Ma suna ieri un numar de Italia si cum nu am putut sa raspund - si nici nu mi-au lasat mesaj- am sunat azi inapoi. Cand colo, "sorpresa", de fapt ma sunase unul de la Vatican sa ma intrebe daca vreau sa fiu papa.
Am incercat sa trag de timp, sa solicit o zi sau doua de gandire dar astia NU si NU. Raspunsul trebuia dat pe loc pentru ca, citez "O asa propunere nici nu iti trece prin cap, apoi sa mai ai timp sa te mai gandesti la ea".
Om de treaba cum sunt am zis "treaca de la mine" si le-am dat masurile sa-mi pregateasca un set de vesminte pentru ceremonia de pontificare. Mi-am facut repede bagajul: niste boxeri, ciorapi, doua perechi de blugi, tenisii mei indigo, doua tricouri si o geaca subtire (la Roma e o clima blanda), mi-am facut rapid rezervare la wizzair - ATENTIE ! A picat smecheria cu "bagaj de mana de 10 kg gratis".
A doua zi eram deja pe Fiumicino.
Din pacate nu am avut timp sa trec prin duty free-uri ca vaticanezii, oameni cu frica lui Dumnezeu m-au asteptat direct pe pista de aterizare. Am ajuns la Vatican putin dupa ora 18 si, desi afara erau 31 de grade am observat ca astia facusera focul la palat pentru ca iesea fum pe unul din cosurile cladirii. Fiind ora de rugaciune nu am avut timp decat sa ma imbrac in echipamentul de rigoare pentru a merge direct in biserica si a oficiat o slujba scurta. A doua zi imediat dupa micul dejun si cafeaua de rigoare am primit insemnele papale - inelul pescarului, tiara, mantia, etc. si am fost prezentat publicului adunat in piata San Pietro. Avand in vedere ca fusesem luat cam ca din oala nu am avut timp sa pregatesc un discurs asa ca le-am zis cetatenilor doar atat "Urmati-ma !" si cu toate astea vorbele mele au avut un impact extrem de puternic pentru ca am aflat de la stiri ca in public s-au inregistrat 26 de lesinuri si 3 crize de epilepsie.
In rest toate bune pana la pranz cand am vrut sa mananc si eu o pizza de a mama ei ca doar, cel putin din punct de vedere tehnic ma aflam la pizza acasa. Cand colo, ce imi zic astia, ca desi sunt in inima italiei, in Vatican e interzis consumul si comercializarea pizzei inca de pe vremea lui Pius al IX-lea si ca acest lucru e imposibil de schimbat. Intrucat posibilitatea consumului zilnic de pizza a fost unul dintre motivele principale pentru care am acceptat acel post mi-am manifestat extrem de violent nemultumirea legata de interzicerea respectivului aliment, mi-am sfasiat vesmintele pascale si mi-am bagat picioarele in toate planurile lor pentru ca, nu-i asa, viata fara pizza nu e viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu