici o idee. Pana si ea a fost cuprinsa de beatitudinea ce ma paralizeaza de fiecare data cand ascult minunatia de mai sus.
Desi important e ca stiu ce a fost inainte si ce urmeaza dupa "Deep Blue" sau, mai bine zis, de unde vine LUMINA, melodia ramane una dintre favoritele mele.
In rest:
TRAINSPOTTING OST)
sâmbătă, 27 iulie 2013
Iti pute gura
Oare chiar nu ai descoperit periuța de dinți, de pasta de dinți ai auzit sau poate de apa de gura ?
Ma îndoiesc, pentru ca iți pute gura înfiorător.
De fiecare data când vorbesc cu tine ma gândesc sa imi cumpăr o masca de gaze pentru a scapă de mirosul pestilențial al respirației tale. Mi-as dori sa iti cunosc perechea, sa vad cine-si bagă limba in cloaca ce tu o numești gura.
Esti un dezastru ecologic ambulant atunci cand deschizi gura: tari intra in criza, pornesc războaie, sute de hectare de pământ rămân fara viata, MOR OAMENI. Cea mai infecta buda, cea mai populata cocina, iadul insusi sunt mai bine mirositoare in comparație cu cavitatea ta bucala.
Am încercat sa găsesc explicații pentru care gura iti pute in felul asta. Imi amintesc ca acum ceva timp ti-am atras atenția ca-ti pute gura, citez, "din cauza căcatului ce-l mănânci" doar ca acum realizez ca, in comparație cu gura ta, căcatul miroase nemaipomenit de bine. Presupunând ca ar dispărea toate aromele de pe lume si ar rămâne doar "aroma" de căcat si "aroma" gurii tale, indubitabil toate mașinile ar avea odorizant cu miros de căcat!
Am observat ca pentru câteva zile ai renunțat la mâncat cacat, deh, ai fost in vacanta deci ai luat o pauza. Cu toate astea, gura iti pute in continuare si asta cu siguranța se întâmpla din cauza ca tie-ti pute de fapt sufletul.
Asa ca te rog sa ma scuzi cand te indemn sa te speli pe dinti cu periuța si cu pasta de dinti. Din păcate ai altceva de spalat si pentru asta nu s-au prea descoperit produse de curatat.
Ma îndoiesc, pentru ca iți pute gura înfiorător.
De fiecare data când vorbesc cu tine ma gândesc sa imi cumpăr o masca de gaze pentru a scapă de mirosul pestilențial al respirației tale. Mi-as dori sa iti cunosc perechea, sa vad cine-si bagă limba in cloaca ce tu o numești gura.
Esti un dezastru ecologic ambulant atunci cand deschizi gura: tari intra in criza, pornesc războaie, sute de hectare de pământ rămân fara viata, MOR OAMENI. Cea mai infecta buda, cea mai populata cocina, iadul insusi sunt mai bine mirositoare in comparație cu cavitatea ta bucala.
Am încercat sa găsesc explicații pentru care gura iti pute in felul asta. Imi amintesc ca acum ceva timp ti-am atras atenția ca-ti pute gura, citez, "din cauza căcatului ce-l mănânci" doar ca acum realizez ca, in comparație cu gura ta, căcatul miroase nemaipomenit de bine. Presupunând ca ar dispărea toate aromele de pe lume si ar rămâne doar "aroma" de căcat si "aroma" gurii tale, indubitabil toate mașinile ar avea odorizant cu miros de căcat!
Am observat ca pentru câteva zile ai renunțat la mâncat cacat, deh, ai fost in vacanta deci ai luat o pauza. Cu toate astea, gura iti pute in continuare si asta cu siguranța se întâmpla din cauza ca tie-ti pute de fapt sufletul.
Asa ca te rog sa ma scuzi cand te indemn sa te speli pe dinti cu periuța si cu pasta de dinti. Din păcate ai altceva de spalat si pentru asta nu s-au prea descoperit produse de curatat.
vineri, 26 iulie 2013
Calcă apa !
Ti-am zis de atâtea ori: "SA NU TE AVÂNȚI !"
De fiecare data ma aprobai "Da, Da..." dar in sinea ta râdeai de mine. Te cunosc, iti place apa, si nu doar sa o bei. Te-a atras de când erai mic, erai invidios pe cei care puteau in timp ce tu stăteai pe mal si te uitai. Familia a contribuit si ea la tot acest circ si nu de puține ori ai auzit "Oare cand ajungi si tu sa înoți, ca X sau ca Y". Ai facut din asta un tel in viata, poate cel mai important. Asa cum unii cauta bogăția sau faima tu ai vrut doar sa înveți sa te menții la suprafața apei pentru cat mai mult timp.
Ai riscat si din pacate rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor. Erai deja invata cu apa mica si ti-ai zis ca vei face fata pentru ca in fond e aceeasi apa. Ai sarit cu capul inainte, te-ai mentinut putin la suprafata, atata timp cat te-au tinut labutele. Din pacate insa ai obosit repede si, cum pestii nu erau chiar buni prieteni cu tine, nu a avut cine sa iti sara in ajutor. Te-ai dus la fund, ai revenit pentru cateva secude din nou la suprafata dar repede, cad ultimele puteri te-au parasit te-ai scufundat iremediabil.
Acum in sfarsit plutesti doar ca din nefericire nu te poti bucura de asta. Nu e nimeni in jur sa te vada cum stai pe spate, la suprafata apei, ca un adevarat inotator. Faci pluta dar nu din voia ta si toate astea din cauza ca te-ai intins mai mult decat iti e plapuma sau mai bine zis, ai calcat o apa prea adanca.
vineri, 19 iulie 2013
Cosmarul
Azi noapte, pentru prima data in ultimii 14 ani, am visat. Din păcate reîntoarcerea mea in rândul visătorilor nu a fost una prea reușita pentru ca visul meu s-a dovedit a fi un adevarat coșmar.
Se facea ca traiesc intr-o lume in care oamenii de pe Pamant erau foarte deștepți si de asemenea foarte frumosi. Peste tot pe unde mergeam eram inconjurat de corpuri decupate parca de pe copertele revistelor si auzeam doar discutii filozofice, pline de substanta, conținând cuvinte despre care nici macar nu știam ca exista. Mergeam printre semenii mei si toti se uitau la mine ca la ceva straniu iar in jurul meu se vorbea parca cea mai straina dintre toatre limbile pământului. In plus,toti acesti oameni frumosi si destepti faceau si niste lucruri senzationale. Nimic din ceea ce se intampla nu era ordinar, nici o actiune a rasei umane îmbunătățite nu era o chestie banala, totul era iesit din comun, spectaculos.
Incet, vazand ca nu ma icadrez in peisajul plin de intelepciune si de frumusete, oamenii au inceput sa ma izoleze. Nimeni nu mai vorbea cu mine, nimeni nu imi mai suporta prezenta in preajma sa. Haituit si separat de tot ceea ce era umanitate am decis sa fug, sa gasesc un loc pentru cei ca mine dar vai, situatia se generalizase si intregul Pamant era parca populat de o specie noua de oameni. Mi-am dat seama ca in acea lume, populata de omul versiunea 2.0, eu eram singurul individ versiunea 1.1.
Lipsit de speranta, m-am oprit din fuga, m-am asezat la umbra unui nuc, am desfacut un pet de Noroc la 2,5l si o punga de seminte de floarea soarelui Cernica si mi-am continuat existenta banala. Doar ca nu am ajuns nici macar la jumatatea petului cand, din cauza ca buzele incepusera sa ma doara de la spartul de seminte, m-am trezit brusc din somn. Cu un puternic gust de sare in gura, mi-am dat seama ca totul a fost un cosmar care din fericire s-a incheiat pentru ca voi suteti tot aici, la fel ca inainte, in vechea versiune.
Se facea ca traiesc intr-o lume in care oamenii de pe Pamant erau foarte deștepți si de asemenea foarte frumosi. Peste tot pe unde mergeam eram inconjurat de corpuri decupate parca de pe copertele revistelor si auzeam doar discutii filozofice, pline de substanta, conținând cuvinte despre care nici macar nu știam ca exista. Mergeam printre semenii mei si toti se uitau la mine ca la ceva straniu iar in jurul meu se vorbea parca cea mai straina dintre toatre limbile pământului. In plus,toti acesti oameni frumosi si destepti faceau si niste lucruri senzationale. Nimic din ceea ce se intampla nu era ordinar, nici o actiune a rasei umane îmbunătățite nu era o chestie banala, totul era iesit din comun, spectaculos.
Incet, vazand ca nu ma icadrez in peisajul plin de intelepciune si de frumusete, oamenii au inceput sa ma izoleze. Nimeni nu mai vorbea cu mine, nimeni nu imi mai suporta prezenta in preajma sa. Haituit si separat de tot ceea ce era umanitate am decis sa fug, sa gasesc un loc pentru cei ca mine dar vai, situatia se generalizase si intregul Pamant era parca populat de o specie noua de oameni. Mi-am dat seama ca in acea lume, populata de omul versiunea 2.0, eu eram singurul individ versiunea 1.1.
Lipsit de speranta, m-am oprit din fuga, m-am asezat la umbra unui nuc, am desfacut un pet de Noroc la 2,5l si o punga de seminte de floarea soarelui Cernica si mi-am continuat existenta banala. Doar ca nu am ajuns nici macar la jumatatea petului cand, din cauza ca buzele incepusera sa ma doara de la spartul de seminte, m-am trezit brusc din somn. Cu un puternic gust de sare in gura, mi-am dat seama ca totul a fost un cosmar care din fericire s-a incheiat pentru ca voi suteti tot aici, la fel ca inainte, in vechea versiune.
joi, 18 iulie 2013
Aforisme
Cineva mi-a zis zilele trecute "cine esti tu sa scrii aforisme ?" de parca trebuie sa fii cineva ca sa faci asta.
Nu ca nu as fi CINEVA .
Adevarul e, ca daca Budha sau James Dean - hai sa fim seriosi, James Dean ???? - au aforismele lor , atunci sa ii dam drumul !
Nu ca nu as fi CINEVA .
Adevarul e, ca daca Budha sau James Dean - hai sa fim seriosi, James Dean ???? - au aforismele lor , atunci sa ii dam drumul !
- Un costum si o cravata pot face pe oricine sa arate decent, chiar si pe un iepuraș.
- Cand te-ai lovit sistematic de un perete atunci cu siguranta nu poti trece prin el
- Una e sa semnalizezi la stanga si sa sa mergi inainte si alta e sa o iei la dreapta.
- Sunt lucruri pe care nu le inveti la scoala, care nu-ti sunt explicate de parinti si pe care nici macar experienta de viata nu ti le clarifica deci nu are rost sa iti bati capul cu ele.
- Un drum usor in viata depinde de cat de bine ti-ai legat sireturile.
- Gaurile de ozon sunt de fapt locurile prin care Dumnezeu ne supravegheaza pe noi, pacatosii Pamantului.
- E foarte cald, sorbi cu nesat din berea-ti aburinda si te indrepti spre frigider sa iei alta, cand iti dai seama ca tocmai ai baut-o pe ultima. Ei bine asta e fatalitatea in stare pura.
-
Sa jur sau sa înjur ? Puterea prepoziției, fie ea si simplă.
Sa jur sau sa înjur ? Puterea prepoziției, fie ea si simplă.
miercuri, 17 iulie 2013
Marele Zid Chinezesc
Nu a fost dintotdeauna asa.
Marele Zid Chinezesc a fost si el mic la început. Intr-o prima faza nici măcar nu era zid ci mai degrabă un gărduleț șubred. Astfel, la începuturile sale, multa lume il sarea/ocolea fără nici o problema. Si, pentru ca nu inspira nici un fel de respect, o grămada de câini se pisau pe el. Pe lângă ca era lipsit de trăinicie, asa numitul la vremea respectiva "Micul Gard Chinezesc" era si foarte scurt - abia putând sa închidă o ograda.
Odată cu trecerea secolelor insa, gardul a crescut, s-a înălțat semeț si solid si a ajuns - spun unii - sa fie vizibil din spațiul cosmic, ba chiar de pe Luna. Desi am iesit de nenumărate ori in afara atmosferei Pământului si am mai bine de 3 aselenizări la activ, nu am catadicsit niciodată sa verific daca teoria de mai sus e adevărată sau ba dar cu proxima ocazie o sa trag o ocheada sa vad daca e chiar asa cum se pretinde.
