Am invins !

OFICIAL, azi, 10 Noiembrie 2012, criza economica mondiala a luat sfarsit !
Cu voia bunului Dumnezeu, a lui Zamolxes dar si a lui Hermes am reusit da o ducem la capat.
Ca de fiecare data, mai bine zis ca la fiecare criza economica rezolvata de subsemnatul, drumul a fost greu si sacrificiile nemaipomenite. A trebuit chiar sa rup din mine - doua seturi de unghii: maini/picioare plus putin par: cateva smocuri de pe pulpa stanga.
Mi-am dat seama ca de aceasta data problemele erau diametral opuse fata de experientele anterioare in conlcuzie patternurile arhaice erau total nefolositoare. Alaturi de o echipa enzationala de 3 persoane mi-am suflecat manecile puloverului gri cu fermoar de 15 cm si am dezvoltat noi metode pentru a readuce starea de bine a umanitatii la valori pozitive.
Desi majoritatea infidelilor au folosit cu maxima emfaza termenul de "CRIZA", echipa noastra a preferat o abordare pur matematica a fenomenului. Astfel, tinand cont de caracteristicile principale ale acestuia (singularitate, modul in care sunt absorbite toate entitatile din proximitatea sa, cinetism, etc.)  l-a considerat ca pe o adevarata gaura neagra - black hole pe intelesul tuturor. Si, cum modelarea matematica a unei gauri negre e o problema de clasa a 5-a, totul s-a redus la rezolvarea unei ecuatii simple de gradul 3. In acest moment totul era clar asa ca ne-am permis sa luam o pauza in care am consumat fiecare cate un meniu Big Mac (suc mare, portie de cartofi  normala) iar pentru rezolvarea ecuatiei am angajat o clasa de copii din Vietnam, cu profesoara cu tot. Acestora le-am dat o scurta lucrare de control ce consta in rezolvarea ecuatiei mai sus amintite. 謝阮 (Ta Nguyen pentru cei ce nu cunosc limba vietnameza) a fost primul care a reusit sa rezolve ecuatia folosind descompunerea polinomiala. Solutiile nu erau deloc necunoscute, ele fiind, in ordine pur aleatorie: moneda, consumul si dinamicitatea.  Intrucat de consum si dinamicitate nu ne putem atinge asa usor intrucat modificarea lor ar putea provoca disparitia vietii pe Pamant, a devenit  comprehensibil ca pentru a opri criza economica va trebui sa eliminam moneda din ecuatie. In concluzie, am prezentat solutia noastra leaderilor acestei lumi (Messi, Madonna, Usain Bolt si Spielberg) iar ei au decis: de azi inainte banii vor fi interzisi pentru o perioada nedeterminata.
Uimitpana si eu de simplitatea solutiei care a omorat criza am vrut sa vad si eu cum functioneaza asa ca am coborat pana la magazinul din apropiere sa imi cumpar o paine. Am primit o franzela proaspata si moale pe care am platit-o cu un zambet si un ropot de aplauze.
OFICIAL, eu, trei prieteni si o clasa de copii din Vietnam - cu tot cu profesoara - suntem ucigasii crizei. Nu e nevoie sa ne multumiti, ne e suficienta fericirea ce vi se citeste in priviri.

WAX

Vizita mea la doctor, ce se anunta ca de obicei, o verificare de rutina s-a transformat in cel mai mare cosmar de dupa 7 mai 1986. Dupa o scurta anamneza, o examinare detaliata si dupa cateva teste functionale, diagnosticul a cazut ca un traznet: sebaceele si apocrinele mele sunt atat de productive incat duc la o hipersecretie de cerumen. Mai pe romaneste, corpul meu produce mai multa ceara de ureche in comparatie cu productia normala a unui om sanatos.

Deci MOR ! ... insa o sa mor frumos, invelit in propria-mi ceara ca un fluture intr-o bucata de chihlimbar.

Dar pana atunci mai e, asa ca, pe moment l-am rugat frumos pe domnul doctor sa imi curete urechile iar dansul sa conformat ca asta-i treaba lui. Mai usor cu urechea dreapta (ceara era mai proaspata, plus ca, de surd ce eram am mai inmuiat-o si eu cu un spray "audio" vazut in reclame) lucrurile s-au complicat la cea stanga si nu pentru ca sunt stangaci ci pentru ca acolo deja ceara incepuse sa se cristalizeze. Dar cum lucrurile dure au rezolvari la fel de dure, poate si mai si, domnul doctor nu a pregetat si a pus mana pe dalta cu cap de diamant si pe ciocanul cu coada de lemn de cires si rapid m-am trezit in palma cu doua cristale de ceara avand impreuna dimensiunea unei  seminte de floarea soarelui Djili, fara sare.
Inainte de a pleca, am recuperat atat ceara cristalizata provenita din urechea stanga cat si pe cea moale provenita din urechea dreapta.  Acum le topesc pe toate intr-o coaja de nuca, le purific intr-o solutie de zeama de mango si sange de pinguin iar in final o sa  le torn intr-o matrita in forma de # si le voi lasa sa se intareasca. Voi realiza astfel un minunat pandativ, ce o sa mi-l pun la gat sa ma apere de rele.

me... the ripper

    Am intrat in casa relaxat, inchizand usa fara cel mai mic zgomot. Ea era in bucatarie, parca ma astepta. M-am indreptat spre sertarul unde tinem cutitele si l-am ales pe favoritul meu: usor, varf ascutit, inox, lama de 20 cm. Am luat-o putin prin surprindere atunci cand am lovit-o, scurt si cu putere, in zona inferioara. O priveam si imi dadeam seama ca acesta e ultimul lucru la care se astepta vreodata. In timp ce cu mana dreapta apasam pentru ca lama sa intre cat mai mult, imi tineam stanga strans lipita de ea, ca intr-o mangaiere sau mai bine ca o imbratisare a sfarsitului.
    Nu eram la prima abatere de acest fel dar era prima oara cand o faceam pentru ca simteam nevoia si nu pentru a ma antrena. Iar toata experienta mea anterioara, cumulata si cu elementul surpriza,  mi-au fost de mare ajutor pentru ca de data asta am reusit sa o fac in liniste si mai ales extrem de curat. E foarte important sa lucrezi curat, imi spunea un bun prieten, si nu numai pentru a evita sa lasi urme ci si din respect pentru victima ta. Si eu lucrez curat, atat de curat incat nici o picatura nu a murdarit gresia, nici un zgomot nu a deranjat vecinii.
    Am scos cutit-ul cand am simtit ca totul s-a sfarsit. Ce era mai greu trecuse  atat pentru ea cat si pentru mine. Nu-mi mai ramanea decat sa o transez pentru a o putea manevra mai bine. Am infipt din nou cutitul, de data asta in partea superioara si cu o miscare de maestru am tras in jos pana ce am ajuns in dreptul orificiului creat prin injunghiere. Sa desfacut in doua, asemenea unei flori de nufar doar ca nu de culoare alba ci rosie . Un rosu sangeriu care ma privea parca prin sute si sute de ochi negri. Dar nu imi era de ajuns! Am luat apoi fiecare jumatate in parte si am repetat miscarea anterioara. M-am oprit apoi, multumit, stergandu-mi fruntea de sudoare. Pe masa, in fata mea, era ea, taiata in 4 bucati, numai buna de pus in frigider pentru ca, va spun eu, nu e bine sa mananci lubenita calda.

Mortuara

    Eram un mare fan al lui Stan Patras inca dinainte de a vizita Cimitirul vesel de la Sapanta asa ca intalnirea in carne si cruci de lemn cu opera sa nu a venit decat sa imi amplifice admiratia pentru aceasta adevarata arta. In plus, cum spiritul meu poetic e infinit mai valoros in comparatie cu al unuia de-alde eminescu sau Cosbuc, remarcand ca in ziarele locale, pagina de decese si comemorari are aceleasi si aceleasi epitafuri, am decis ca ar fi cazul sa demarez o mica afacere pentru a da putina culoare mortii.
    Doar ca, din pacate, sufletul meu e mai mult unul de artist si nu unul de om de afaceri. Mi-am dat seama ca o persoana care ar apela la astfel de servicii a suferit deja o pierdere imensa si ca ar fi de prost gust sa mai taxez si eu, fie si numai cativa banuti. Asa ca, tot ceea ce parea a se transforma la inceput intr-o industrie de maxim profit a devenit azi un pur gest filantropic pentru ca am decis ca toate lucrarile mele sa fie puse gratis la dispozitie tuturor persoanelor ce au nevoie de asa ceva. Desigur, in cazul in care vor exista indivizi ce vor dori sa doneze o anumita suma contra serviciilor mele ii anunt ca gestul lor nu va fi trecut cu vederea doar ca toti banii vor fi folositi in scopuri caritabile, in special pentru copii grav bolnavi ale caror poze imi sunt    diistribuite saptamanal de prietenii mei de pe Facebook.
    Si, pentru ca in ziua de azi esti cam fara rost daca nu arunci pe piata ceva sample-uri publicitare, va ofer mai jos cativa stropi din marea baza de date de de epitafuri ce o pun la dispozitie publicului larg, cu precizarea ca, la cerere, lucrarile mele pot avea caracter general dar pot fi de asemenea personalizate.
    Dar sa incepem !
    Nu-i asa ca in viata vi s-a intamplat sa va moara un coleg de serviciu. Stiu, ati pus acolo un 5-10 de lei fiecare, i-ati facut o coroana si apoi ati mancat si baut la el la pomana. Dar oare la el, v-ati gandit ? Oare nu ii era lui mai usoara trecerea in nefiinta daca in ziar, in loc de banalul "vesnica pomenire, colegii tai dragi" ati fi scris ceva de genul:

Ieri dadeam cu toti la strung

Azi colegii tai te plang

Moartea grea nu te-a rapit

Printr-un plan nenorocit.

    Sau, poate nu v-a fost coleg de munca, poate doar coleg de pahar, asa ca :

In crajma locu-ti este gol

Berea-i trezita si tigara uda

Sa ne privesti de-acolo sus pe noi

Pe rand cum ne vom usura la buda    

    Sa iti pierzi un copil e greu dar sa pierzi doi sau mai multi e o adevarata tragedie. Ei bine, nu ma refer la faptul ca ii pierzi pe plaja, doar pentru asta exista :" Aici Radio Vacanta/ Hier Spricht Der Ferienfunk/This is Radio Holidays/ Govorit Radiostantia Otdih/ Ici Radio Vacnces . S-au pierdut Pic si Poc, parintii sunt asteptati la sediul nostru de langa Obelisc. " Aici vorbim de lucruri serioase, ca de exemplu, un incendiu. Trist si macabru in acelasi timp, asa ca ar fi o buna ocazie pentru:

Ati pierit in valvataie

Pe cand va veghea mamaie

Acum sunteti doi palizi ingeraşi

Tristete-i tot ce ne-a ramas, baga-mi-aş !

    Sa nu o uitam nici pe curva satului care desi nu a prea parasit localitatea, in putinele deplasari la oras a capatat o SIDA zdravana care a curatat-o asa cum Pulimax 500 curata tapiseria, adica rapid. Cetateni, e clar ca muierile voastre au urat-o toata viatza dar acuma, pe ultimul drum, chiar nu s-ar supara sa ii dedicati :

Fericire ne-ai adus, cand stateai cu craci-n sus

Dar ai contactat boli grave, in orasele moldave.

Acum ne-ai umplut pe toti si-ai plecat, fara chiloti.

Da'n curand  te urmam la dracu'

Ca n-au gasit la SIDA leacu'.

    Iar la final, am lasat cea mai grea pierdere pe care o poate suferi un barbat pe aceasta lume: soacra. Ei bine, pentru pierderea aceastei minunate fiinte, orice vers ar fi mult de prisos asa ca m-am oprit la:

"Eufrosina, a ales data de 22 Octombrie 2013 pentru a trece (sper pentru totdeauna) la cele vesnice. Cel caruia i-a facut viatza de cacat, scumpul ei ginere Aurel, va invita sa luati parte la tristetea lui participand la oficierea sfintei taine a ingropaciunii ce va avea loc la cimitirul Eternitatea la ora 13:00. Cum e si firesc, urmeaza o petre ...pardon, pomana  la care sunteti asteptati cu mic cu mare."

Dar daca

Continuam sa mergem in sir indian, fie soare, fie ploaie, urcam munti si traversam rauri adanci pline de pericole dar nu rupem randurile. Zi de zi, unul dupa altul, ne tocim talpile bocanzilor de mars fara  a ne plange   si fara a devia de la ritmul impus de cel din frunte. Uneori tacuti, alteori inganand un cantec motivant, aparem in zare si imediat disparem dupa linia orizontului. De sus iti parem a fi un miriapod gigant care  inainteaza,  cucereste si apoi lasa in urma praful si pulberea.

