Acolo este tara mea !

In mod normal ma gandeam sa public doar poza de mai jos, fara nici un comentariu pentru ca, dupa cum am mai spus aici,  "o imagine face cat 100 de cuvinte" (as adauga si ca un miros face cat 101 ...) In final nu m-am putut abtine, asa ca, desi am impresia ca stric din forta postarii aberand pret de cateva randuri si am decis sa ma risc.

Recunosc ca am momente in care imi e dor de Romania. Imi e dor de casa mea in care am investit atat de mult - si nu ma refer doar la bani, imi e dor de prietenii cu care ma simteam atat de bine si, poate cel mai mult imi e dor de parintii mei si de locurile in care am copilarit. Saptamana trecuta am decis sa le fac tuturor celor dragi o mica surpriza asa ca m-am urcat in avion si, fara sa anunt pe nimeni am mers acasa. Dupa cateva zile petrecute alaturi de parinti in orasul meu natal am luat treul Inter regional (fost acclerat) Iasi - TimisoaraNord (aka Foamea) pentru a ajunge la destinatie. Pentru ca vin din franta si asta inseamna ca sunt plin de bani si de aroganta, am ales sa merg la Clasa 1. Pe peronul garii din Alba Iulia, asteptand venirea trenului m-a cuprins acelasi sentiment ce il aveam de cate ori tatal meu ma ducea la gara in timpul studentiei. Tatal meu a imbatranit, eu m-am maturizat, melodia de anunt a trenuului nu mai e "Iancule mare" ci "Crai Nou", peronul dintre liniile 1 si 2 s-a renovat cu ocazia unei vizite prezidentiale de 1 Decembrie si ...cam aici se opresc toate schimbarile.

Nici nu am urcat bine in tren si m-a lovit un miros greu de ceapa si pisat (oare SNCFR vine de la Sarmani, Nesimtiti, Ceapa, Fecale si Rahat?). Nu am scapat de mirosuri nici in compartimentul in care aveam loc pentru ca pe una din banci, un cetatean dormea tolanit si, pentru ca a avut imensul bun simt de a-si da jos incaltarile, atmosfera era dominata de aroma patrunzatoare de sosete de lana purtate mai mult decat e trecut in manualul de utilizare. Am abandonat atat ideea de a sta acolo cat si locul dobandit in urma achitarii frumoasei sume de 80 de roni si am mers int-un alt compartiment unde mirosul nu imi era atat de mult pus la incercare. Totul a decurs in conditii normale pana in momentul in care jumatatea de litru de cola bauta inainte de a pleca si-a facut resimtita prezenta in zona vezicii asa ca mai mult de nevoie am fost nevoit sa merg la toaleta. Restul ... dupa cum se vede, nu e nici macar tacere. Imi e greu sa definesc ce e "restul" asta. As putea sa descriu cele 5 grade ale starii de voma ce m-a cuprins sau gandurile legate ed originea speciilor ce mi-au trecut prin cap sau chiar flashurile ce le-am avut, in care apareau caini sau pisici facandusi treburile  si incearcand apoi sa le acopere. Am incercat apoi sa gasesc o logica in gestul omului (?) care a realizat acesta "opera de arta". M-am gandit ca poate era foarte mic si nu a ajuns sa se urce pe vasul de toaleta. M-am intrebat: daca tot era setat sa faca langa, de ce oare s-a mai deplasat pana la toaleta? etc...etc... doar ganduri, intrebari ...nici un raspuns !

In final insa, tot ce ramane e cacatul : Ultima frontiera ! O frontiera pe care eu am decis sa nu o mai trec prea curand, cu tot dorul de familie, de casa, de tara, de cei dragi sau mai putin dragi.

Culori

M-am nascut intr-un loc gri si cat am stat acolo am purtat foarte mult haine albastre. Acum locuiesc intr-un loc albastru si ma imbrac foarte mult in gri.

Partea 1: GRI
Totul e gri, campuri, case, orase, munti, ape. Chiar si oamenii sunt gri, in special privirea lor. L-am vazut de sus, din cer si, dupa ce am iesit dintre nori am vazut doar atat: gri, gri si iar gri ! Pentru o clipa mi-am dorit sa ma opresc, sa ma ridic din nou deasupra norilor pentru ca albul acestora si imaginea soarele la asfintit sa imi stearga din minte tot griul asta murdar. Ma imbracam in albastru din...nevoia de albastru. Tot timpul cat am locuit in gri am avut nevoie de albastru si ori de cate ori aveam ocazia, evadam pentru catva timp pentru a-mi satisface aceasta nevoie. Cand nu puteam sa fac acest lucru, compensam imbracandu-ma in albastru.

