Adevarata istorie - Dacii si romanii

Toate cartile de istorie scriu ca romanii sunt urmasii dacilor si ai romanilor. Dar oare sunt ele adevarate toate celelalte legende legate de existenta dacilor pe aceste meleaguri si mai apoi de invazia romana in Dacia ?

Ei bine: NU. 

Dacii, descendenti ai tracilor, s-au aflat pe aceste pamanturi din cele mai vechi vremuri ale istoriei. Plasati strategic in bazinul Dunare, Nistru, Tisa, dacii, popor eminamente sedentar, paraseau rareori aceste locuri si asta doar pe motiv de jaf - incursiuni la sud de Dunare - respectiv necestitati fiziologice - incursiuni la vest de Tisa. Convietuind alaturi de lupii stravechi, dinozauri, dragoni si alte animale mitice, dacii au deprins de la acestea curajul nemasurat dar si o inimaginabila cruzime. Dacii aveau insa si o mare slabiciune - mancarea de carne, astfel se explica faptul ca guta a aparut in premiera mondiala in Dacia. Tot asa se explica si disparitia prematura a dinozaurilor din aceasta parte a Europei. 

Popor de mari hoti, istoria dacilor a stat la baza dezvoltarii jocurilor din seria "Thief",  dacii au reusit de-a lungul vremurilor sa acumuleze bogatii nemasurate dar si artefacte de o valoare inestimabila ca Sfantul Graal sau Ciurul lui Eratostene.

Tocmai aceste bogatii au atras atentia Imperiului Roman, mare colectionar de bogatii. Si uite asa, cat ai zice fratii peste, legiunile romane s-au afisat la sud de Dunare cu scop declarat de a ocupa Dacia si de a-i lasa pe locuitori fara aurul si pietrele pretioase adunate cu atatea truda. Asediul a fost scurt pentru ca desi foarte viteji, dacii stateau foarte prost la capitolul dotari militare. In plus, aflati in plina dezvoltare strategico-culinara, romanii s-au prezentat - pentru prima data in istorie - cu o serie de arme de ultima generatie ca pizza, paste, limoncello, parmegiano, etc. Subrezita de aceste amenintari, rezistenta dacilor a fost infranta, regele a fugit pierzandu-si in graba capul si mana dreapta. Astfel, romanii s-au instalat in dacia la sfarsitul lui 106 impunandu-si politica si organizarea teritoriala si, pe langa armele culinare, in Dacia a aparut rapid mafia,   scarpinatul genitalelor si putoarea de usturoi. 

Inglobati in marele imperiu, mii de daci au luat drumul Romei unde au inceput sa se indeletniceasca cu constructiile, ingrijirea de persoane in varsta, jocul de fotbal sau prostitutia, job-uri ce le presteaza chiar si in ziua de azi.

