Sarpele Simion

   Oare cine e respondabil cu cadourile in cazul unei zile de nastere ? Cine e persoana care le aduce si le distribuie celor aniversati ?

   Ma gandesc ca daca tot exista Mos Craciun care aduce cadouri copiilor in preajma craciunului si Iepurasul care umple cuibul cu cadouri in preajma pastelui, atunci e clar ca trebuie sa existe cineva care sa faca acelasi lucru cu ocazia zilei de nastere pentru ca e o certitudine ca fiecare dintre noi primeste cate ceva.
   Dupa ce o documentare foarte intensa in legatura cu acest subiect (timp de 9 anisi jumatate am vizitat situri arheologice, am citit carti extrem de vechi ce povesteau de serbarea zilei de nastere inca din Mesopotamia si Egiptul antic, etc.) ma declar capabil sa emit afirm urmatoarele: responsabil cu cadourile in cazul unei zile de nastere este Sarpele Simion.
  Am gasit nenumarate indicii referitoare la aceasta creatura magica, semitransparenta si difuza (spre deosebire de Mos Craciun care intra pe horn, Sarpele Simion intra in casa difuzand prin imperfectiunile peretilor - crapaturi, pori, discontinuitati in tencuiala). Contrar unor credinte pagane- in special venite din zona americii centrale si de sud, Sarpele Simion nu are pene. Are in schimbi doi pinteni, unul pe cap si unul pe coada, folositi indeosebi pentru a-si agata plasele cu cadouri. De asemenea, el nu are nici clopotei, sonerie sau claxon. E o vietate extrem de silentioasa, aceasta fiind si o dovada a faptului ca de ziua ta doar te trezesti cu cadourile, fara a sti cine le-a adus sau de unde au aparut. E normal ca, avand in vedere cele enumerate mai sus, sa ne intrebam: totusi, care sunt dovezile palpabile ale existentei Sarpelui Simion. Ei bine, cred ca cea mai clara dovada cum ca Simion exista sunt urmele pe care acesta le lasa pe asfalt. Azi, aceste urme pot fi vazute pe toate drumurile lumii dar sa stiti ca exista si dovezi mai vechi, bucati de carosabil purtand amprenta Sarpe Simion si care dateaza din secolele VII ien dar si II- IX en fiind expuse la Muzeul de Arheologie si Antropologie al Universitatii Pensilvania dar si la Muzeele de istorie ale Marii Britanii, Turciei si Indiei.

ABBA

   Acum doua saptamani si jumatate, adunati la gura sobei, depanam alaturi de cei de la ABBA clipele ce ne-au propulsat in topul clasamentelor internationale. Dialogul se derula firesc, intrerupt doar de trosnetul lemnelor in foc si de ciocanitul fulgilor grei de nea in ferestre si in tiglele transparente. Afara crivatul sufla printre frunzele smochinilor iar zapada era din loc in loc deranjata de ursuletii koala cazuti din copaci din cauza vantului puternic. Intorcandu-ma de la bucatarie, cu un cantalau plin cu vin fiert cu scortisoara si grapefruit, am gandit cu voce tare: "cu toate zecile de number one-uri si miile de concerte cu casa inchisa, tot negrul ala de la Bonney M dansa mai bine".
   Auzind asta, cei de la ABBA au inceput sa se certe, mai intai cu mine, apoi intre ei. Cuvintele jignitoare au inceput sa zboare mai repede decat libelulele urmarite de pasarile colibri care s-au adapostit si ele in cabana odata cu venirea iernii.
   Au incercat amaratii sa faca si ei o coregrafie, bloda cu brneta faceau piruete, claparul canta cu buricul iar eu eram cel care evalua actul artistic. Tragedie, acesta nu se ridica nci pe jumatate la valoarea unui semispagat facut de maimutica buclucasa de la trupa concurenta. Dupa ore intregi de experimente care mai de care mai ciudate, concluzia a fost unanima: trupa ABBA e degeaba asa ca am hotarat de comun acord ca singura solutie este dizolvarea. In concluzie fiecare si-a luat bocceluta in spate si a plecat pe drumul sau, doar eu am ramas in urma, singur si cu un singur gand : Mama mia, eu sunt responsabil de destramarea uneia din cele mai importante trupe muzicale din istorie !

Coca Cola

Mi-am cumparat si eu sticlele din promotia Coca Cola. Cald fiind si neputand rezista tentatiei am si baut continutul asa ca acum imi stau pe un colt de birou, goale si triste. Pe fundul fiecareia mai zace o farama de lichid (de fapt e doar colorantul pentru ca lichidul s-a evaporat) iar la gura sticlelor o musca bazaie simtind mirosul dulceag si nestiind daca sa intre sau nu. Frigiderul care le adapostea alaturi de suratele lor e acum departe si mult mai gol iar vina pentru acest lucru imi apartine si mie intr-o oarecare masura.

Este evident ca nu mai au acelasi farmec ca in momentul in care le-am cumparat. Intistarea sticleror ma molipseste de cate ori privire imi cade asupra lor iar in curand presimt ca ma va paste o depresie in care nu dai nici daca aprofundezi poezia simbolistilor.

Nu stiu acum ce sa mai fac cu ele. Le-as arunca dar am in jur doar cosuri de hartie, resturi alimentare si plastic - nimic dedicat sticlei. Le-am adus o sticla de apa minerala sa le mai tina de urat, poate chiar sa le inveseleasca dar fara nici un succes. M-am gandit chiar sa cumpar o sticla mai mare de cola si sa le umplu din nou dar din pacate nu mai am dopurile originale pentru a le re-capsa si cu vremea asta in cateva zile ajung iar in starea de acum. In concluzie, stau acolo, toata ziua, asteptand clipa ce niciodata nu o sa vina. Cred ca nici macar un colectionar fanatic nu ar putea sa salveze situatia pentru ca pana la urma sunt doar trei sticle goale.