Drum cu prioritate

   Mi-a zis intr-o zi femeia care sta pitita in GPS-ul de la masina:
     "Atentie, ati iesit de pe drumul cu prioritate." 
      Chiar asa ? - i-am raspuns eu. Tu chiar crezi oare ca am fost vreodata pe vreun drum cu prioritate ? Sti tu draga femeie-gps ca drumurile cu prioritate sunt foarte rare iar accesul pe un astfel de drum e extrem de anevoios. Oamenii isi petrec intreaga viata in cautarea unui astfel de drum si doar putini ajung in intersectia care sa le permita accesul pe un astfel de drum. In plus insa, intersectia asta e si ea foarte aglomerata asa ca desi esti la doar cativa metri de drumul visat s-ar putea sa nu apuci niciodata sa intri pe el pentru ca de fiecare data cineva iti taie calea si se strecoara inaintea ta.
     Drept sa-ti spun, eu nu mi-am facut un tel in a-mi gasi un drum prioritate. Tot ce am facut a fost sa ratacesc, in ideea ca, poate, voi ajunge acolo printr-un miracol. Si, in decursul acestei rataciri infinite, chiar am avut impresia ca am ajuns - fara sa stiu cum - pe drumul cu prioritate. Ca sa sti si tu, la inceput a fost bine pentru ca mergeam fara sa tin cont de nimeni si de nimic iar totul a contiunat in felul asta pana la  primul claxon ce-mi semnaliza ca e cazul sa ma dau la o parte pentru a face loc unei persoane cu "mai multa prioritate".  Apoi, pe masura ce ma deplasam, am inceput sa aud alte si alte claxoane stridente, ba chiar si cateva sirene suieratoare  si de la un timp am ajuns sa fiu mai deranjat mai mult de zgomotul provocat de acestea decat de lipsa de prioritate. Acum sunt tot pe drumul meu, doar ca acum prioritatea mai conteaza atata timp cat am dopuri in urechi.

Copii, cu cati de i ?

   Niciodata nu mi-au placut copiii. Iar ca sa fiu corect, copil fiind, nici chiar de mine nu mi-a placut.
   Norocul a fost ca  ca adolescent a venit relative repede (Cernobalul asta !) iar lururile au intrat in normal. Ceea ce a ramas insa invariabila e atitudinea mea in raport cu puii de om.
   Imi aduc aminte ca aveam 29 de ani cand niste prieteni din copilarie mi-au prezentat proaspatul produs al futaiului lor si astfel am ajuns sa tin pentru prima data in brate un bebelus. Dupa trainingul de rigoare referitor la fragilitatea micutului si la modul de manipulare a venit si maretul moment in care obiectul mi-a fost inmanat. Spunea cineva ca viata ta se schimba atunci cand tii un prunc in brate asa ca asteptam sa ma simt macar ca Neil Armstrong sau Alexander Fleming. O pula !  Ce am simtit a fost doar ceva mic si cald, ceea ce, coroborat cu  ideea de fragilitate, mi-a dat mai mult  impresia ca tin in mana un kebab proaspat preparat (la fel de cald si la fel de greu de manipulate pentru ca daca nu esti atent ramai in mana doar cu lipia) si nu o fiinta umana. Norocul parintilor a fost ca eu prefer kebab-ul cu miros si gust de ceapa iar in cazul de fata acesta avea mai mult miros de pisat si de lapte de mama asa ca tendinta de a lua o muscatura a disparut subit.
   Si tot subit a disparut si nevoia de a mai tine in brate in copil.
   Doar ca, dupa cum se stie, viata este o mare curva si pe cat te feresti mai mult de un lucru, pe atat ea ti-l scoate tot mai des in cale. In felul asta, bebelusii au inceput sa apara in jurul mau mai ceva ca bubele negre pe corpul unui ciumat. Iar de ar fi doar aparut si ar fi stat la locul lor tot ar fi fost bine.
Doar ca - si aici nu cred ca e vina lor - in momentul in care bebelusul apare, parintele are automat intentia sa ti-l dea sa il tii in brate, gandindu-se ca lucrul asta iti face maxima placere.
   Ei bine, "dragilor parintilor", ce ar fi ca inainte de trece la actiune sa imi priviti putin ranjetul ce-mi decoreaza fara. oare chiar nu vedeti ipocrizia din spatele lui ? Oare chiar e atat de greu sa va dati seama ca NU imi face placer o astfel de activitate ? Ei bine, daca nu stiati asta apoi o aflati acum : mie nu mi-a placut niciodata si nu-mi face nici acum placere sa fac lugu lugu la micul vostru cacacio  si plin de bale, asa ca o sa procedez ca in mijloacele de transport in comun si o sa-l dau repede mai departe.