Intalniri (I) - Nicolae Guta

Ma intorceam cu avionul din Italia. De careva ore imi dadusem demisia din functia de Papa. Eram trist si infometat. Supa se terminase inainte ca stewardesele sa ajunga la mine asa ca am fost nevoit sa ma multumesc cu cativa biscuiti si o apa minerala. Fara pic de turbulente ne pregateam sa parasim spatiul aerian italian cand l-am vazut pe geam.
Nicolae Guta, dar nu in carne si oase ci doar spirit, pur spirit. Cu toate astea, avea mustata semn ca in moarte Guta s-a intors la chintesenta.
Statea pe un nor si avea aripi, aripi mari, gri. Cu toate ca eu eram foarte abatut trebuie sa recunosc ca el avea o privire mult mai trist decat a mea. Era mort, proaspat, si cum altfel putea sa moara Nicolae Guta decat sufocat de dragostea miliardelor de fani din regiunea Trieste. S-a intamplat pe finalul unui concert din cadrul turneului Nord Italian al recent regretatului cand, in timpul celebrului hit "Strainatatea", multimea innebunita a scapat de sub control, oamenii s-au calcat de-a dreptul din picioare si, in haosul creat, NG si-a pierdut viata alaturi de alte 117 persoane - fani, oameni de ordine, parasute, etc.
Daca moartea poate fi frumoasa, sa mori rapus de dragoste e de-a dreptul sublim.
Intrucat mi-am dat seama ca e ultima mea  sansa de a sta de vorba cu marele artist, l-am rugat pe pilot sa opreasca, am deschis hubloul, l-am salutat si l-am intrebat daca e dispus sa stea de vorba cu mine. Mi-a spus ca isi asteapta randul la judecata de apoi dar ca e foarte increzator ca va ajunge in rai pentru ca si Celui de Sus ii place la nebunie Nicolae Guta. Mi-am dat atunci seama ca oricat de intelegator ar fi pilotul tot nu imi pot permite sa profit prea mult de rabdarea pasagerilor. Astfel, pentru a profita de cat mai multa intelepciune pe secunda am decis sa nu il intrerup pe Guta cu intrebarile mele si l-am rugat sa imi vorbeasca despre un subiect foarte drag lui: DRAGOSTEA. Si iata ce am aflat (necenzurat):
"Mi-am cladit toata viata si cariera pe baza observatiei lui Aristotel cum ca dragostea e alcatuita dintr-un singur suflet care locuieste in doua trupuri. Desi putin patetic, comentariul a constituit o iluminare pentru tineretea mea. Dragostea a fost pentru mine arcul voltaic ce mi-a atatat tot timpul imaginatia si mi-a dat energia de a-l da mai departe. Ea nu e nimic alttceva decat o conectare la nivel microscopic atat intre vietuitoare cat si intre lucrurile fara suflet. Da, este de-a dreptul ignorant sa crezi ca dragostea este o caracteristica specifica numai organismelor vii. Dagostea transcende sufletul, rasuflarea si speranta cuprinzand de-a dreptul oameni, animale, plante si lucruri. Am cantat-o toata viata si mi-am educat intreaga familie in acest sens, am trait din dragoste, am murit din dragoste si din acest motiv, spiritul meu este dragoste pura. As vrea pe aceasta cale sa las un mesaj tuturor ..."
Din pacate, in acest moment pasagerii cursei regulate Roma-Timisoara au inceput sa vocifereze iar pilotul a fost nevoit sa se conformeze demarand in tromba. Nu am avut timp sa aud ultimele vorbe ale artistului si, mai trist, nu am avut  nici macar timp de ramas bun asa ca o fac acum: ADIO !

DeMotivational

Job-ul de vorbitor motivational e azi in plina expansiune. Ii aud la radio, ii vad la tv iar internetul e plin de ei cum e africa plina de SIDA. M-am uitat si eu  la o mana de ei, atat straini cat si romani si mi-am dat seama ca toti zic acelasi lucru. E clar ca ceea ce se intampla in domeniul asta e un cerc inchis in care unul si-o ia in gura de la un altul care pare mai bazat si tot asa, ca mioritza, pulimea primeste aceeasi placa doar ca accentul  e de fiecare data pe un alt cuvant.
Cum era de asteptat, americanii sunt pe primul loc. Ma rog, ei de felul lor sunt un popor care mananca orice si mai mult, in cantitati industriale. Germanii nu au prea multa materie prima, doar asa vreo doi-trei dar nici pe aia nu-i asculta nimenea ca nemtii sunt motivati din nastere. La olandezi nu m-am uitat, la ei e legalizat totul asa ca...
Romanii, ei bine, dupa cum era de asteptat, urmam cu sfintenie modelul american doar ca la noi vorbitorul motivational mascul seamana cu un sef de tura la McDonalds iar femela e o pseudopitipoanca cu rochia putin mai lunga si decolteul putin mai redus. In rest, aceleasi vorbe goale - evident, traduse din dulcele grai al mentorilor de peste ocean.
Personal, job-ul de vorbitor motivational mi se pare o chestie extrem de limitata pentru ca temele ce le abordezi sunt extrem de reduse: uratului ii spui ca de fapt frumusetea sta altundeva, saracului ca e usor sa faca bani iar bolnavului ca se va face bine daca - evident, toate astea numai daca respectivii adopta o atitudine pozitiva - si cu asta subiectele s-au cam epuizat.
Ceea ce ma surprinde insa e lipsa reversului medaliei, adica a vorbitorilor demotivationali. Credeti oare ca nu ar prinde la public? Ei bine eu nu cred asta, cred doar ca pana acum nu a aparut momentul prielnic pentru asta dar, de ce nu, putem incerca...

