Teambuilding

   Trebuie sa recunosc ca nu am fost niciodata un team player. Daca ati avut vreodata aceasta impresie, ori v-ati inselat ori am mimat eu foarte bine (sunt bun la asta, stiu). Mi-a placut tot timpul sa "joc" singur. Am preferat sa imi bat mai mult capul cu gasirea unei solutii in loc sa intreb e cineva, sa fac greseli pe care sa le corectez (daca se putea) de unul singur dar mai ales sa imi savurez triumfator victoriile obtinute prin propriile-mi puteri. Tot asa cum nu m-a interesat niciodata sa fiu ajutat, nu mi-a placut niciodata sa ajut pentru ca daca eu pot, tu de ce nu ai putea iar daca nu poti - da-te dreq ! Toata viata am evitat sa fiu "in echipa" si de cate ori am fost nevoit sa practic asa ceva m-am simtit de tot rahatul pentru ca drumul meu se aglomera mai mult si mai mult si de la mersul de voie ajungeam sa merg in coloana. Si cui ii place oare sa mearga in coloana ?
   Traind de cand ma stiu in felul asta, imi vine tot mai greu sa inteleg cum de unele sporturi au devenit de-a lungul vremii sporturi de echipa. pentru a exemplifica, m-as uita doar la ciclism. Urmaresc Turul Frantei de pe vremea lui Banciu & Naum si sorbeam evadarile nebune ale lui Armstrong, Ulrich, Pantani, Virenque sau Zabel. Nu ma interesa daca erau dopati sau nu, important era sa ii vad plecand de nebuni si castigand etapa fara a avea vreun rival. Si azi ma uit insa doar pentru a vedea imaginile minunate filmate din avion pentru ca ciclismul a devenit un sport fara identitate in care e suficient sa castigi o etapa de sprint iar echipa te va cara in trenuloaica, galben pana la final, sfidandu-i astfel pe toti gladiatorii muntilor.
   In toata aceasta lume guvenrata de gregaritatea fotbalului, a baschetului sau a altor sporturi de echipa, nu pot decat sa salut si sa ma inclin in fata lui Alin George Moldoveanu. Stiu, la fel am zis si eu "Cine e asta?" pentru ca intoxicat fiind ani la rand cu "gimnastele (canotoarele, atletele ...etc )noastre de aur", mi-a fost greu sa cred ca putem fi buni si la altceva. Si, pentru a incheia cu o utopie, mi-as dori ca pana in 2016 la Rio, sa citesc pe prima pagina a ziarelor mai putine lucruri legate de vagaboandele din gimnastica si mai multe informatii legate de oamenii care chiar ne fac mandri atunci cand trebuie.