Spre deosebire de Marele Zid Chinezesc, despre Marele Canion nu avem informații cum ca ar fi văzut nici măcar din Stratosfera, apoi de mai sus (mezosfera, exosfera ...). Se vede treaba ca pentru a fi văzut de pe Luna nu e necesar sa fi Mare ci e mult mai important sa fi "made in China".
marți, 16 iulie 2013
Moda la plaja
Pentru prima data in viata, acum 2 săptămâni am făcut si eu plaja in curul gol. Nu pot spune ca am fost cu adevarat la o plaja de nudiști pentru ca inca nu am avut curajul sa fac asta. Am mers inca pe o plaja pustie, fără țipenie de om in jur, mi-am instalat vechiul meu prosop de baie (la care am renunțat intre timp), am scos cartea, si mi-am dat jos toate hainele de pe mine întinzându-ma la soare.
Experienta pot spune ca a avut doua urmari:
1. O urmare de factura fizica - Întrucât am stat mai mult pe burta (imi uitasem ca de obicei ochelarii de soare si nu am putut citi stand întins pe spate din cauza de soare puternic) m-am prajit destul de bine pe buci, mai precis atat de bine incat vreo 3 zile am avut probleme sa stau pe scaun
2. O urmare la nivelul cunoașterii - pentru ca in cele peste 4 ore de plaja am avut timp sa ma gândesc la moda masculina de plaja - tema acestei postari.
Gândindu-ma astfel la utilitatea si mai ales la evoluția in timp a modelului șortului de baie bărbătesc, am reușit sa detectez 4 tipuri majore ale acestui obiect de îmbrăcăminte in fapt adevărate etichete ale personalităților purtatorilor lor:
Șortul de baie "graniță", numit asa pentru ca cei ce il poarta sunt la limita intre gay si metrosexualul extrem. Preluat de primii din garderoba materialelor de laba invatisand culturisti, este azi folosit tot mai des de aripa dura a metrosexualilor dar nu in scopul de a etala un corp bine musculat ci mai mult de a face vizibile tatuajele si faptul ca posesorul e proaspat epilat. Se pot remarca talia foarte joasa si dimensiunile cat mai reduse pentru a oferi soarelui o cat mai mare suprafata pentru bronzat - lucru extrem de important pentru posesor.
Șortul de baie "casatorit dar mai fut si altceva". Folosit in general de barbatii cu peste 5 ani de casnicie, slipul respectiv arate ca desi om serios, purtatorul este inca dispus la mici derapaje conjugale. Posesorii acestui gen de sort de baie stau rareori intinsi la soare, ei preferand mai tot timpul pozitia bipeda. Ei pot fi intalniti cel mai des pe plaja in preajma cardurilor de liceene/studente bete cu care intra in vorba folosind cel mai adesea pretextul "nu mi-ati vazut copilul/copiii ? se jucau aici langa voi acum cateva minute. "
Șortul de baie "golan" - folosit in special de tineri si de cei carora nu le place sa se spele, se poate observa ca posesorul lor nu prea intra in apa, preferand sa stea intins direct pe nisip. O caractaristica a acestui sort sunt buzunarele foarte solide si asta pentru ca cel ce-l poarta re obiceiul sa mearga la plaja cu mainile goale, fara geanta, prosop sau mai stiu eu ce alte obiecte trebuincioase procesului de bronzare. Buzunarele sunt astfel folosite ca mijloc de tranport pentru lucrurile cu adevarat indispensabile :mobil, pistol, cutit, doza de bere, sticla de vodka.
Șortul de baie "universal" este sortul persoanelor care nu stiu daca sa mearga la plaja sau la o bere, la un laptenis sau in dormitor la un somn de doua ceasuri. Nu sti de fapt daca e sort de baie sau o pereche normala de pantaloni scurti de sport si il iei pe tine in ideea ca oriunde ai ajunge nu te va trada. Este accesoriul omului caruia nu-i place sa stea cu orele sa se gandeasca "oare eu cu ce sa ma imbrac" si mai ales al persoanelor carora nu le pasa cat si cum se bronzeaza.
Experienta pot spune ca a avut doua urmari:
1. O urmare de factura fizica - Întrucât am stat mai mult pe burta (imi uitasem ca de obicei ochelarii de soare si nu am putut citi stand întins pe spate din cauza de soare puternic) m-am prajit destul de bine pe buci, mai precis atat de bine incat vreo 3 zile am avut probleme sa stau pe scaun
2. O urmare la nivelul cunoașterii - pentru ca in cele peste 4 ore de plaja am avut timp sa ma gândesc la moda masculina de plaja - tema acestei postari.
Gândindu-ma astfel la utilitatea si mai ales la evoluția in timp a modelului șortului de baie bărbătesc, am reușit sa detectez 4 tipuri majore ale acestui obiect de îmbrăcăminte in fapt adevărate etichete ale personalităților purtatorilor lor:
Șortul de baie "casatorit dar mai fut si altceva". Folosit in general de barbatii cu peste 5 ani de casnicie, slipul respectiv arate ca desi om serios, purtatorul este inca dispus la mici derapaje conjugale. Posesorii acestui gen de sort de baie stau rareori intinsi la soare, ei preferand mai tot timpul pozitia bipeda. Ei pot fi intalniti cel mai des pe plaja in preajma cardurilor de liceene/studente bete cu care intra in vorba folosind cel mai adesea pretextul "nu mi-ati vazut copilul/copiii ? se jucau aici langa voi acum cateva minute. "
Șortul de baie "golan" - folosit in special de tineri si de cei carora nu le place sa se spele, se poate observa ca posesorul lor nu prea intra in apa, preferand sa stea intins direct pe nisip. O caractaristica a acestui sort sunt buzunarele foarte solide si asta pentru ca cel ce-l poarta re obiceiul sa mearga la plaja cu mainile goale, fara geanta, prosop sau mai stiu eu ce alte obiecte trebuincioase procesului de bronzare. Buzunarele sunt astfel folosite ca mijloc de tranport pentru lucrurile cu adevarat indispensabile :mobil, pistol, cutit, doza de bere, sticla de vodka.
luni, 8 iulie 2013
Franta - Manual de utilizare (I)
== AUCHAN ==
Imi aduc aminte cu dor si drag de Auchanul din Timisoara (Iulius Mall) in principal pentru ca acolo era unul din putinele locuri unde gaseam Bergenbier nefiltrata. Gandul imi zboara apoi mai departe, la supermarketul Auchan in sine.
Sa mergi la Auchan in Timisoara era o adevarata sarbatoare. Cand cineva spunea "Am fost in weekend la cumparaturi la Auchan" o facea pe un ton atat de solemn de parca zicea ca a fost la biserica sau la Casa Poporului. Fiind unul dintre ultimele supermarketuri deschise in oras si in plus beneficiind de si de o amplasare de senzatie, Auchanul filiala Romania e considerat ca locul de shopping al celor cu nivel de trai peste medie si de aceea, sambata sau duminica, dupa o tura de mall avand ca scop prezentarea noilor țoale, cetateanul/ceteteana dadea o bifa si la Auchan, chiar daca pleca de acolo doar cu o apa plata si o cutie de margarina.
In tara lui de origine insa, Auchanul e o chestie cu totul diferita de ceea ce se intampla din Romania.
Cu toata ca Franta e o tara unde luxul si grandoarea sunt la ele acasa, cel putin din aceste doua puncte de vedere, Auchanul "de la mama lui" e inferior celui mioritic si asta in primul rand pentru ca in Franta, la Auchan lumea merge sa cumpere nu sa se vanda. Cu mai putini "colorati" in comparatie cu alti retaileri (Lidl, Dia ...), Auchanul francez ramane totusi un magazin al oamenilor de rand. Ca si plusuri as putea sa mentionez fructele (mai ieftine si mai bune comparativ cu alte magazine concurente) si raionul de vinuri iar ca minusuri painea (bagheta) "made in Auchan" ce se periseaza mult mai repede in comparatie cu painea cumparata de la o boulangerie adevarata. In afara de asta, o constatare referitoare la personalul de la casele de plata, mult mai rapid si mai eficientin comparatie cu alte supermarketuri.
Imi aduc aminte cu dor si drag de Auchanul din Timisoara (Iulius Mall) in principal pentru ca acolo era unul din putinele locuri unde gaseam Bergenbier nefiltrata. Gandul imi zboara apoi mai departe, la supermarketul Auchan in sine.
Sa mergi la Auchan in Timisoara era o adevarata sarbatoare. Cand cineva spunea "Am fost in weekend la cumparaturi la Auchan" o facea pe un ton atat de solemn de parca zicea ca a fost la biserica sau la Casa Poporului. Fiind unul dintre ultimele supermarketuri deschise in oras si in plus beneficiind de si de o amplasare de senzatie, Auchanul filiala Romania e considerat ca locul de shopping al celor cu nivel de trai peste medie si de aceea, sambata sau duminica, dupa o tura de mall avand ca scop prezentarea noilor țoale, cetateanul/ceteteana dadea o bifa si la Auchan, chiar daca pleca de acolo doar cu o apa plata si o cutie de margarina.
In tara lui de origine insa, Auchanul e o chestie cu totul diferita de ceea ce se intampla din Romania.
Cu toata ca Franta e o tara unde luxul si grandoarea sunt la ele acasa, cel putin din aceste doua puncte de vedere, Auchanul "de la mama lui" e inferior celui mioritic si asta in primul rand pentru ca in Franta, la Auchan lumea merge sa cumpere nu sa se vanda. Cu mai putini "colorati" in comparatie cu alti retaileri (Lidl, Dia ...), Auchanul francez ramane totusi un magazin al oamenilor de rand. Ca si plusuri as putea sa mentionez fructele (mai ieftine si mai bune comparativ cu alte magazine concurente) si raionul de vinuri iar ca minusuri painea (bagheta) "made in Auchan" ce se periseaza mult mai repede in comparatie cu painea cumparata de la o boulangerie adevarata. In afara de asta, o constatare referitoare la personalul de la casele de plata, mult mai rapid si mai eficientin comparatie cu alte supermarketuri.
duminică, 7 iulie 2013
Cine are urechi de auzit, sa auda !
Am aflat săptămâna trecuta povestea incredibila a unei familii de romani al cărui copil este lipsit de pavilionul urechilor. M-am tot chinuit sa-mi închipui cum arata și ochiul mintii a văzut de fiecare data imaginea unui extraterestru. Nu am intrat in detalii legate de lipsa urechilor, mai precis nu am intrebat daca s-a nascut asa sau dacă si le-a pierdut undeva pe parcursul vieții (micuțul are in prezent 12 ani). Tind totusi sa cred ca medicul nu a comis un brutal malpraxis prinzandu-l de urechi in momentul in care l-a scos din pantelece mamei. De asemenea nu cred nici ca intr-un moment de ratacire, tanarul nostru, sa ii zicem Dodo, a avut porniri Van Goghiene.
Pur si simplu eu cred ca Dodo al nostru e doar o alta "minune" a naturii.
Firesc, avand in vedere ca merge la o școala de oameni normali, Dodo e principalul motiv de misto al colegilor sai. Pornit din start cu un mare avantaj, in cazul in care face o prostie fiind singurul din clasa ce nu poate fi tras de urechi, Dodo a starnit la inceput invidie doar ca aceasta s-a transformat incet, incet in bataie de joc. Azi, chiar daca si-a lasat parul lung pentru a-si masca handicapul, Dodo e in continuare poreclit "foca" sau "cârtita", dupa doua din mamiferele carora de asemenea le lipsesc pavilioanele urechilor.
Totusi, pentru ca atunci cand o usa se inchide, o alta se deschide, Dumnezeu, cu puterea sa divina, l-a inzestrat pe Dodo cu o minunata URECHE MUZICALA. Da, ati citit bine, Dodo, 12 ani, baiatul fara pavilioane la urechi este un foarte bun violonist. Ei, sa mai imi spuna cineva ca Dumnezeu nu e un tip plin de umor si mai ales de ironie !
Pur si simplu eu cred ca Dodo al nostru e doar o alta "minune" a naturii.