Google glass

   S-a anuntat de curand ca incepand cu data de 1 martie 2015, Google nu va mai furniza "Google Glass" pe piata de larg consum. Se face de asemenea apel catre toti detinatorii - personae  fizice -  sa returneze dispozitivele, sumele cheltuite in momentul achizitionarii urmand a fi returnate in totalitate.
   Decizia  Google vine ca urmare a unei actiuni declansate de Sfantul Scaun si Biserica Ortodoxa , ale caror studii au aratat ca Google glass permit utilizatorilor sa vada in viitor, activitate ce se afla in profunda contradictie cu morala crestina. Comunicatul celor doua biserici subliniaza ca pe langa problemele de ordin fizic cauzate de  ochelarii in cauza (retina uscata, decolorarea irisului, bube pe cristalin), acestia produc si importante degradari de natura spirituala datorita caracteristicii mai sus amintite. Prin urmare, utilizatorii constanti de Google glass ajung in scurt timp sa devina dependenti de explorarea viitorului care pentru ei nu mai prezinta de altfel nici un mister. Datorita acestui lucru, utilizatorul se substituie divinitatii devenind rapid un spirit liber cugetator ce nu mai are nevoie de indrumarea si protectia Domnului. Astfel, studiul respective precizeaza ca nu mai putin de 82% dintre cei ce utilizeaza Google Glass au incetat sa mai mearga la biserica, numeroase pahohii ajungand astfel in pragul desfiintarii.
   Cu exceptia purtatorului de cuvant budist care nu au putut fi interpelat pe motiv ca se afla in sala tronului, reprezentantii celorlalte culte religioase au refuzat sa comenteze actiunea celor doua biserici.

Timpul ? Probabil ...

  De mic am fost inzestrat cu capacitatea de a nu lasa nici o intrebare fara raspuns. Corect sau incorect, raspunsul meu venea automat atunci cand intr-o conversatie ma loveam de un semn de intrebare. Asa ca, vazand eu ca timp de 40 de ani n-am fost prins niciodata  descoperit, am inceput sa ma cred de-a dreptul  question-proof.
  Totul insa s-a naruit intr-o clipita cand, intr-o frumoasa zi de primavara am fost prins intr-o discutie banala ce m-a lasat fara cuvinte.
   Istoria e simpla, incepand cu un telefon care suna iar la celalalt capat, o voce - blonda la acea vreme - ce m-a scurtcircuitat cu o singura fraza: "Salut, ne-am propus sa mergem la Paris si te-am sunat sa te intreb : cum e vremea in Franta?" Brusc m-a lovit infarctul cerebral. Prin cap ideile au inceput rapid sa mi se  incolaceasca mai rau ca o anaconda pe victimele sale, doar ca nici una dintre ele n-a reusit sa  razbata pana la corzile vocale pentru a lua forma unui raspuns.
   As fiputut sa-i dau raspunsuri logice si de bun simt, cum ca eu locuiesc la 600 km de Paris iar informatiile despre vremea din regiunea mea ar fi irelevante, ca vemea poate fi diferita intr-un spatiu de cativa kilometri apoi pe o verticala Nord-Sud ce cateva sute sau  ca toate informatiile referitoare la vremea intr-o anumita zona de pe glob pot fi simplu gasite  pe unul dn sutele de site-uri de profil.
   As fi putut de asemenea sa gasesc niste raspunsuri mai "elegante", cu informatii aberante legate de depresiuni atmosferice, de mase de aer sau chiar de curenti anticiclonici. ba chiar as fi putut sa-i spun simplu ca asa cum nu urmaresc horoscopul asa nu ma intereseaza nici starea vremii.  Cu toate astea am ramas mut, cu toate ideile paralizate undeva la jumatatea drumului intre gand si vorba.
   Imposibilul a devenit deci posibii iar invincibilitatea mea in  a da raspunsuri s-a incheiat subit. Dar, cum din greseli invatam, si eu am tras multe concluzii dupa acest nefericit eveniment si de atunci stau la cotitura asteptand o noua provocare din partea vocii, devenita intre timp bruneta, De data asta sunt sunt insa pregatit, asa ca, daca vocea imi citeste aceasta postare, eu o invit la un mic Q&A battle, nu de alta dar poate o avea nevoie de informatii cu privire la gustul apei de la robinet, la  cat de verzi sunt frunzele si de ce nu la care parte a hartiei igienice e indicat o folosesti atunci cand  te stergi la cur.

Pierdut

    Intr-o  zi, domnului X i-a cazut capul de pe umeri. Nu in urma unei catastrofe, nici in urma unui accident,  evenimentul s-a petrecut pur si simplu in timp ce domnul X se indrapta spre job-ul sau plin de responsabilitati. In marea-i graba, corpul a continuat sa se deplaseze inertial insa fara o tinta  precisa si asta doar din lipsa unui cap care sa-l ghideze. Acesta - capul adica - la randul lui, a ramas jos pe asfalt, de unde urla in zadar la propriul corp, incercand sa-l intoarca din drum si sa il recupereze. Putinii trecatori de la acea ora nu au prea bagat in seama evenimentul, abia pe la orele amiezei, cand zona s-a mai animat, au existat vreo cateva persoane ce i-au propus capului un nou corp, in cazul in care propriul lor cap da semne de migrene. Cum capul domnului X era mai incapatanat din fire, refuzul a venit fara prea multe ganduri pentru ca rolul de a 5-a roata la caruta sau mai precis de al doilea cap la un corp nu mai satisface pe nimenea. Cand insa zarva s-a mai linistit, trecatorii au inceput din nou sa circule fara a-l mai baga in sema, cu exceptia unui vanzatori de gogosi care, la venirea serii l-a acoperit cu un ziar.
    Si, cum corpul continua sa rataceasca fara rost dar si fara ganduri prin lume, capul domnului X a ramas pana azi in acelasi loc, pe trotuar, invelit cu aceeasi bucata de ziar. Puteti trece si voi sa il vedeti acolo jos, pe trotuar, invelit intr-o bucata veche de ziar. Eventual, daca vi se face mila ii puteti cumpara o gogoasa, o apa mineral sau sa ii schimbati ziarul care e cam plin de bale. Totusi, va trebui sa aveti grija la ceea ce ii spuneti pentru ca e foarte irascibil si cand se enerveaza are obiceiul sa va injure urat de tot.

Vioara

   Desi avea doar 3 ani, Tică obisnuia sa se plimbe singur prin padurea de la marginea satului natal. Doar ca in acea zi, viata lui avea sa se schimbe brutal in momentul in care a vazut cum vulpea marsava ataca o veverita fara aparare. Repede, eroul nostru a pus mana pe o surcea si a intervenit in conflictul inegal. Vazandu-l atat de plin de curaj, vulpea a parasit repede si cu coada intre picioare campul de batalie iar veverita a inceput sa topaie fericita si, pentru a-s manifesta recunostinta, a urcat repede in varful celui mai inalt milid si a coborat cu o o samanta proaspata ce i-a inmanat-o salvatorul ei.

    Fara sa stea mult pe ganduri  Tică a luat samanta si a ingropat-o bine intr-un loc ferit in spatele casei si a inceput sa ude in fiecare zi locul respectiv, in speranta ca in timp acolo va creste un arbore numai al lui. 

    Anii au trecut iar Tică a ramas strans legat de locurile natale si in principal de paltinul sau, acum un arbore mai inalt decat casa parinteasca, cu un frunzis des si cu crengi groase. Si Tică il ingrijeste ca in prima zi. Degeaba ii spun toti ca nu mai e nevoie, ca paltinul are radacini destul de puternice pentru a-si lua singur apa necesara pentru ca zi de zi, ca intr-un ritual magic, Tică continua sa il ude cu maxima seriozitate. Nu a trecut nici o saptamana, chiar nici macar o zi in care Tică, cu stropitoarea lui de tabla sa nu se abata pana in spatele casei pentru a-si adapa vechiul prieten. 

    Dar boala crunta a inceput sa il macine pe Tică al nostru, acum in varsta de 87 de ani. si-a dat seama ca timp de 30680 de zile a fost sclavul paltinului care acum e mare si  puternic in timp ce el, batran si bolnav, mai are putin pana va pleca pe lumea calalta. Plin de emotie si adunandu-si ultumele puteri, Tică  pune mana pe secure in mai putin de o jumatate de zi isi  pune paltinul la pamant iar din lemnul acestuia isi construieste o vioara magica la care, desi nu are cunostinte muzicale, incepe subit sa cante.

    Un vecin l-a gasit a doua zi pe prispa casei, strangand la piept o vioara al carei sunet parca mai vibra inca intre frunzele unui paltin proaspat taiat, din al carui lemn niste binevoitori au facut si sicriul in care Tică a fos ingropat dupa trei zile.