Izmene

Unul dintre avantajele majore ale faptului ca am dat climatul temperat continental cu ierni geroase pe cel subtropical (mediteranean) cu ierni mult mai blande, e ca am scapat de un element vestimentar ce mi-a bantuit tineretea si adolescenta: izmenele.
Ei bine, in vremurile de trista amintire, cum venea luna Noiembrie, pe langa clasica pufoaica, de la naftalina erau scoase si celebrele izmene. Pentru mama si bunica mea era de neconceput sa nu porti iarna izmene asa ca odata cu anotimpul rece incepea si gherila mea impotriva purtatului de izmene. Chiar si in acele timpuri, cu toate ca nu aveam de unde sa imi educ simtul estetic, accesul la revistele cu moda de sezon fiind extrem de redus, izmenele mi se pareau un obiect de imbracaminte foarte urat. Stiu, se imbracau pe sub pantaloni asa ca nu erau la vedere dar eu tot stiam ca sunt acolo si astfel o jena profunda punea stapanire pe mine.
Am crescut apoi, am inceput sa merg la scoala dar "blestemul din Noiembrie" nu a luat sfarsit. Insa nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca marea majoritate a colegilor mei purtau si ei izmene doar ca ei o faceau cu o mare satisfactie. Nu de multe ori mi-a fost dat sa aud din gura colegilor :"Cuuuuum, pe frigul asta si tu nu ai izmene pe tine ?" iar orice incercare a mea de a motiva lipsa acestui accesoriu era de prisos, concluzia fiind de fiecare data "O sa-ti inghete curul". De la un timp, stiind ca finalul discutiei e de fiecare data acelasi am si renuntat sa mai argumentez de ce nu port izmene. Ba chiar ii scuteam pe interlocutorii mei de a rosti  eterna concluzie si chiar o anticipam multumindu-le pentru ca se gandesc la binele curului meu.
Acum insa toate sunt istorie. Eu sunt in continuare perseverent si nu port izmene (ma rog, nu prea mai am motive, dupa cum am explicat la inceputul acestei postari) si, spre surprinderea mea, persoanele ce pe vremuri purtau izme le poarta si in ziua de azi doar ca nu la modul clasic ci pe cap.

R.I.P. Carnaval

Dupa cum lesne puteti observa, in jurul nostru lumea moare. Fie ca din vina atentatului din Boston, a batranetii, a unei boli incurabile sau accident de masina, doamna in negru isi umple zilnic cu tolba cu suflete pierdute. Personalitati sau nu, odata cu trecerea in nefiinta ei fac si pasul spre uitare. Din acest motiv, mi-am propus sa demarez o postare (in prima faza mensuala) care sa comemoreze unul din numeroasele decese din ultima perioada.
Ei bine, aceasta prima postare din serie mi-a dat multe batai de cap pentru ca in ultimele saptamani s-a murit pe capete. Margaret Thatcher, Chi Cheng, Dorel Dragan, sunt doar cateva dintre personalitatile ce ne-au parasit in ultima saptamana si a caror amintire putea fi foarte usor subiectul acestui post oferindu-mi si o gramada de material biografic. Cu toate astea am ales ca subiect pe cineva din nfericire mai putin cunoscut, poate chiar de-a dreptul uitat - calul Carnaval.
Singurul armasar olimpic al Romaniei postrevolutionare, Carnaval s-a nascut acum mai bine de 20 de ani intr-o familie simpla la Jegalia in judetul Calarasi, loc in care a decis sa isi traiasca si ultimii ani ai vietii, retragandu-se imediat dupa pensionare. Desi cu o cariera prodigioasa, Carnaval a dat tot timpul dovada de decenta si modestie, refuzand sa apara in lumina reflectoarelor sau in paginile revistelor de scandal. Retras din activitate imediat dupa JO de la Atena din 2004, Carnaval a trait in anonimat si mizerie, renta viagera oferita de COR ajungandu-i abia pentru fan si sare, ovazul si porumbul fiind delicatese mult prea scumpe, ce nu si le putea permite decat in zilele de sarbatoare gen Pastele Cailor. Cu toate astea spre deosebire de colegi de-ai sai cu cariere mult mai obscure, Carnaval si-a pastrat demnitatea si a refuzat sa bata cu copita la portile intitutiilor statului pentru a cersi o desaga de fan sau o galeata de apa. Ultimele clipe si le-a petrecut alaturi de cei dragi, putinii dar bunii lui prieteni sobolanii din grajd. Ultima lui dorinta a fost sa fie incinerat pentru ca numele lui sa nu ajunga cumva in scandalul Comigel. Tot la cererea sa, cenusa i-a fost aruncata in Dunare iar putinii participanti la aceasta ultima intalnire cu Carnaval au fost in unanimitate de acord cu faptul ca  A FOST UN CAL BUN.
Odihneasca-se in pace !

Baghead

    Am remarcat ca pe facebook, in topul postarilor foto, imediat dupa pozele gen "ce-am mai mancat (gatit)", oamenii pun poze cu copilasii lor. Nimic gresit pana aici pentru ca e normal ca un parinte sa fie mandru de produsul ovarelor/coaielor sale. Deontologia e insa pusa la pamant de faptul ca - din pacate foarte frecvent in ultima perioada - "produsul" pomenit anterior nu e de cea mai buna calitate iar pozele ce-mi bantuie reteaua proprie de socializare infatiseaza niste personaje de-a dreptul hidoase.
    In ultima luna am avut ghinionul sa dau cu ochii de cel putin 4 sau 5 odrasle parca proaspat iesite din "The Simpsons". Si cum haina nu face pe om, cu toate ca mami si tati s-au straduit sa ii imbrace in hainute decente, de firma, imaginile princilor respectivi nu au reusit sa imi provoace decat maxim niste arsuri la stomac si o destul de serioasa stare de voma.
   Slabi, cu capetele deformate, palizi si cu ochii bulbucati sau vineti si intrati in orbite m-au facut sa ma intreb daca sunt intradevar copilasii persoanelor care isi asuma posesiunea sau acestia fac doar o gluma macabra. Din pacate insa, gluma e macabra dar nu e deloc o gluma ci pura realitate iar retina mea continua sa fie ranita de niste imagini ce le apreciez dar doar in filmele horror.
    Pentru a putea gasi o solutie la cele prezentate mai sus trebuie sa apelez la altruismul si umanitatea tuturor persoanelor ce-si publica copilul pe Facebook. Astfel, cum printre cei mici Iron Man si Spider Man sunt la mare cautare iar magazinele sunt pline cu masti ale acestora, le-as sugera tuturor parintilor sa nu se uite la cei 10-15 lei cat face o masca Marvel ci sa se gandeasca la faptul ca masca respectiva, asemeni supereroului ce a facut-o celebra, poate de-a dreptul sa salveze vieti sau, pentru a nu fi fatalist, macar ne scutesc de o criza de stomac sau de fiere.