ABBA

   Acum doua saptamani si jumatate, adunati la gura sobei, depanam alaturi de cei de la ABBA clipele ce ne-au propulsat in topul clasamentelor internationale. Dialogul se derula firesc, intrerupt doar de trosnetul lemnelor in foc si de ciocanitul fulgilor grei de nea in ferestre si in tiglele transparente. Afara crivatul sufla printre frunzele smochinilor iar zapada era din loc in loc deranjata de ursuletii koala cazuti din copaci din cauza vantului puternic. Intorcandu-ma de la bucatarie, cu un cantalau plin cu vin fiert cu scortisoara si grapefruit, am gandit cu voce tare: "cu toate zecile de number one-uri si miile de concerte cu casa inchisa, tot negrul ala de la Bonney M dansa mai bine".
   Auzind asta, cei de la ABBA au inceput sa se certe, mai intai cu mine, apoi intre ei. Cuvintele jignitoare au inceput sa zboare mai repede decat libelulele urmarite de pasarile colibri care s-au adapostit si ele in cabana odata cu venirea iernii.
   Au incercat amaratii sa faca si ei o coregrafie, bloda cu brneta faceau piruete, claparul canta cu buricul iar eu eram cel care evalua actul artistic. Tragedie, acesta nu se ridica nci pe jumatate la valoarea unui semispagat facut de maimutica buclucasa de la trupa concurenta. Dupa ore intregi de experimente care mai de care mai ciudate, concluzia a fost unanima: trupa ABBA e degeaba asa ca am hotarat de comun acord ca singura solutie este dizolvarea. In concluzie fiecare si-a luat bocceluta in spate si a plecat pe drumul sau, doar eu am ramas in urma, singur si cu un singur gand : Mama mia, eu sunt responsabil de destramarea uneia din cele mai importante trupe muzicale din istorie !