Firesc, avand in vedere ca merge la o școala de oameni normali, Dodo e principalul motiv de misto al colegilor sai. Pornit din start cu un mare avantaj, in cazul in care face o prostie fiind singurul din clasa ce nu poate fi tras de urechi, Dodo a starnit la inceput invidie doar ca aceasta s-a transformat incet, incet in bataie de joc. Azi, chiar daca si-a lasat parul lung pentru a-si masca handicapul, Dodo e in continuare poreclit "foca" sau "cârtita", dupa doua din mamiferele carora de asemenea le lipsesc pavilioanele urechilor.
Totusi, pentru ca atunci cand o usa se inchide, o alta se deschide, Dumnezeu, cu puterea sa divina, l-a inzestrat pe Dodo cu o minunata URECHE MUZICALA. Da, ati citit bine, Dodo, 12 ani, baiatul fara pavilioane la urechi este un foarte bun violonist. Ei, sa mai imi spuna cineva ca Dumnezeu nu e un tip plin de umor si mai ales de ironie !
marți, 2 iulie 2013
Adevarata istorie (II) - Gheorghe Doja
Singurul Jedi din istoria poporului roman, Gheorghe Doja e astazi uitat in favoarea altor figuri istorice cu un caracter mult mai îndoielnic in comparatie cu cel al "luptatorului din Dalnic".
De mic copil, Gicu - cum ii spuneau cei apropiati - si-a pus in valoare abilitatile de conducator ca sef clasa si mai apoi ciurdar principal al vitelor din Dalnic, Albis, Moacsa si Padureni. Inzestrat cu o capacitate organizatorica iesita din comun si cu o rezistenta fizica superioara oricarui barbat in putere (desi nu atinsese inca varsta majoratului), Doja intra de la o varsta frageda in atentia fortelor militare din Transilvania.
Analizele medicale de rigoare, arata o concentratie de midi-chloriani de 18.716 pe celula, maximul cunoscut la acea vreme, cu mult peste concentratia normala a unui om - 2500/celula.
Dorind sa profite de abilitatile sale de conducator dar si de Forta , Papa Leon are intentia sa il trimta la cruciada, nu atat ca sa ii pedepseasca pe necredinciosi ci cat sa recupereze sfantul Graal si Tablitele de la Marea Moarta. Planul Papei e insa repede intuit de Doja care constientizeaza ca niste oameni nascuti si crescuti in zona friguroasa a Harghitei/Covasnei nu vor putea rezista in caldurile din sudul Europei si Asia Mica si ca toata aceasta cruciada ar fi echivalenta cu moarte sigura pentru armata sa. In concluzie, in 1514, in loc sa plece spre Bosfor, Gheorghe Doja si armata sa intorc armele si se rascoala impotriva conducerii. Sfatuit prost de cei din jurul sau, Doja ataca cetatea Timisoarei, inarmata pana in dinti la acea vreme cu arme proaspete din Serbia si Muntenegru. Banatenii raspund plini de cruzime omorand o gramada de tarani Covasneni. Doja e insusi capturat in urma unei rani la meniscul genunchiului drept. Dupa o judecata sumara eroul nostu este asezat pe un ton inrosit in foc unde arde. Din pacare in acest moment, paralelismul dintre destinul sau si cel al lui Anakin Skywalker (Jedi-ul cu cel mai mare nivel de midi-chloriani cunoscut vreodata - in jur de 20000/celula) se tranforma in divergenta pentru ca pe Doja nu are cine sa il salveze si sa ii puna masca neagra pe fata.
Asa ca Doja moare - de cald, asfixiat cu fum, de frica - nimeni nu stie. Moare, si cu el moare speranta unui popor dar si ideea lui Lucas de a turna un film din seria Star Wars in Romania.
De mic copil, Gicu - cum ii spuneau cei apropiati - si-a pus in valoare abilitatile de conducator ca sef clasa si mai apoi ciurdar principal al vitelor din Dalnic, Albis, Moacsa si Padureni. Inzestrat cu o capacitate organizatorica iesita din comun si cu o rezistenta fizica superioara oricarui barbat in putere (desi nu atinsese inca varsta majoratului), Doja intra de la o varsta frageda in atentia fortelor militare din Transilvania.
Analizele medicale de rigoare, arata o concentratie de midi-chloriani de 18.716 pe celula, maximul cunoscut la acea vreme, cu mult peste concentratia normala a unui om - 2500/celula.
Dorind sa profite de abilitatile sale de conducator dar si de Forta , Papa Leon are intentia sa il trimta la cruciada, nu atat ca sa ii pedepseasca pe necredinciosi ci cat sa recupereze sfantul Graal si Tablitele de la Marea Moarta. Planul Papei e insa repede intuit de Doja care constientizeaza ca niste oameni nascuti si crescuti in zona friguroasa a Harghitei/Covasnei nu vor putea rezista in caldurile din sudul Europei si Asia Mica si ca toata aceasta cruciada ar fi echivalenta cu moarte sigura pentru armata sa. In concluzie, in 1514, in loc sa plece spre Bosfor, Gheorghe Doja si armata sa intorc armele si se rascoala impotriva conducerii. Sfatuit prost de cei din jurul sau, Doja ataca cetatea Timisoarei, inarmata pana in dinti la acea vreme cu arme proaspete din Serbia si Muntenegru. Banatenii raspund plini de cruzime omorand o gramada de tarani Covasneni. Doja e insusi capturat in urma unei rani la meniscul genunchiului drept. Dupa o judecata sumara eroul nostu este asezat pe un ton inrosit in foc unde arde. Din pacare in acest moment, paralelismul dintre destinul sau si cel al lui Anakin Skywalker (Jedi-ul cu cel mai mare nivel de midi-chloriani cunoscut vreodata - in jur de 20000/celula) se tranforma in divergenta pentru ca pe Doja nu are cine sa il salveze si sa ii puna masca neagra pe fata.
Asa ca Doja moare - de cald, asfixiat cu fum, de frica - nimeni nu stie. Moare, si cu el moare speranta unui popor dar si ideea lui Lucas de a turna un film din seria Star Wars in Romania.
joi, 20 iunie 2013
RIP Luo Meizhen !
Nu credeam sa apuc sa spun asta dar fatalitatea si-a spus si de aceasta data ultimul cuvant.
Luo a plecat dintre noi mult la fel de discret precum a trait. S-a stins intr-o dimineata (in China) calduta de inceput de vara iar ultima-i suflare a semanat izbitor cu un stranut de panda. Cu o existanta intinsa de-a lungul a trei secole, babutza Luo a fost contmporana cu o gramada de evenimente istorice, de fapt atat de multe incat Ovidiu Dramba ar mai putea umple un volum de Istoria Culturii si Civilizatiei.
Cu toate ca i-a fost extrem de greu sa vada cum cei din jurul sau vin si pleaca de pe aceasta lume, Luo a reusit totusi sa isi pastreze optimismul si chiar sa faca glume pe baza varstei sale inaintate ( de exemplu: la trecerea in nefiinta ea si-a manifestat regretul ca nu a mai trait putin pentru a vedea finalul seriei "Tanar si nelinistit"). Si, ca un fapt divers dar foarte important, trebuie sa spunem ca desi a pierdut o gramada de persoane apropiate, Luo nu a plans decat de 2 ori in viata la 111 ani cand a murit testoasa ei favorita, ce o primise in dar cand a mers la gradinita si la 123 de ani cand a aflat ca a murit idolul ei Michael Jackson.
In cei 127 de ani cat a trait Luo n-a fost deloc o femeie la locul ei ci a dus un trai plin de excese. Tigari, alcool, tutun, sex neprotejat cu persoane care mai de care mai dubioase, mancare plina de grasimi si de E-uri si mai ales canabis sunt ingredientele care au pigmentat parca nesfarsita viata a chinezoaicei noastre. Iar daca pe masura ce a imbatranit, o serie din viciile de mai sus au fost eliminate mai mult sau mai putin voit, bongul - sculptat cu mana ei dintr-o tulpina de bambus- a insotit-o pana pe patul de moarte si chiar mai departe pentru ca ultima sa dorinta a fost sa fie ingropata cu pretiosul obiect.
Cum era de asteptat dupa o viata atat de plina de excese, de pe urma ei nu prea au ramas multe bunuri materiale iar acest fapt a atras nemultumirea miilor de rude ce sperau la o mica mostenire. Drept razbunare, inmormantarea ce i-a fost organizata a fost departe de ceea ce se cuvenea pentru cea mai varstnica persoana de pe Pamant. Aruncata intr-un sicriu ieftin si acoperita cu doi saci gauriti in care se depozita in mod normal orez Luo Meizhen se odihneste in sfarsit in pamatul ce l-a calcat vreme de peste 5 sferturi de secol.
Luo a plecat dintre noi mult la fel de discret precum a trait. S-a stins intr-o dimineata (in China) calduta de inceput de vara iar ultima-i suflare a semanat izbitor cu un stranut de panda. Cu o existanta intinsa de-a lungul a trei secole, babutza Luo a fost contmporana cu o gramada de evenimente istorice, de fapt atat de multe incat Ovidiu Dramba ar mai putea umple un volum de Istoria Culturii si Civilizatiei.
Cu toate ca i-a fost extrem de greu sa vada cum cei din jurul sau vin si pleaca de pe aceasta lume, Luo a reusit totusi sa isi pastreze optimismul si chiar sa faca glume pe baza varstei sale inaintate ( de exemplu: la trecerea in nefiinta ea si-a manifestat regretul ca nu a mai trait putin pentru a vedea finalul seriei "Tanar si nelinistit"). Si, ca un fapt divers dar foarte important, trebuie sa spunem ca desi a pierdut o gramada de persoane apropiate, Luo nu a plans decat de 2 ori in viata la 111 ani cand a murit testoasa ei favorita, ce o primise in dar cand a mers la gradinita si la 123 de ani cand a aflat ca a murit idolul ei Michael Jackson.
In cei 127 de ani cat a trait Luo n-a fost deloc o femeie la locul ei ci a dus un trai plin de excese. Tigari, alcool, tutun, sex neprotejat cu persoane care mai de care mai dubioase, mancare plina de grasimi si de E-uri si mai ales canabis sunt ingredientele care au pigmentat parca nesfarsita viata a chinezoaicei noastre. Iar daca pe masura ce a imbatranit, o serie din viciile de mai sus au fost eliminate mai mult sau mai putin voit, bongul - sculptat cu mana ei dintr-o tulpina de bambus- a insotit-o pana pe patul de moarte si chiar mai departe pentru ca ultima sa dorinta a fost sa fie ingropata cu pretiosul obiect.
Cum era de asteptat dupa o viata atat de plina de excese, de pe urma ei nu prea au ramas multe bunuri materiale iar acest fapt a atras nemultumirea miilor de rude ce sperau la o mica mostenire. Drept razbunare, inmormantarea ce i-a fost organizata a fost departe de ceea ce se cuvenea pentru cea mai varstnica persoana de pe Pamant. Aruncata intr-un sicriu ieftin si acoperita cu doi saci gauriti in care se depozita in mod normal orez Luo Meizhen se odihneste in sfarsit in pamatul ce l-a calcat vreme de peste 5 sferturi de secol.
miercuri, 12 iunie 2013
Esti urâtă
Ai realizat tarziu ca esti o sperietoare ambulanta. Cand erai mica, pe strada, oamenii intorceau capul dupa tine iar tu credeai ca fac asta pe motiv de admiratie. Doar ca, de te uitai cu atentie, vedeai cum isi fac cruce si cum le acopera ochii propriilor prunci pentru a nu verdea oroarea ambulanta. Cand in final ai constientizat ca esti mai urata ca dimineata de dupa o betie crunta ti-ai adus aminte ca pe tine niciodata parintii nu te-au alintat cu "frumoasa noastra". Si tot atunci ti-ai adus aminte ca singura data cand adjectivul "frumos" se asocia cu persoana ta, acesta se referea la sufletul tau. Ei bine, niciodata nu ti s-a spus ca ai ochi frumosi, par frumos sau macar cur fain dar toata viata ai auzit ca ai un "suflet frumos", pentru ca:
"NU CONTEAZA FRUMUSETEA EXTERIOARA CI CEA INTERIOARA".
In fine, dupa ani, ti-ai dat si tu seama ca binecunoscutul cliseu e de fapt o inventie a celor ca tine, folosita ca scuza pentru a va masca handicapul. Si in plus, daca stai sa te gandesti mai bine, propozitia mai sus mentionata nu e nici macar adevarata pentru ca pana si sufletul iti e murdar si urat de raul si invidia ce le manifesti fata de cei mai frumosi ca tine.
In cel mai pur sens al cuvantului, esti URATA si din pacate nu ai ce sa faci. Degeaba incerci creme, farduri sau alte produse cosmetice pentru ca nu au nici un efect. Te gandesti poate sa faci operatii estetice ? Nu ai nici o sansa, pentru ca uratenia ta e iremediabila si nici cei mai renumiti chrurgi nu pot sa indrepte "darul" ce
l-ai primit prin nastere.
Asa ca ce poti face ? Iti poti continua existenta asta mizerabila, cu oamenii fugind de tine, cu "prietenii" razand pe la colturi si comentandu-ti defectele fizice sau poti da dovada de curaj si poti alege solutia suprema : Moartea. In felul asta nu doar ca vei scapa de toate dar ne vei scuti si pe noi de imaginea-ti macabra. E adevarat, la cat esti de urata e greu si sa determini pe cineva sa te omoare dar poti foarte simplu sa te sinucizi. E clar, in urma acestei actiuni vei ajunge cu siguranta in Iad dar sa fim seriosi, la cum arati cu singuranta nu ai ce cauta in alta parte. In final, sperand ca vei alege varianta sinuciderii, te-am ruga daca se poate sa te focusezi spre o moarte care sa-ti distruga fata (salt de pe bloc cu capul inainte, capul pe sinele de tren, etc.). Nu de alta dar ma gandesc la bietii legisti, care, desi au vazut o gramada de grozavii la viata lor, nu te-au vazut pe tine.
"NU CONTEAZA FRUMUSETEA EXTERIOARA CI CEA INTERIOARA".
In fine, dupa ani, ti-ai dat si tu seama ca binecunoscutul cliseu e de fapt o inventie a celor ca tine, folosita ca scuza pentru a va masca handicapul. Si in plus, daca stai sa te gandesti mai bine, propozitia mai sus mentionata nu e nici macar adevarata pentru ca pana si sufletul iti e murdar si urat de raul si invidia ce le manifesti fata de cei mai frumosi ca tine.
In cel mai pur sens al cuvantului, esti URATA si din pacate nu ai ce sa faci. Degeaba incerci creme, farduri sau alte produse cosmetice pentru ca nu au nici un efect. Te gandesti poate sa faci operatii estetice ? Nu ai nici o sansa, pentru ca uratenia ta e iremediabila si nici cei mai renumiti chrurgi nu pot sa indrepte "darul" ce
l-ai primit prin nastere.
Asa ca ce poti face ? Iti poti continua existenta asta mizerabila, cu oamenii fugind de tine, cu "prietenii" razand pe la colturi si comentandu-ti defectele fizice sau poti da dovada de curaj si poti alege solutia suprema : Moartea. In felul asta nu doar ca vei scapa de toate dar ne vei scuti si pe noi de imaginea-ti macabra. E adevarat, la cat esti de urata e greu si sa determini pe cineva sa te omoare dar poti foarte simplu sa te sinucizi. E clar, in urma acestei actiuni vei ajunge cu siguranta in Iad dar sa fim seriosi, la cum arati cu singuranta nu ai ce cauta in alta parte. In final, sperand ca vei alege varianta sinuciderii, te-am ruga daca se poate sa te focusezi spre o moarte care sa-ti distruga fata (salt de pe bloc cu capul inainte, capul pe sinele de tren, etc.). Nu de alta dar ma gandesc la bietii legisti, care, desi au vazut o gramada de grozavii la viata lor, nu te-au vazut pe tine.
miercuri, 5 iunie 2013
Nu doar despre Cacat
Cand eram mic prunc, la mama acasa, baitza era unul dintre ritualurile mele favorite mai ales ca faceam baie in vana. Cu toate ca nu aveam o vana de mari dimensiuni, de cate ori faceam baie imi placea sa ma scufund si sa numar secundere cat puteam stau cu capul sub apa. Nu de putine ori, avand in vedere ca faceam un strat de spuma destul de gros, mama se speria cand intra in baie si constata ca nu mai sunt la suprafata. Evident ca datorita programului meu de scufundari dar si al educatiei primite, facutul de pipi in apa de baitza era interzis cu desavarsire.
Cu timpul insa am reununtat la baia in cada (economia de apa, studentia, armata, etc.) si, ca toata lumea, am inceput sa "ma dushuiesc". Automat, una dintre sechelele copilariei mele - dorinta de a face pipi in timp ce ma imbaiez - a iesit la suprafata, doar ca acum toate limitarile disparusera si am putut sa dau frau liber imaginatiei. Astfel, asa cum la dus unii oameni canta sau mai nou triit SMS-uri de pe mobilele lor waterproof, eu pur si simplu ma piș. Uneori am tendinta de a lua la tinta sifonul e la dus dar de cele mai multe ori nu imi bat capul cu asemenea chestii filozofice ci pur si simplu ma piș.
Da, ma piș la dus insa nu ma piș pe mine pentru ca de fiecare data evit orice strop. Pur si simplu ma pis pentru ca piș tul este, asemni cacatului, o forma transcedentala exsistentei. Ma pis la dus si cand fac asta simt asa, o nemasurata bucurie, ceva ce poate sa echivaleze cu primul zece la chimie, primul rasarit de soare vazut la Costiesti sau cu ceea ce simte un francez care castiga etapa din 14 Iulie a Turului Frantei. Pentru a nu fi singur in aceasta mare bucurie (asemeni invingatorului lui Coelho), am decis sa impartasesc aceasta experienta. Sunt sigur ca multi dintre voi faceti la randul vostru acest lucru doar ca va e jena sa recunoasteti. De ce ? Pana la urma pișatul la dus e una si ascultatul de manele sau vizionarea de telenovele cu cu totul altceva. Asa ca fiti sinceri, bucurati-va de maretia momentului si mai ales relaxati-va sfincterul in timp ce faceti dus pentru ca ati putea fi placut surprinsi.
Cu timpul insa am reununtat la baia in cada (economia de apa, studentia, armata, etc.) si, ca toata lumea, am inceput sa "ma dushuiesc". Automat, una dintre sechelele copilariei mele - dorinta de a face pipi in timp ce ma imbaiez - a iesit la suprafata, doar ca acum toate limitarile disparusera si am putut sa dau frau liber imaginatiei. Astfel, asa cum la dus unii oameni canta sau mai nou triit SMS-uri de pe mobilele lor waterproof, eu pur si simplu ma piș. Uneori am tendinta de a lua la tinta sifonul e la dus dar de cele mai multe ori nu imi bat capul cu asemenea chestii filozofice ci pur si simplu ma piș.
Da, ma piș la dus insa nu ma piș pe mine pentru ca de fiecare data evit orice strop. Pur si simplu ma pis pentru ca piș tul este, asemni cacatului, o forma transcedentala exsistentei. Ma pis la dus si cand fac asta simt asa, o nemasurata bucurie, ceva ce poate sa echivaleze cu primul zece la chimie, primul rasarit de soare vazut la Costiesti sau cu ceea ce simte un francez care castiga etapa din 14 Iulie a Turului Frantei. Pentru a nu fi singur in aceasta mare bucurie (asemeni invingatorului lui Coelho), am decis sa impartasesc aceasta experienta. Sunt sigur ca multi dintre voi faceti la randul vostru acest lucru doar ca va e jena sa recunoasteti. De ce ? Pana la urma pișatul la dus e una si ascultatul de manele sau vizionarea de telenovele cu cu totul altceva. Asa ca fiti sinceri, bucurati-va de maretia momentului si mai ales relaxati-va sfincterul in timp ce faceti dus pentru ca ati putea fi placut surprinsi.
duminică, 19 mai 2013
R.I.P. Alexandrina Atanasiade
Ce-ti e si cu viata asta , nu-i asa Alexandrina ?
Sa-ti spun drept, o surprindere nemasurata m-a cuprins cand am vazut in ziare ca ai trecut in lumea de dincolo. Nu te stiam bolnava si nici nu aveai pasiunea periculoasa a motoarelor de mare putere ca fiul tau si pentru aia tot te-ai dus. Nu mai e dreptate in Univers !
Nu stiu cati te plang. Eu, drept sa iti spun, nu o sa o fac. In schimb am scos pepenele din frigider, mi-am taiat o bucata si o sa mananc in cinstea ta imediat ce temperatura acesteia va urca, pentru a nu ma durea dintii.
Uite, pentru ca ai fost o femeie buna, mama de familie si ingrijitoare de gradina cu zarzavaturi o sa mananc chiar doua felii, bogdaproste, ca sti cat imi place pepenele! Chiar asa, sper ca ai lasat cu limba de moarte sau macar ai scris acolo o nota de subsol in testament sa se dea pepene si la pomana de dupa inmormantare, nu de alta dar dupa sarbatorile astea de paste m-am cam scarbit de atata carne. Ei bine, nu-ti fa tu acum probleme in caz ca ai uitat sa le zici de pepene, eu oricum o sa vin sa imi prezint un ultim omagiu. Singura mea problema e ca inca nu am decis modul in care o sa imi exprim acest omagiu. Ma gandeam la un Harlem Shake dar nu stiu daca ceilalti participanti vor fi destul de empatici. Eu mi-am downloadat deja melodia pe telefonul mobil, macar o sa incerc ca doar "incercarea moarte n-are" (scuza-ma, nu am vrut sa fiu malitios). In caz ca gestul meu nu da roade o sa incerc altceva, probabil un planking la capataiul tau.
Oare vine si Florin Salam sa cante piesa ce a lansat-o la inmormantarea mamei lui Fane Spoitorul si a carei remastering a fost prezentat la inmormantarea lui Ramir? Nu cred ca rateaza el ocazia, in plus, avand in vedere ce mare personalitate ai fost, un pariu ca pregateste chiar un remix. Fara grija insa, voi fi pe faza si voi urca primul piesa pe youtube si pun pariu ca vei avea milioane de vizualizari pentru o vesnica pomenire !
Sa-ti spun drept, o surprindere nemasurata m-a cuprins cand am vazut in ziare ca ai trecut in lumea de dincolo. Nu te stiam bolnava si nici nu aveai pasiunea periculoasa a motoarelor de mare putere ca fiul tau si pentru aia tot te-ai dus. Nu mai e dreptate in Univers !
Nu stiu cati te plang. Eu, drept sa iti spun, nu o sa o fac. In schimb am scos pepenele din frigider, mi-am taiat o bucata si o sa mananc in cinstea ta imediat ce temperatura acesteia va urca, pentru a nu ma durea dintii.
Uite, pentru ca ai fost o femeie buna, mama de familie si ingrijitoare de gradina cu zarzavaturi o sa mananc chiar doua felii, bogdaproste, ca sti cat imi place pepenele! Chiar asa, sper ca ai lasat cu limba de moarte sau macar ai scris acolo o nota de subsol in testament sa se dea pepene si la pomana de dupa inmormantare, nu de alta dar dupa sarbatorile astea de paste m-am cam scarbit de atata carne. Ei bine, nu-ti fa tu acum probleme in caz ca ai uitat sa le zici de pepene, eu oricum o sa vin sa imi prezint un ultim omagiu. Singura mea problema e ca inca nu am decis modul in care o sa imi exprim acest omagiu. Ma gandeam la un Harlem Shake dar nu stiu daca ceilalti participanti vor fi destul de empatici. Eu mi-am downloadat deja melodia pe telefonul mobil, macar o sa incerc ca doar "incercarea moarte n-are" (scuza-ma, nu am vrut sa fiu malitios). In caz ca gestul meu nu da roade o sa incerc altceva, probabil un planking la capataiul tau.
Oare vine si Florin Salam sa cante piesa ce a lansat-o la inmormantarea mamei lui Fane Spoitorul si a carei remastering a fost prezentat la inmormantarea lui Ramir? Nu cred ca rateaza el ocazia, in plus, avand in vedere ce mare personalitate ai fost, un pariu ca pregateste chiar un remix. Fara grija insa, voi fi pe faza si voi urca primul piesa pe youtube si pun pariu ca vei avea milioane de vizualizari pentru o vesnica pomenire !
vineri, 17 mai 2013
Uriasul Mut
M-am intalnit zilele trecute cu Uriasul Mut. Nu am remarcat schimbari spectaculoare in raport cu ultima noastra intalnire. Poate putin mai Urias dar la fel de mut. L-am privit evident de jos in sus, si nu pentru ca stateam pe scaun ci pentru ca eu sunt atat de mic iar el e atat de Urias. Cu toate ca am avut o mare pornire sa ii strang mana m-am potolit instant si de aceea scriu acum cu ambele maini.
L-am observat pentru a nu stiu cata oara si am remarcat inca odata cat de adevarata e teoria ce spune ca lipsa unui simt le amplifica pe cele ramase. Uriasul Mut e astfel un Urias care aude extrem de bine si de aceea isi foloseste la maxim aceasta calitate. El poate astfel sa stea sa asculte cu anii, fara sa spuna nimic, eventual mai trage si cu ochiu, uneori chiar fara sa clipeasca. De asemenea si simtul gustului estre extrem de dezvoltat la Uriasul Mut, doar ca gusturile sale sunt de cele mai multe ori eextrem de proaste.
Uriasul Mut nu stie insa prea multe. Desi are un cap mare, evident cap de urias, Uriasul Mut nu are prea multe prin el pentru ca, din moment ce ii lipseste principala modalitate de a-s expune ideile, el prefera sa gandeasca altii pentru el.
M-am intrebat de atatea ori, oare ce ar spune Uriasul Mut daca ar putea vorbi ? Ce s-ar intampla oare daca pentru cateva secunde, Uriasului Mut i s-ar dezlega limba ? Ei bine, i-am adresat aceasta intrebare iar Uriasul Mut mi-a raspuns, evindet printr-un SMS: ti-as spune cat e ora. Nu pot spune ca am ramas surprins de acest raspuns, mai ales pentru ca stiam ca Uriasul Mut este un mare fan de ceasuri si e evident ca stie cat e ora mai bine ca nimeni altul. Am fost insa uimit de faptul ca desi are cel mai special ceas - la fel de urias ca ceasul de la Greenwich - Uriasul Mut prefera sa priveasca din cand in cand si la ceasurile altora, evident din motive de siguranta.
L-am parasti oarecum repede pe Uriasul Mut, fara a-mi lua ramas bun pentru ca de "la revedere" nu se pune problema. Pentru mine timpul sau a trecut de mult si sper ca si el a simtit acelasi lucru la adresa mea.
L-am observat pentru a nu stiu cata oara si am remarcat inca odata cat de adevarata e teoria ce spune ca lipsa unui simt le amplifica pe cele ramase. Uriasul Mut e astfel un Urias care aude extrem de bine si de aceea isi foloseste la maxim aceasta calitate. El poate astfel sa stea sa asculte cu anii, fara sa spuna nimic, eventual mai trage si cu ochiu, uneori chiar fara sa clipeasca. De asemenea si simtul gustului estre extrem de dezvoltat la Uriasul Mut, doar ca gusturile sale sunt de cele mai multe ori eextrem de proaste.
Uriasul Mut nu stie insa prea multe. Desi are un cap mare, evident cap de urias, Uriasul Mut nu are prea multe prin el pentru ca, din moment ce ii lipseste principala modalitate de a-s expune ideile, el prefera sa gandeasca altii pentru el.
M-am intrebat de atatea ori, oare ce ar spune Uriasul Mut daca ar putea vorbi ? Ce s-ar intampla oare daca pentru cateva secunde, Uriasului Mut i s-ar dezlega limba ? Ei bine, i-am adresat aceasta intrebare iar Uriasul Mut mi-a raspuns, evindet printr-un SMS: ti-as spune cat e ora. Nu pot spune ca am ramas surprins de acest raspuns, mai ales pentru ca stiam ca Uriasul Mut este un mare fan de ceasuri si e evident ca stie cat e ora mai bine ca nimeni altul. Am fost insa uimit de faptul ca desi are cel mai special ceas - la fel de urias ca ceasul de la Greenwich - Uriasul Mut prefera sa priveasca din cand in cand si la ceasurile altora, evident din motive de siguranta.
L-am parasti oarecum repede pe Uriasul Mut, fara a-mi lua ramas bun pentru ca de "la revedere" nu se pune problema. Pentru mine timpul sau a trecut de mult si sper ca si el a simtit acelasi lucru la adresa mea.
marți, 7 mai 2013
Extrem de umanitar - DISTRIBUIE !
Nu prea imi sta in obicei sa promovez chestiile umanitare dar de aceasta data ma vad in situatia de a apela la toti cunoscutii mei pentru ca am nevoie de AJUTOR.
Trebuie neaparat sa il gasesc pe baiatul din figura asa ca distribuiti, imprastiati sau mai stiu eu ce faceti doar:
VA ROG, AJUTATI-MA SA IL GASESC !!!!
Nu stiu cum il cheama pe roackerul cu tricou Iron Maiden. Tot ce stiu despre el e ca in data de 6 Mai 2013 a calatorit in trenul Inter Regio 12766, in vagonul 3 locul 53, pe ruta Arad - Alba Iulia. Stiu aceasta pentru ca eu aveam locul de langa el (57) doar ca in momentul in care am dorit sa ma asez, respectivul imi ocupa deja o treime din fotoliu pe motiv ca mare parte din locul sau era ocupat cu o plasa mare de rafie ce nu suporta sa stea in locul destinat bagajelor. Cum om + plasa > 1 loc in tren, baiatul a fost nevoit sa se extinda si la locul de langa astfel ca in momentul in care cu greu am reusit sa ma asez am simtit un puternic contact lateral la nivelul fesei si a qvadricepsului femural stang. Avand in vedere ca in general nu sunt o persoana care sa aprecieze contactul fizic si mai ales contactul cu un barbat, am considerat ca in acel moment gradul de intimitate in care ajunsesem cu colegul meu de calatorie era mult prea ridicat pentru nivelul meu de suportabilitate, asa ca m-am ridicat si am iesit pe culoar in speranta ca respectivul se va sesiza se va retrage de pe treimea mea de scaun.
Din pacate rockerul era extrem de obosit asa ca a adormit instantaneu (in somn ocupand aproape 50% din locul meu) si pentru ca nu s-a trezit nici macar o clipa pe toata durata drumului, eu am fost nevoit sa merg 4 ore in picioare pe culoar cu toate ca aveam loc platit.
In concluzie, avand in vedere ca la inceputul calatoriei am uitat sa ii urez traditionalul "Somn usor si vise placute", VA ROG ca in cazul in care il cunoasteti sa ii transmiteti toate scuzele mele pentru aceasta omisiune si de asemenea sa ii spuneti ca sper din toata inima ca a avut un drum extrem de usor si lipsit de peripetii,
VA MULTUMESC !
luni, 29 aprilie 2013
Adevarata istorie - Dacii si romanii
Toate cartile de istorie scriu ca romanii sunt urmasii dacilor si ai romanilor. Dar oare sunt ele adevarate toate celelalte legende legate de existenta dacilor pe aceste meleaguri si mai apoi de invazia romana in Dacia ?
Ei bine: NU.
Dacii, descendenti ai tracilor, s-au aflat pe aceste pamanturi din cele mai vechi vremuri ale istoriei. Plasati strategic in bazinul Dunare, Nistru, Tisa, dacii, popor eminamente sedentar, paraseau rareori aceste locuri si asta doar pe motiv de jaf - incursiuni la sud de Dunare - respectiv necestitati fiziologice - incursiuni la vest de Tisa. Convietuind alaturi de lupii stravechi, dinozauri, dragoni si alte animale mitice, dacii au deprins de la acestea curajul nemasurat dar si o inimaginabila cruzime. Dacii aveau insa si o mare slabiciune - mancarea de carne, astfel se explica faptul ca guta a aparut in premiera mondiala in Dacia. Tot asa se explica si disparitia prematura a dinozaurilor din aceasta parte a Europei.
Popor de mari hoti, istoria dacilor a stat la baza dezvoltarii jocurilor din seria "Thief", dacii au reusit de-a lungul vremurilor sa acumuleze bogatii nemasurate dar si artefacte de o valoare inestimabila ca Sfantul Graal sau Ciurul lui Eratostene.
Tocmai aceste bogatii au atras atentia Imperiului Roman, mare colectionar de bogatii. Si uite asa, cat ai zice fratii peste, legiunile romane s-au afisat la sud de Dunare cu scop declarat de a ocupa Dacia si de a-i lasa pe locuitori fara aurul si pietrele pretioase adunate cu atatea truda. Asediul a fost scurt pentru ca desi foarte viteji, dacii stateau foarte prost la capitolul dotari militare. In plus, aflati in plina dezvoltare strategico-culinara, romanii s-au prezentat - pentru prima data in istorie - cu o serie de arme de ultima generatie ca pizza, paste, limoncello, parmegiano, etc. Subrezita de aceste amenintari, rezistenta dacilor a fost infranta, regele a fugit pierzandu-si in graba capul si mana dreapta. Astfel, romanii s-au instalat in dacia la sfarsitul lui 106 impunandu-si politica si organizarea teritoriala si, pe langa armele culinare, in Dacia a aparut rapid mafia, scarpinatul genitalelor si putoarea de usturoi.
Inglobati in marele imperiu, mii de daci au luat drumul Romei unde au inceput sa se indeletniceasca cu constructiile, ingrijirea de persoane in varsta, jocul de fotbal sau prostitutia, job-uri ce le presteaza chiar si in ziua de azi.
duminică, 28 aprilie 2013
Intalniri (I) - Nicolae Guta
Ma intorceam cu avionul din Italia. De careva ore imi dadusem demisia din functia de Papa. Eram trist si infometat. Supa se terminase inainte ca stewardesele sa ajunga la mine asa ca am fost nevoit sa ma multumesc cu cativa biscuiti si o apa minerala. Fara pic de turbulente ne pregateam sa parasim spatiul aerian italian cand l-am vazut pe geam.
Nicolae Guta, dar nu in carne si oase ci doar spirit, pur spirit. Cu toate astea, avea mustata semn ca in moarte Guta s-a intors la chintesenta.
Statea pe un nor si avea aripi, aripi mari, gri. Cu toate ca eu eram foarte abatut trebuie sa recunosc ca el avea o privire mult mai trist decat a mea. Era mort, proaspat, si cum altfel putea sa moara Nicolae Guta decat sufocat de dragostea miliardelor de fani din regiunea Trieste. S-a intamplat pe finalul unui concert din cadrul turneului Nord Italian al recent regretatului cand, in timpul celebrului hit "Strainatatea", multimea innebunita a scapat de sub control, oamenii s-au calcat de-a dreptul din picioare si, in haosul creat, NG si-a pierdut viata alaturi de alte 117 persoane - fani, oameni de ordine, parasute, etc.
Daca moartea poate fi frumoasa, sa mori rapus de dragoste e de-a dreptul sublim.
Intrucat mi-am dat seama ca e ultima mea sansa de a sta de vorba cu marele artist, l-am rugat pe pilot sa opreasca, am deschis hubloul, l-am salutat si l-am intrebat daca e dispus sa stea de vorba cu mine. Mi-a spus ca isi asteapta randul la judecata de apoi dar ca e foarte increzator ca va ajunge in rai pentru ca si Celui de Sus ii place la nebunie Nicolae Guta. Mi-am dat atunci seama ca oricat de intelegator ar fi pilotul tot nu imi pot permite sa profit prea mult de rabdarea pasagerilor. Astfel, pentru a profita de cat mai multa intelepciune pe secunda am decis sa nu il intrerup pe Guta cu intrebarile mele si l-am rugat sa imi vorbeasca despre un subiect foarte drag lui: DRAGOSTEA. Si iata ce am aflat (necenzurat):
"Mi-am cladit toata viata si cariera pe baza observatiei lui Aristotel cum ca dragostea e alcatuita dintr-un singur suflet care locuieste in doua trupuri. Desi putin patetic, comentariul a constituit o iluminare pentru tineretea mea. Dragostea a fost pentru mine arcul voltaic ce mi-a atatat tot timpul imaginatia si mi-a dat energia de a-l da mai departe. Ea nu e nimic alttceva decat o conectare la nivel microscopic atat intre vietuitoare cat si intre lucrurile fara suflet. Da, este de-a dreptul ignorant sa crezi ca dragostea este o caracteristica specifica numai organismelor vii. Dagostea transcende sufletul, rasuflarea si speranta cuprinzand de-a dreptul oameni, animale, plante si lucruri. Am cantat-o toata viata si mi-am educat intreaga familie in acest sens, am trait din dragoste, am murit din dragoste si din acest motiv, spiritul meu este dragoste pura. As vrea pe aceasta cale sa las un mesaj tuturor ..."
