Am intrat in casa relaxat, inchizand usa fara cel mai mic zgomot. Ea era in bucatarie, parca ma astepta. M-am indreptat spre sertarul unde tinem cutitele si l-am ales pe favoritul meu: usor, varf ascutit, inox, lama de 20 cm. Am luat-o putin prin surprindere atunci cand am lovit-o, scurt si cu putere, in zona inferioara. O priveam si imi dadeam seama ca acesta e ultimul lucru la care se astepta vreodata. In timp ce cu mana dreapta apasam pentru ca lama sa intre cat mai mult, imi tineam stanga strans lipita de ea, ca intr-o mangaiere sau mai bine ca o imbratisare a sfarsitului.
Nu eram la prima abatere de acest fel dar era prima oara cand o faceam pentru ca simteam nevoia si nu pentru a ma antrena. Iar toata experienta mea anterioara, cumulata si cu elementul surpriza, mi-au fost de mare ajutor pentru ca de data asta am reusit sa o fac in liniste si mai ales extrem de curat. E foarte important sa lucrezi curat, imi spunea un bun prieten, si nu numai pentru a evita sa lasi urme ci si din respect pentru victima ta. Si eu lucrez curat, atat de curat incat nici o picatura nu a murdarit gresia, nici un zgomot nu a deranjat vecinii.
Am scos cutit-ul cand am simtit ca totul s-a sfarsit. Ce era mai greu trecuse atat pentru ea cat si pentru mine. Nu-mi mai ramanea decat sa o transez pentru a o putea manevra mai bine. Am infipt din nou cutitul, de data asta in partea superioara si cu o miscare de maestru am tras in jos pana ce am ajuns in dreptul orificiului creat prin injunghiere. Sa desfacut in doua, asemenea unei flori de nufar doar ca nu de culoare alba ci rosie . Un rosu sangeriu care ma privea parca prin sute si sute de ochi negri. Dar nu imi era de ajuns! Am luat apoi fiecare jumatate in parte si am repetat miscarea anterioara. M-am oprit apoi, multumit, stergandu-mi fruntea de sudoare. Pe masa, in fata mea, era ea, taiata in 4 bucati, numai buna de pus in frigider pentru ca, va spun eu, nu e bine sa mananci lubenita calda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu