R.I.P. Florin Cioaba (rege)

    Neagra zi (PARDON!). A picat inca un cap incoronat, din nou in Turcia, ca de atatea alte ori in istoria noastra, doar ca de data asta nu din cauza de secure ci de inima. Se pare ca, aflat in vacanta acolo, marea inima a si mai marelui conducator nu a putut face fata asaltului de kebab-uri si baclavale si a zis (bye!)PAS pe vecie. Evident ca a urmat si scandalul de rigoare, cu plansete, ode de manelisti, aruncat de bani in stanga dreapta si, pe ultima suta de metri, cortegiu funerar cu foarte multi cai (putere) si pasari (duhoare) (SUPER comentariu  la o poza ce reda cortegiul inainte amintit  in editia unui mare cotidian britanic: "Where are the drones when you need them?").
    Iar daca pe piatra funerara a lui Iancu de Hunedoara scrie "S-a stins lumina lumii", ma intreb oare ce scrie pe piatra funerara a lui Florin Cioaba. Ups, scuzata-mi fie ignoranta, cum dracu' sa aiba regele Cioaba piatra funerara ? Eventual piatra pretioasa funerara - un smarald, un safir sau poate chiar un diamant. Ei, asa mai merge, parca si vad piatra funerara a lui Florin, un diamant imens de 3 metri patrati. Problema e ca pe diamant nu se poate inscriptiona nimic asa ca Florin Cioaba, regele raposat ar tiganilor isi va petrece intreaga nefiinta fara vreo inscriptie la capatai.
    Dar are oare el nevoie de vorbe ? Sa fim seriosi, in intreaga-i domnie, a lega doua vorbe a fost un adevarat cosmar pentru majestatea sa. De citit nici nu se pune problema pentru ca desi cu o gramada de facultati la activ si nu mai putine doctorate, domnia sa nu a reusit ca, in cei 59 de ani de viata, sa treaca de a patra foaie a abecedarului.
    Nu stiu ce scrie pe piatra funerara a lui Florin Cioaba, dar nici nu conteaza pentru ca prin faptul ca el ne-a parasit, aerul a devenit putin mai respirabil iar poporul roman a devenit putin mai intunecat (e drept, cu doar un individ dar, Doamne, ce individ!).
 

Adevarata istorie (III) - Oradour-sur-Glane

    Pentru necunoscatori - Oradour-sur-Glane e un mic sat in pizdea (aka zona centrala a Frantei) unde la 10 Iunie 1944, trupele germane au omorat 642 de cetateni.

    Exista o gramada de ipoteze, care mai de care mai fanteziste, in legatura cu motivele acestui masacru. In realitate insa, asa cum reiese din marturiile lasate de cei ce au participat la el, motivul e unul foarte simplu - FOAMEA.

     Oare cum te-ai fi simtit tu, mult iubit si stimat cititor al acestui bloc, de-ai fi fost in pielea soldatului german ?

     Gandeste-te ca ai marsaluit o gramada de drum de-a latul Europei si ajungi obosit si rupt de foame undeva in mijlocul Frantei. Acuma, ai si tu bunul simt sa nu te astepti la o mancare ca la mama acasa, mai precis carnati pe varza sau snitel cu salata de cartofi dar totusi, ai speranta la ceva friptura ori tocanita. Cand colo, te trezesti ca astia iti pun pe masa o salata, niste foie gras, cateva bucati (mai mult coaja) de bagheta frantuzeasca si niste ciuperci coapte cu branza de capra. Nu-i asa ca ai putea avea impresia ca oamenii astia mici cu basca te cam iau la misto ? Nu-i asa ca simti cum mania te cuprinde si te joci tot mai frecvent cu mana pe tragaciul pistolului mitraliera ? Si, cand in loc de berea ta iubita mai primesti si un pahar de vin acru de ti se face gura punga, despre care localnicii spun insa ca provine de la o "vignoble de prestige", nu-i asa cum simti ca-ti pierzi total cumpatul si te pui sa iti descarci intreg incarcatorul in populatia asta de food freaks ?

     Pai, daca pana si tu, cel ce citesti acest blog de rahat simti la fel, atunci nu mai ai de ce sa te miri ca in urma cu aproape 70 de ani aceste lucruri chiar s-au intamplat. 