Din pacate, in acest moment pasagerii cursei regulate Roma-Timisoara au inceput sa vocifereze iar pilotul a fost nevoit sa se conformeze demarand in tromba. Nu am avut timp sa aud ultimele vorbe ale artistului si, mai trist, nu am avut nici macar timp de ramas bun asa ca o fac acum: ADIO !
Nicolae Guta, dar nu in carne si oase ci doar spirit, pur spirit. Cu toate astea, avea mustata semn ca in moarte Guta s-a intors la chintesenta.
Statea pe un nor si avea aripi, aripi mari, gri. Cu toate ca eu eram foarte abatut trebuie sa recunosc ca el avea o privire mult mai trist decat a mea. Era mort, proaspat, si cum altfel putea sa moara Nicolae Guta decat sufocat de dragostea miliardelor de fani din regiunea Trieste. S-a intamplat pe finalul unui concert din cadrul turneului Nord Italian al recent regretatului cand, in timpul celebrului hit "Strainatatea", multimea innebunita a scapat de sub control, oamenii s-au calcat de-a dreptul din picioare si, in haosul creat, NG si-a pierdut viata alaturi de alte 117 persoane - fani, oameni de ordine, parasute, etc.
Daca moartea poate fi frumoasa, sa mori rapus de dragoste e de-a dreptul sublim.
Intrucat mi-am dat seama ca e ultima mea sansa de a sta de vorba cu marele artist, l-am rugat pe pilot sa opreasca, am deschis hubloul, l-am salutat si l-am intrebat daca e dispus sa stea de vorba cu mine. Mi-a spus ca isi asteapta randul la judecata de apoi dar ca e foarte increzator ca va ajunge in rai pentru ca si Celui de Sus ii place la nebunie Nicolae Guta. Mi-am dat atunci seama ca oricat de intelegator ar fi pilotul tot nu imi pot permite sa profit prea mult de rabdarea pasagerilor. Astfel, pentru a profita de cat mai multa intelepciune pe secunda am decis sa nu il intrerup pe Guta cu intrebarile mele si l-am rugat sa imi vorbeasca despre un subiect foarte drag lui: DRAGOSTEA. Si iata ce am aflat (necenzurat):
"Mi-am cladit toata viata si cariera pe baza observatiei lui Aristotel cum ca dragostea e alcatuita dintr-un singur suflet care locuieste in doua trupuri. Desi putin patetic, comentariul a constituit o iluminare pentru tineretea mea. Dragostea a fost pentru mine arcul voltaic ce mi-a atatat tot timpul imaginatia si mi-a dat energia de a-l da mai departe. Ea nu e nimic alttceva decat o conectare la nivel microscopic atat intre vietuitoare cat si intre lucrurile fara suflet. Da, este de-a dreptul ignorant sa crezi ca dragostea este o caracteristica specifica numai organismelor vii. Dagostea transcende sufletul, rasuflarea si speranta cuprinzand de-a dreptul oameni, animale, plante si lucruri. Am cantat-o toata viata si mi-am educat intreaga familie in acest sens, am trait din dragoste, am murit din dragoste si din acest motiv, spiritul meu este dragoste pura. As vrea pe aceasta cale sa las un mesaj tuturor ..."
Din pacate, in acest moment pasagerii cursei regulate Roma-Timisoara au inceput sa vocifereze iar pilotul a fost nevoit sa se conformeze demarand in tromba. Nu am avut timp sa aud ultimele vorbe ale artistului si, mai trist, nu am avut nici macar timp de ramas bun asa ca o fac acum: ADIO !
sâmbătă, 20 aprilie 2013
DeMotivational
Job-ul de vorbitor motivational e azi in plina expansiune. Ii aud la radio, ii vad la tv iar internetul e plin de ei cum e africa plina de SIDA. M-am uitat si eu la o mana de ei, atat straini cat si romani si mi-am dat seama ca toti zic acelasi lucru. E clar ca ceea ce se intampla in domeniul asta e un cerc inchis in care unul si-o ia in gura de la un altul care pare mai bazat si tot asa, ca mioritza, pulimea primeste aceeasi placa doar ca accentul e de fiecare data pe un alt cuvant.
Cum era de asteptat, americanii sunt pe primul loc. Ma rog, ei de felul lor sunt un popor care mananca orice si mai mult, in cantitati industriale. Germanii nu au prea multa materie prima, doar asa vreo doi-trei dar nici pe aia nu-i asculta nimenea ca nemtii sunt motivati din nastere. La olandezi nu m-am uitat, la ei e legalizat totul asa ca...
Romanii, ei bine, dupa cum era de asteptat, urmam cu sfintenie modelul american doar ca la noi vorbitorul motivational mascul seamana cu un sef de tura la McDonalds iar femela e o pseudopitipoanca cu rochia putin mai lunga si decolteul putin mai redus. In rest, aceleasi vorbe goale - evident, traduse din dulcele grai al mentorilor de peste ocean.
Personal, job-ul de vorbitor motivational mi se pare o chestie extrem de limitata pentru ca temele ce le abordezi sunt extrem de reduse: uratului ii spui ca de fapt frumusetea sta altundeva, saracului ca e usor sa faca bani iar bolnavului ca se va face bine daca - evident, toate astea numai daca respectivii adopta o atitudine pozitiva - si cu asta subiectele s-au cam epuizat.
Ceea ce ma surprinde insa e lipsa reversului medaliei, adica a vorbitorilor demotivationali. Credeti oare ca nu ar prinde la public? Ei bine eu nu cred asta, cred doar ca pana acum nu a aparut momentul prielnic pentru asta dar, de ce nu, putem incerca...
Cum era de asteptat, americanii sunt pe primul loc. Ma rog, ei de felul lor sunt un popor care mananca orice si mai mult, in cantitati industriale. Germanii nu au prea multa materie prima, doar asa vreo doi-trei dar nici pe aia nu-i asculta nimenea ca nemtii sunt motivati din nastere. La olandezi nu m-am uitat, la ei e legalizat totul asa ca...
Romanii, ei bine, dupa cum era de asteptat, urmam cu sfintenie modelul american doar ca la noi vorbitorul motivational mascul seamana cu un sef de tura la McDonalds iar femela e o pseudopitipoanca cu rochia putin mai lunga si decolteul putin mai redus. In rest, aceleasi vorbe goale - evident, traduse din dulcele grai al mentorilor de peste ocean.
Personal, job-ul de vorbitor motivational mi se pare o chestie extrem de limitata pentru ca temele ce le abordezi sunt extrem de reduse: uratului ii spui ca de fapt frumusetea sta altundeva, saracului ca e usor sa faca bani iar bolnavului ca se va face bine daca - evident, toate astea numai daca respectivii adopta o atitudine pozitiva - si cu asta subiectele s-au cam epuizat.
Ceea ce ma surprinde insa e lipsa reversului medaliei, adica a vorbitorilor demotivationali. Credeti oare ca nu ar prinde la public? Ei bine eu nu cred asta, cred doar ca pana acum nu a aparut momentul prielnic pentru asta dar, de ce nu, putem incerca...
vineri, 19 aprilie 2013
Izmene
Unul dintre avantajele majore ale faptului ca am dat climatul temperat continental cu ierni geroase pe cel subtropical (mediteranean) cu ierni mult mai blande, e ca am scapat de un element vestimentar ce mi-a bantuit tineretea si adolescenta: izmenele.
Ei bine, in vremurile de trista amintire, cum venea luna Noiembrie, pe langa clasica pufoaica, de la naftalina erau scoase si celebrele izmene. Pentru mama si bunica mea era de neconceput sa nu porti iarna izmene asa ca odata cu anotimpul rece incepea si gherila mea impotriva purtatului de izmene. Chiar si in acele timpuri, cu toate ca nu aveam de unde sa imi educ simtul estetic, accesul la revistele cu moda de sezon fiind extrem de redus, izmenele mi se pareau un obiect de imbracaminte foarte urat. Stiu, se imbracau pe sub pantaloni asa ca nu erau la vedere dar eu tot stiam ca sunt acolo si astfel o jena profunda punea stapanire pe mine.
Am crescut apoi, am inceput sa merg la scoala dar "blestemul din Noiembrie" nu a luat sfarsit. Insa nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca marea majoritate a colegilor mei purtau si ei izmene doar ca ei o faceau cu o mare satisfactie. Nu de multe ori mi-a fost dat sa aud din gura colegilor :"Cuuuuum, pe frigul asta si tu nu ai izmene pe tine ?" iar orice incercare a mea de a motiva lipsa acestui accesoriu era de prisos, concluzia fiind de fiecare data "O sa-ti inghete curul". De la un timp, stiind ca finalul discutiei e de fiecare data acelasi am si renuntat sa mai argumentez de ce nu port izmene. Ba chiar ii scuteam pe interlocutorii mei de a rosti eterna concluzie si chiar o anticipam multumindu-le pentru ca se gandesc la binele curului meu.
Acum insa toate sunt istorie. Eu sunt in continuare perseverent si nu port izmene (ma rog, nu prea mai am motive, dupa cum am explicat la inceputul acestei postari) si, spre surprinderea mea, persoanele ce pe vremuri purtau izme le poarta si in ziua de azi doar ca nu la modul clasic ci pe cap.
Ei bine, in vremurile de trista amintire, cum venea luna Noiembrie, pe langa clasica pufoaica, de la naftalina erau scoase si celebrele izmene. Pentru mama si bunica mea era de neconceput sa nu porti iarna izmene asa ca odata cu anotimpul rece incepea si gherila mea impotriva purtatului de izmene. Chiar si in acele timpuri, cu toate ca nu aveam de unde sa imi educ simtul estetic, accesul la revistele cu moda de sezon fiind extrem de redus, izmenele mi se pareau un obiect de imbracaminte foarte urat. Stiu, se imbracau pe sub pantaloni asa ca nu erau la vedere dar eu tot stiam ca sunt acolo si astfel o jena profunda punea stapanire pe mine.
Am crescut apoi, am inceput sa merg la scoala dar "blestemul din Noiembrie" nu a luat sfarsit. Insa nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca marea majoritate a colegilor mei purtau si ei izmene doar ca ei o faceau cu o mare satisfactie. Nu de multe ori mi-a fost dat sa aud din gura colegilor :"Cuuuuum, pe frigul asta si tu nu ai izmene pe tine ?" iar orice incercare a mea de a motiva lipsa acestui accesoriu era de prisos, concluzia fiind de fiecare data "O sa-ti inghete curul". De la un timp, stiind ca finalul discutiei e de fiecare data acelasi am si renuntat sa mai argumentez de ce nu port izmene. Ba chiar ii scuteam pe interlocutorii mei de a rosti eterna concluzie si chiar o anticipam multumindu-le pentru ca se gandesc la binele curului meu.
Acum insa toate sunt istorie. Eu sunt in continuare perseverent si nu port izmene (ma rog, nu prea mai am motive, dupa cum am explicat la inceputul acestei postari) si, spre surprinderea mea, persoanele ce pe vremuri purtau izme le poarta si in ziua de azi doar ca nu la modul clasic ci pe cap.
joi, 18 aprilie 2013
R.I.P. Carnaval
Dupa cum lesne puteti observa, in jurul nostru lumea moare. Fie ca din vina atentatului din Boston, a batranetii, a unei boli incurabile sau accident de masina, doamna in negru isi umple zilnic cu tolba cu suflete pierdute. Personalitati sau nu, odata cu trecerea in nefiinta ei fac si pasul spre uitare. Din acest motiv, mi-am propus sa demarez o postare (in prima faza mensuala) care sa comemoreze unul din numeroasele decese din ultima perioada.