Partea 2: ALBASTRU
Intr-o zi m-am saturat de gri si m-am gandit sa schimb radical culoarea asa ca am ales, cum altfel, albastru. Acum totul e albastru campuri, case, orase, munti si mai ales ape. Chiar si oamenii sunt de culoare albastra, si nu doar privirea lor. L-am vazut de sus, din cer si, duoa ce am iesit din nori mi-am dorit sa ma prabusesc brusc, pentru a ajunge cat mai repede in albastrul meu iubit. Acum traiesc in albastru, cu apele, formele de relief si oamenii albastri. Ma imbrac in gri dar nu fac asta pentru ca imi e dor de griul in care am trait pana acum ci pur si simplu pentru ca imi sta bine.

Mizerabilul

Acum patru ani cand am facut legamantul de nespalare nu m-am gandit ca o sa ajung in qacest punct in care sa nu mai stiu ce miros are samponul, sapunul, gel dus-ul sau pasta de dinti. Am trecut pana si de momentul in care oamenii preferau sa schimbe compartimentul de tren in loc sa imi suporte duhoarea. Nici la frizerie nu mai merg pentru ca nu s-a gasit inca un metal pentru a face o foarfeca potrivita pentru ceea ce a fost odata parul meu. Cat despre apa ... ei bine, in afara de faptul ca mai beau din cand in cand cate un pahar, singura data cand ma mai atinge e atunci cand ploua. Si cu toate astea ...traiesc bine merci - vorba bunicului meu, Dumnezeu sa-l ierte : "De ce sa te speli, ca doar nici porcul nu se spala si pentru aia tot e gras."

Si pentru ca tot veni vorba de porc, mi-am dat in sfarsit seama de ce lui ii place atat de mult sa fie scarpinat - pentru ca nici el nu se spala si de la nespalare, pielea incepe sa il manance. Se indoieste cineva ? Ok ...atunci ziceti-mi si mie, ati vazut careva un peste caruia sa ii placa sa fie scarpinat ? Nuuuu , evident, pentru ca pestele e toata ziua in apa deci e curat !

Pe langa cunostinte noi, asemanatoare ccu cea de mai sus, domandite in ultimii 4 ani de nespalare, am mai castigat ceva : timp. Cel putin o ora pe zi pierdeam cu spalatul iar acum, tot acest timp il folosesc in scopuri intelectuale pentru ca daca de nespalat nu stiu inca pe nimenea sa fi murit, de prost cu siguranta ca mor zilnic cu sutele.

Tristetea frecventatorului de curve

Gata, m-am potolit !

Dupa o activitate de cativa zeci de ani de mers la curve, anul asta o sa iau o pauza.

Am investit bani, timp si chiar sentimente si pot sa spun ca nu merita.

Stiu, unora li s-ar parea ciudat sa ai chiar si numai o farama de sentimente pentru curva proaspat fututa dar asa-s eu, curva sau nu, eu credeam ca e si ea un om, un suflet. Dar nu, nu e adevarat !

Pe curva trebuie sa o uiti in momentul in care faci dusul de dupa sau cel tarziu in momentul in care ii platesti serviciile pentru ca la randul ei, ea nu te considera decat un "obiect al muncii'. Tu nu insemni pentru ea mai mult de ceea ce inseamna aluatul entru brutar sau caramida pentru zidar.

Nu te astepta ca ea sa te respecte sau sa simta ceva pentru tine. Curva isi face treaba, mai bine sau mai rau, dupa care pentru ea nu mai existi. Cred ca fiecare din noi s-a intalnit intamplator, pe strada, pe facebook, in mall sau la coada la Billa cu o curva careia i-a tras-o cel putin odata iar aceasta s-a facut ca nu il cunoaste, a intors capul si a privit in alta parte sau s-a prefacut a fi ocupata neraspunzand nici macar la salut. pentru ca, Da ! ... curvele nu lasa nici macar loc de buna ziua.

Si, daca ele, procedeaza in acest fel, de ce sa fiu eu cel care sa se simta prost ?

Doar eu dau BANII, ce naiba !

In concluzie curvele mele iubite, eu RENUNT. Daca imi veti duce voi dorul, va astept cu drag sa ma cautati doar ca eu nu o sa va mai caut, nu o sa va mai sun si nici nuo sa va mai salut cand va vad pe strada.

De data asta, cand o sa trec prin Amsterdam o sa prefer racoarea unei beri baute alaturi de prieteni pe o terasa din Bijenkorf in locul unei partide de sex "la trecerea timpului".