De colectie

    Am inceput in clasa a 5-a, cu un IERBAR.
    Era obligatoriu.
    Cand am primit toate foile alea de hartie, albe, habar nu aveam ce voi face cu ele. Am primit apoi ca exemplu cateva ierbare ce apartineau promotiilor anterioare si interesul meu pentru adunarea si etichetarea diverselor plante a inceput sa prinda contur. Nu-mi mai amintesc ce nota am primit la sfarsitul anului dar cu siguranta eu am fost multumit de munca mea.
    Peste vara insa am uitat de efortul depus, dar, in urmatorul an scolar am primit o noua insarcinare - INSECTARUL. De data asta am fost fascinat de-a dreptul. Am umblat pe dealuri, prin parcuri si chiar prin spatele blocului dupa tot felul de goange. Le-am adunat fara sa ma gandesc ca unele dintre gazele alea imi pot pune viata in pericol. In mintea mea era doar un singur gand - sa am o cat mai bogata colectie.
    Si am avut.
    Am asteptat cu nerabdare urmatorul an scolar pentru a vedea ce surprize imi mai pregateste programa scolara doar ca, spre deziluzia mea, nimic ce sa continuie vechile indeletniciri. Problema e ca eu eram deja "setat" asa ca am decis sa continui pe cont propriu. Si, cum am inceput cu plante, am continuat cu insecte, am zis ca e timpul sa trec la vertebrate, asa ca, pe acelasi model ca in vazul ierbarului si al insectarului, am inceput sa adun pasari si animale pe care le prindeam in cuie de placi mari de plf depozitate in pivnita. Si mi-am facut ZOOFAR. In curand insa a inceput sa puta a hoit, vecinii s-au sesizzat, parintii au fost informati si colectia mea a fost ingropata. La propriu.
    Dupa scandalul de rigoare m-am potolit cativa ani dar virusul a ramas cuibarit, adanc.
    La un moment dat, dorinta de a ma reapuca de colectii a devenit de nesuportat asa ca m-am reapucat, evident, ca de fiecare data trecand la un nivel superior al evolutiei.
    Asa am inceput sa colectionez oameni. Am adunat multi, cred ca vreo cateva sute, depozitati in frigidere, invatand  cate ceva din greselile trecutului. Cu toate ca mi-am luat o gramada de masuri de siguranta, intr-o zi trista m-am trezit cu politia la usa. Nu stiu de ce, pentru un hobby amarat, am primit condamnare pe viata. Insa norocul mi-a suras si in timp ce eram transportat la inchisoarea de maxima siguranta in care trebuia sa imi ispasesc pedeapsa, am reusit sa scap.
    Acum insa am o noua si mare problema pentru ca, ajungand la capatul lantului evolutional, habar nu am care va fi tema urmatoarei mele colectii.

Ochiul

   Pornind de la celebra poveste a lui Ion Creanga "Soacra cu trei nurori", mi-am pus intrebarea "daca as avea un al 3-lea ochi, unde as vrea ca acesta sa fie amplasat ?" Soacra din povestea respectiva il avea in ceafa - FAIL ! Tot timpul iti bate soarele in ochi, fie cei din fata, fie cel auxiliar asa ca am exclus din start aceasta idee.
   Mi-am mai pus si in trecut aceasta problema doar ca, tanar fiind, nu m-am gandit prea mult asa ca in acele vremuri ma vedeam cu un al treilea ochi amplasat in palma. Cu mintea de acum imi dau seama cat de mult greseam. Cum mai puteam eu sa car pe brate toate mobilele alea grele in timpul celor 5 schimbari de domiciliu ? Eram tot vanat la ochiul din palma - asta daca aveam noroc si nu il scoteam. Sau cum rezistam eu ca zi de zi, in timp ce ma sterg la cur sa trag cu ochiul la eveniment ? Periculos si scarbos in acelasi timp.
    Ei bine, acum stiu, daca as avea un al treilea ochi, as vrea ca acesta sa fie amplasat in stomac. Pentru cei "in domeniu" as putea fi mai precis, precizand de-a dreptul ca as vrea sa am ochiul plasat in marea curbura a stomacului, pentru a avea o cat mai buna imagine a ceea ce se întâmplă acolo, înauntru. Explicatia acestei dorinta esteextrem de simpla, tinand cont ca daca ceva ma inspaimanta in viata asta, acel lucru este gastroscopia iar amplasarea unui ochi in stomac, ar exclude pe vecie orice eventualitate de a ma supune acestui act medical.