Ei bine, aceasta prima postare din serie mi-a dat multe batai de cap pentru ca in ultimele saptamani s-a murit pe capete. Margaret Thatcher, Chi Cheng, Dorel Dragan, sunt doar cateva dintre personalitatile ce ne-au parasit in ultima saptamana si a caror amintire putea fi foarte usor subiectul acestui post oferindu-mi si o gramada de material biografic. Cu toate astea am ales ca subiect pe cineva din nfericire mai putin cunoscut, poate chiar de-a dreptul uitat - calul Carnaval.
Singurul armasar olimpic al Romaniei postrevolutionare, Carnaval s-a nascut acum mai bine de 20 de ani intr-o familie simpla la Jegalia in judetul Calarasi, loc in care a decis sa isi traiasca si ultimii ani ai vietii, retragandu-se imediat dupa pensionare. Desi cu o cariera prodigioasa, Carnaval a dat tot timpul dovada de decenta si modestie, refuzand sa apara in lumina reflectoarelor sau in paginile revistelor de scandal. Retras din activitate imediat dupa JO de la Atena din 2004, Carnaval a trait in anonimat si mizerie, renta viagera oferita de COR ajungandu-i abia pentru fan si sare, ovazul si porumbul fiind delicatese mult prea scumpe, ce nu si le putea permite decat in zilele de sarbatoare gen Pastele Cailor. Cu toate astea spre deosebire de colegi de-ai sai cu cariere mult mai obscure, Carnaval si-a pastrat demnitatea si a refuzat sa bata cu copita la portile intitutiilor statului pentru a cersi o desaga de fan sau o galeata de apa. Ultimele clipe si le-a petrecut alaturi de cei dragi, putinii dar bunii lui prieteni sobolanii din grajd. Ultima lui dorinta a fost sa fie incinerat pentru ca numele lui sa nu ajunga cumva in scandalul Comigel. Tot la cererea sa, cenusa i-a fost aruncata in Dunare iar putinii participanti la aceasta ultima intalnire cu Carnaval au fost in unanimitate de acord cu faptul ca A FOST UN CAL BUN.
Odihneasca-se in pace !
Ei bine, aceasta prima postare din serie mi-a dat multe batai de cap pentru ca in ultimele saptamani s-a murit pe capete. Margaret Thatcher, Chi Cheng, Dorel Dragan, sunt doar cateva dintre personalitatile ce ne-au parasit in ultima saptamana si a caror amintire putea fi foarte usor subiectul acestui post oferindu-mi si o gramada de material biografic. Cu toate astea am ales ca subiect pe cineva din nfericire mai putin cunoscut, poate chiar de-a dreptul uitat - calul Carnaval.
Singurul armasar olimpic al Romaniei postrevolutionare, Carnaval s-a nascut acum mai bine de 20 de ani intr-o familie simpla la Jegalia in judetul Calarasi, loc in care a decis sa isi traiasca si ultimii ani ai vietii, retragandu-se imediat dupa pensionare. Desi cu o cariera prodigioasa, Carnaval a dat tot timpul dovada de decenta si modestie, refuzand sa apara in lumina reflectoarelor sau in paginile revistelor de scandal. Retras din activitate imediat dupa JO de la Atena din 2004, Carnaval a trait in anonimat si mizerie, renta viagera oferita de COR ajungandu-i abia pentru fan si sare, ovazul si porumbul fiind delicatese mult prea scumpe, ce nu si le putea permite decat in zilele de sarbatoare gen Pastele Cailor. Cu toate astea spre deosebire de colegi de-ai sai cu cariere mult mai obscure, Carnaval si-a pastrat demnitatea si a refuzat sa bata cu copita la portile intitutiilor statului pentru a cersi o desaga de fan sau o galeata de apa. Ultimele clipe si le-a petrecut alaturi de cei dragi, putinii dar bunii lui prieteni sobolanii din grajd. Ultima lui dorinta a fost sa fie incinerat pentru ca numele lui sa nu ajunga cumva in scandalul Comigel. Tot la cererea sa, cenusa i-a fost aruncata in Dunare iar putinii participanti la aceasta ultima intalnire cu Carnaval au fost in unanimitate de acord cu faptul ca A FOST UN CAL BUN.
Odihneasca-se in pace !
miercuri, 17 aprilie 2013
Baghead
Am remarcat ca pe facebook, in topul postarilor foto, imediat dupa pozele gen "ce-am mai mancat (gatit)", oamenii pun poze cu copilasii lor. Nimic gresit pana aici pentru ca e normal ca un parinte sa fie mandru de produsul ovarelor/coaielor sale. Deontologia e insa pusa la pamant de faptul ca - din pacate foarte frecvent in ultima perioada - "produsul" pomenit anterior nu e de cea mai buna calitate iar pozele ce-mi bantuie reteaua proprie de socializare infatiseaza niste personaje de-a dreptul hidoase.
In ultima luna am avut ghinionul sa dau cu ochii de cel putin 4 sau 5 odrasle parca proaspat iesite din "The Simpsons". Si cum haina nu face pe om, cu toate ca mami si tati s-au straduit sa ii imbrace in hainute decente, de firma, imaginile princilor respectivi nu au reusit sa imi provoace decat maxim niste arsuri la stomac si o destul de serioasa stare de voma.
Slabi, cu capetele deformate, palizi si cu ochii bulbucati sau vineti si intrati in orbite m-au facut sa ma intreb daca sunt intradevar copilasii persoanelor care isi asuma posesiunea sau acestia fac doar o gluma macabra. Din pacate insa, gluma e macabra dar nu e deloc o gluma ci pura realitate iar retina mea continua sa fie ranita de niste imagini ce le apreciez dar doar in filmele horror.
Pentru a putea gasi o solutie la cele prezentate mai sus trebuie sa apelez la altruismul si umanitatea tuturor persoanelor ce-si publica copilul pe Facebook. Astfel, cum printre cei mici Iron Man si Spider Man sunt la mare cautare iar magazinele sunt pline cu masti ale acestora, le-as sugera tuturor parintilor sa nu se uite la cei 10-15 lei cat face o masca Marvel ci sa se gandeasca la faptul ca masca respectiva, asemeni supereroului ce a facut-o celebra, poate de-a dreptul sa salveze vieti sau, pentru a nu fi fatalist, macar ne scutesc de o criza de stomac sau de fiere.
In ultima luna am avut ghinionul sa dau cu ochii de cel putin 4 sau 5 odrasle parca proaspat iesite din "The Simpsons". Si cum haina nu face pe om, cu toate ca mami si tati s-au straduit sa ii imbrace in hainute decente, de firma, imaginile princilor respectivi nu au reusit sa imi provoace decat maxim niste arsuri la stomac si o destul de serioasa stare de voma.
Slabi, cu capetele deformate, palizi si cu ochii bulbucati sau vineti si intrati in orbite m-au facut sa ma intreb daca sunt intradevar copilasii persoanelor care isi asuma posesiunea sau acestia fac doar o gluma macabra. Din pacate insa, gluma e macabra dar nu e deloc o gluma ci pura realitate iar retina mea continua sa fie ranita de niste imagini ce le apreciez dar doar in filmele horror.
Pentru a putea gasi o solutie la cele prezentate mai sus trebuie sa apelez la altruismul si umanitatea tuturor persoanelor ce-si publica copilul pe Facebook. Astfel, cum printre cei mici Iron Man si Spider Man sunt la mare cautare iar magazinele sunt pline cu masti ale acestora, le-as sugera tuturor parintilor sa nu se uite la cei 10-15 lei cat face o masca Marvel ci sa se gandeasca la faptul ca masca respectiva, asemeni supereroului ce a facut-o celebra, poate de-a dreptul sa salveze vieti sau, pentru a nu fi fatalist, macar ne scutesc de o criza de stomac sau de fiere.
miercuri, 23 ianuarie 2013
Habemus Papam!
Ma suna ieri un numar de Italia si cum nu am putut sa raspund - si nici nu mi-au lasat mesaj- am sunat azi inapoi. Cand colo, "sorpresa", de fapt ma sunase unul de la Vatican sa ma intrebe daca vreau sa fiu papa.
Am incercat sa trag de timp, sa solicit o zi sau doua de gandire dar astia NU si NU. Raspunsul trebuia dat pe loc pentru ca, citez "O asa propunere nici nu iti trece prin cap, apoi sa mai ai timp sa te mai gandesti la ea".
Om de treaba cum sunt am zis "treaca de la mine" si le-am dat masurile sa-mi pregateasca un set de vesminte pentru ceremonia de pontificare. Mi-am facut repede bagajul: niste boxeri, ciorapi, doua perechi de blugi, tenisii mei indigo, doua tricouri si o geaca subtire (la Roma e o clima blanda), mi-am facut rapid rezervare la wizzair - ATENTIE ! A picat smecheria cu "bagaj de mana de 10 kg gratis".
A doua zi eram deja pe Fiumicino.
Din pacate nu am avut timp sa trec prin duty free-uri ca vaticanezii, oameni cu frica lui Dumnezeu m-au asteptat direct pe pista de aterizare. Am ajuns la Vatican putin dupa ora 18 si, desi afara erau 31 de grade am observat ca astia facusera focul la palat pentru ca iesea fum pe unul din cosurile cladirii. Fiind ora de rugaciune nu am avut timp decat sa ma imbrac in echipamentul de rigoare pentru a merge direct in biserica si a oficiat o slujba scurta. A doua zi imediat dupa micul dejun si cafeaua de rigoare am primit insemnele papale - inelul pescarului, tiara, mantia, etc. si am fost prezentat publicului adunat in piata San Pietro. Avand in vedere ca fusesem luat cam ca din oala nu am avut timp sa pregatesc un discurs asa ca le-am zis cetatenilor doar atat "Urmati-ma !" si cu toate astea vorbele mele au avut un impact extrem de puternic pentru ca am aflat de la stiri ca in public s-au inregistrat 26 de lesinuri si 3 crize de epilepsie.
In rest toate bune pana la pranz cand am vrut sa mananc si eu o pizza de a mama ei ca doar, cel putin din punct de vedere tehnic ma aflam la pizza acasa. Cand colo, ce imi zic astia, ca desi sunt in inima italiei, in Vatican e interzis consumul si comercializarea pizzei inca de pe vremea lui Pius al IX-lea si ca acest lucru e imposibil de schimbat. Intrucat posibilitatea consumului zilnic de pizza a fost unul dintre motivele principale pentru care am acceptat acel post mi-am manifestat extrem de violent nemultumirea legata de interzicerea respectivului aliment, mi-am sfasiat vesmintele pascale si mi-am bagat picioarele in toate planurile lor pentru ca, nu-i asa, viata fara pizza nu e viata.
Am incercat sa trag de timp, sa solicit o zi sau doua de gandire dar astia NU si NU. Raspunsul trebuia dat pe loc pentru ca, citez "O asa propunere nici nu iti trece prin cap, apoi sa mai ai timp sa te mai gandesti la ea".
Om de treaba cum sunt am zis "treaca de la mine" si le-am dat masurile sa-mi pregateasca un set de vesminte pentru ceremonia de pontificare. Mi-am facut repede bagajul: niste boxeri, ciorapi, doua perechi de blugi, tenisii mei indigo, doua tricouri si o geaca subtire (la Roma e o clima blanda), mi-am facut rapid rezervare la wizzair - ATENTIE ! A picat smecheria cu "bagaj de mana de 10 kg gratis".
A doua zi eram deja pe Fiumicino.
Din pacate nu am avut timp sa trec prin duty free-uri ca vaticanezii, oameni cu frica lui Dumnezeu m-au asteptat direct pe pista de aterizare. Am ajuns la Vatican putin dupa ora 18 si, desi afara erau 31 de grade am observat ca astia facusera focul la palat pentru ca iesea fum pe unul din cosurile cladirii. Fiind ora de rugaciune nu am avut timp decat sa ma imbrac in echipamentul de rigoare pentru a merge direct in biserica si a oficiat o slujba scurta. A doua zi imediat dupa micul dejun si cafeaua de rigoare am primit insemnele papale - inelul pescarului, tiara, mantia, etc. si am fost prezentat publicului adunat in piata San Pietro. Avand in vedere ca fusesem luat cam ca din oala nu am avut timp sa pregatesc un discurs asa ca le-am zis cetatenilor doar atat "Urmati-ma !" si cu toate astea vorbele mele au avut un impact extrem de puternic pentru ca am aflat de la stiri ca in public s-au inregistrat 26 de lesinuri si 3 crize de epilepsie.
In rest toate bune pana la pranz cand am vrut sa mananc si eu o pizza de a mama ei ca doar, cel putin din punct de vedere tehnic ma aflam la pizza acasa. Cand colo, ce imi zic astia, ca desi sunt in inima italiei, in Vatican e interzis consumul si comercializarea pizzei inca de pe vremea lui Pius al IX-lea si ca acest lucru e imposibil de schimbat. Intrucat posibilitatea consumului zilnic de pizza a fost unul dintre motivele principale pentru care am acceptat acel post mi-am manifestat extrem de violent nemultumirea legata de interzicerea respectivului aliment, mi-am sfasiat vesmintele pascale si mi-am bagat picioarele in toate planurile lor pentru ca, nu-i asa, viata fara pizza nu e viata.
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Asamblor
In majoritatea filmelor cu puscasi americani, unul din punctele forte al antrenamentului acestora e sa isi monteze arma. Legat la ochi sau nu, eroul principal se afla in fata unei mese pe care sunt aruncate la intamplare partile componente ale armei sale automate. Contratimp, omul nostru trebuie sa ia fiecare bucata de metal si sa isi reconstituie unealta la un nivel functional. E evident ca in spatele celor cateva minute in care militarul isi asambleaza arma stau ore si ore de antrenament, miscarile sunt indelung studiate, coordonarea atingand perfectiunea.
Putini insa stiu ca sunt si oameni care nu sunt nevoiti sa se antreneze pentru a realiza cele expuse mai sus. Ei bine, asa cum unii oameni se nasc cu muzica in sange si, fara un studiu premergator, cand pun mana pe un pian sunt capabili sa uimeasca, tot asa exista si oameni care se nasc cu harul asamblarii.
Eu mi-am descoperit aceasta calitate in jurul varstei de 3 ani cand, cotrobaind prin sertarele bunicilor am gasit o cutie de carton cu un ceas de bucatarie spart in bucatele (bunica il scapase pe jos si il depozitase intr-o cutie in speranta ca bunicul il va duce la ceasornicar). Instinctiv, cu toate ca habar nu aveam de constructia mecanismului respectiv, mainile mele au inceput sa lucreze si in maxim 5 minute ceasul ticaia din nou. Pornind de la lucruri simple (fierastraie, carucioare de transportat butelii, biciclete) si sfarsind cu chestii sofisticate (pompe de apa, rolete), de-a lungul vremii mainile mele au reusit sa transforme gramezi imense de componente in produse finite in stare perfecta de functionare.
Un punct de cotitura in cultivarea calitatii mele s-a ivit in momentul in care intr-o zi, intorcandu-ma de la scoala, am gasit pe jos o vrabie moarta - calcata de masina. In acel moment, o noua poarta mi s-a deschis si am decis sa incerc ceva nou asa ca am ridicat corpul neinsufletiit, am adunat intestinele, inima, celelalte maruntaie, bucatile de pene si jumatatea de jos a ciocului si am reconstituit pasarea exact asa cum era ea reprezentata in pozele din atlasul de zoologie. Lucrarea mea a fost verificata de marii anatomisti si taxidermisti ai vremii, toti acestia cazand de acord ca am realizat o adevarata opera de arta pentru ca spre deosebire de altii, eu nu ma ocup doar de partea exterioara ci si de interior si totul era atat de bine pus la punct incat daca in momentul respectiv duhul sfant sufla asupra vrabiei, aceasta isi lua zborul instantaneu. Din pacate insa, doar Cel De Sus are darul vietii asa ca desi perfecta, vrabia mea a ramas tot neinsufletita. Dar nu am disperat. Din acel moment, toate activitatile mele s-au mutat in domeniul organic. Am inceput in principal asamblari pe fiinte neisufletite si apoi am trecut si la organisme vii, descompunandu-le la la nivel de organe si apoi le reconstruiam atat de repede incat spiritul nu apuca sa paraseasca corpul. Am lucrat cu flori, tufisuri, arbusti, copaci seculari, furnici, licheni, carabusi, pisici, pesti de acvariu, etc. De fiecare data din mainile mele ieseau adevarate opere de arta pana cand am decis sa incerc acelasi lucru pe oameni. Greseala imi apartine pentru ca nu am experimentat mai intai pe un corp neinsufletit, trecand direct la cel mai inalt nivel. Rezultatul a fost dezastruos pentru ca, desi in viata, finalul este total diferit de original. Imi cer pe aceasta cale scuze lui Stephen Hawking si ii promit ca data viitoare il reconstruiesc mai bine.
Putini insa stiu ca sunt si oameni care nu sunt nevoiti sa se antreneze pentru a realiza cele expuse mai sus. Ei bine, asa cum unii oameni se nasc cu muzica in sange si, fara un studiu premergator, cand pun mana pe un pian sunt capabili sa uimeasca, tot asa exista si oameni care se nasc cu harul asamblarii.
Eu mi-am descoperit aceasta calitate in jurul varstei de 3 ani cand, cotrobaind prin sertarele bunicilor am gasit o cutie de carton cu un ceas de bucatarie spart in bucatele (bunica il scapase pe jos si il depozitase intr-o cutie in speranta ca bunicul il va duce la ceasornicar). Instinctiv, cu toate ca habar nu aveam de constructia mecanismului respectiv, mainile mele au inceput sa lucreze si in maxim 5 minute ceasul ticaia din nou. Pornind de la lucruri simple (fierastraie, carucioare de transportat butelii, biciclete) si sfarsind cu chestii sofisticate (pompe de apa, rolete), de-a lungul vremii mainile mele au reusit sa transforme gramezi imense de componente in produse finite in stare perfecta de functionare.
Un punct de cotitura in cultivarea calitatii mele s-a ivit in momentul in care intr-o zi, intorcandu-ma de la scoala, am gasit pe jos o vrabie moarta - calcata de masina. In acel moment, o noua poarta mi s-a deschis si am decis sa incerc ceva nou asa ca am ridicat corpul neinsufletiit, am adunat intestinele, inima, celelalte maruntaie, bucatile de pene si jumatatea de jos a ciocului si am reconstituit pasarea exact asa cum era ea reprezentata in pozele din atlasul de zoologie. Lucrarea mea a fost verificata de marii anatomisti si taxidermisti ai vremii, toti acestia cazand de acord ca am realizat o adevarata opera de arta pentru ca spre deosebire de altii, eu nu ma ocup doar de partea exterioara ci si de interior si totul era atat de bine pus la punct incat daca in momentul respectiv duhul sfant sufla asupra vrabiei, aceasta isi lua zborul instantaneu. Din pacate insa, doar Cel De Sus are darul vietii asa ca desi perfecta, vrabia mea a ramas tot neinsufletita. Dar nu am disperat. Din acel moment, toate activitatile mele s-au mutat in domeniul organic. Am inceput in principal asamblari pe fiinte neisufletite si apoi am trecut si la organisme vii, descompunandu-le la la nivel de organe si apoi le reconstruiam atat de repede incat spiritul nu apuca sa paraseasca corpul. Am lucrat cu flori, tufisuri, arbusti, copaci seculari, furnici, licheni, carabusi, pisici, pesti de acvariu, etc. De fiecare data din mainile mele ieseau adevarate opere de arta pana cand am decis sa incerc acelasi lucru pe oameni. Greseala imi apartine pentru ca nu am experimentat mai intai pe un corp neinsufletit, trecand direct la cel mai inalt nivel. Rezultatul a fost dezastruos pentru ca, desi in viata, finalul este total diferit de original. Imi cer pe aceasta cale scuze lui Stephen Hawking si ii promit ca data viitoare il reconstruiesc mai bine.
miercuri, 9 ianuarie 2013
400 de grame
In 1901 doctorul Duncan MacDougall a lansat teoria conform careia sufletul cantareste 21 de grame.
In 2003 Alejandro González Iñárritu face un film intitulat 21 de grame. Cum nu l-am vazut nu-mi pot da cu parerea de valoarea acestuia dar banui ca are pe undeva o legatura cu cercetarea doctorului MacDougall.
In vara lui 2011 mi-am cumparat cantar de baie. Cantarul meu functioneaza cu 2 baterii AA si are afisaj electronic. In toamna aceluiasi an, dupa o alergare usoara de 30 de minute am ajuns acasa si m-am cantarit.
78,6 kg. Imediat dupa aceea am simtit nevoia de a merge sa ma cac si, cum tot timpul pe buda iti vin cele mai bune idei, m-am gandit "oare ce-ar fi sa ma cantaresc si dupa". Zis si facut. Termin treaba, trag apa si ma cantaresc din nou. 78,2 kg.
Cercetarea mea a continuat de-a lungul mai multor luni. Am repetat experimentul de mai multe ori, in conditii fizice diferite de:
- timp -cacare dimineatza la trezirea din somn, cacare la pranz dupa o masa copioasa,
- stare de agregare -diaree sau constipare
- stres - dupa o zi de munca sau dupa o zi de concediu
Indiferent de situatie insa , diferenta de greutate a corpului meu intre cele doua momente, inainte si dupa rahatzeala, era aceeasi : 400 grame!
Recunosc, cantarul meu made in Tailanda nu e extrem de performant deci ar putea exista mici deviatii. Dar totusi, obtinerea de o maniera repetitiva a acelorasi rezultate, in orice conditii si folosind aceleasi mijloace de masura da valoare cercetarii mele. In concluzie, aceasta umila amprenta stiintifica ar trebui sa constituie un punct de plecare pentru toti epigonii ideilor mele pentru ca eu consider ca am deschis doar o usa. Si, cu toate ca investigatiile in acest domeniu sunt firave, in acest moment imi permit totusi sa afirm fara jena ca sufletul e aproximativ de 20 de ori (19,0476... pentru ingineri) mai usor comparativ cu cacatul.
Nu ma crezi? Ia-ti cantar !
In 2003 Alejandro González Iñárritu face un film intitulat 21 de grame. Cum nu l-am vazut nu-mi pot da cu parerea de valoarea acestuia dar banui ca are pe undeva o legatura cu cercetarea doctorului MacDougall.
In vara lui 2011 mi-am cumparat cantar de baie. Cantarul meu functioneaza cu 2 baterii AA si are afisaj electronic. In toamna aceluiasi an, dupa o alergare usoara de 30 de minute am ajuns acasa si m-am cantarit.
78,6 kg. Imediat dupa aceea am simtit nevoia de a merge sa ma cac si, cum tot timpul pe buda iti vin cele mai bune idei, m-am gandit "oare ce-ar fi sa ma cantaresc si dupa". Zis si facut. Termin treaba, trag apa si ma cantaresc din nou. 78,2 kg.
Cercetarea mea a continuat de-a lungul mai multor luni. Am repetat experimentul de mai multe ori, in conditii fizice diferite de:
- timp -cacare dimineatza la trezirea din somn, cacare la pranz dupa o masa copioasa,
- stare de agregare -diaree sau constipare
- stres - dupa o zi de munca sau dupa o zi de concediu
Indiferent de situatie insa , diferenta de greutate a corpului meu intre cele doua momente, inainte si dupa rahatzeala, era aceeasi : 400 grame!
Recunosc, cantarul meu made in Tailanda nu e extrem de performant deci ar putea exista mici deviatii. Dar totusi, obtinerea de o maniera repetitiva a acelorasi rezultate, in orice conditii si folosind aceleasi mijloace de masura da valoare cercetarii mele. In concluzie, aceasta umila amprenta stiintifica ar trebui sa constituie un punct de plecare pentru toti epigonii ideilor mele pentru ca eu consider ca am deschis doar o usa. Si, cu toate ca investigatiile in acest domeniu sunt firave, in acest moment imi permit totusi sa afirm fara jena ca sufletul e aproximativ de 20 de ori (19,0476... pentru ingineri) mai usor comparativ cu cacatul.
Nu ma crezi? Ia-ti cantar !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)