Tu mergi in spatele meu. Nu stiu cine esti pentru ca nimeni nu intoarce capul. Tot ceea ce constientizez e ceafa paroasa a celui din fatza mea si rasuflarea ta fierbinte bicuindu-mi omoplatii. Nici nu vorbesc cu tine pentru ca aici individul nu conteaza asa ca la ce bun sa iti cunosc gandurile si trairile. Pentru mine esti doar "cel din urma", asa cum sunt si eu pentru cel din fata mea. Ciudat e ca nici nu sunt curios sa te cunosc. Imi esti atat de indiferent incat uneori si uit ca esti acolo dar iti simt iar rasuflarea ... si atunci stiu ca existi. S-ar putea sa nu mai fi aceeasi persoana cu cea care era in spatele meu la inceputul calatoriei. Poate respectivul a cazut, a cedat fizic sau chiar a murit. Poate multi au patit acest lucru iar tu esti doar a nu stiu cata rasuflare pe care o simt sau poate esti chiar rasuflarea "originala". Adevarul e ca nu ma intereseaza. Tot ceea ce e important e ca rasuflarea e acolo , deci si tu.  

Dar daca intr-o zi m-as intoarce si te-as scuipa in fatza asemenea unei lame ?  Oare sti tu cum scuipa lama ? Siret si obraznic, se uita direct in ochii tai si iti trage o flegma groasa, amestecata cu iarba. 

E bine, te-ai gandit care ar fi reactia ta? 

Ti-ai inghiti oare rasuflarea ?

Bulă

   Nu e un caracter fictiv asemenea lui Mos Martin sau Rumpelstiltskin. E un om, ca mine si ca tine, pe care trecerea anilor a inceput sa isi puna amprenta. L-am cunoscut intamplator si in acest fel am dezlegat un mister la fel de vechi ca piramidele: pe Bulă il mai cheama si Anton.
   Am ramas foarte surprins sa aflu ca a parasit Romania in urma cu mai multi ani pentru ca mi se pare de necrezut ca Bulă sa locuiasca in alta parte (ca si cand Miorita si-as rua intr-o zi bagajele si ar emigra in Madagascar). Insa miracole inca se intampla asa ca  din moment ce el era in carne si oase in fata mea, am profitat din plin si l-am intrebat ce l-a determinat sa paraseasca o tara al carui simbol era.
  Povestea ce mi-a zis-o e trista, genul de istorie cu mariri si decaderi. Cum in vremurile comunismului nu era permis sa faci bancuri cu Ceausescu, romanii au gasit repede un "inlocuitor" si astfel Bulă a devenit la fel de cunoscut ca Nadia sau Eminescu. Dar vremurile s-au schimbat si azi, cand nu te mai aresteaza pentru o gluma cu Basescu iar bancurile cu Becali le-au inlocuit pe cele cu prosti, fiind mai dese ca Daciile pe drumurile tarii, Bulă al nostru a fost uitat de conationalii sai. Neputand indura aceasta stare de fapt, Anton Bulă a decis ca e timpul sa plece spre alte zari pentru ca scopul lui in viatza e sa fie bataia de joc a celor din jurul sau. Astfel a ajuns aici unde incearca sa devina la fel de cunoscut ca Pif sau Zizou iar uneori acest lucru chiar ii reuseste.
  Ca om,  Bulă are ceva din sfatosenia lui Ilie Moromete. Nu stie el prea multe. De fapt stie un singur lucru, sa vorbeasca despre el si credeti-ma, o face atat de bine incat dupa 10 minute petrecute in compania lui te ia somnul mai rau ca dupa o doza de Luminal.
  Pietrificat de importanta momentului - ca deh, nu intalnesti in fiecare zi o icoana a spiritualitatii universale - si nedorind sa fiu obrazic, m-am despartit de el spunandu-i ca imi plac sandalele si tricoul lui dar complimentul meu nu l-a atins deloc pentru ca sinele lui Bulă este mult deasupra unor aprecieri atat de simple.
   La final am facut o poza tinandu-ne de dupa cap, ca fotbalistii, pentru a-mi imbunatati galeria cu persoane ce mi-au marcat existenta.

Teambuilding

   Trebuie sa recunosc ca nu am fost niciodata un team player. Daca ati avut vreodata aceasta impresie, ori v-ati inselat ori am mimat eu foarte bine (sunt bun la asta, stiu). Mi-a placut tot timpul sa "joc" singur. Am preferat sa imi bat mai mult capul cu gasirea unei solutii in loc sa intreb e cineva, sa fac greseli pe care sa le corectez (daca se putea) de unul singur dar mai ales sa imi savurez triumfator victoriile obtinute prin propriile-mi puteri. Tot asa cum nu m-a interesat niciodata sa fiu ajutat, nu mi-a placut niciodata sa ajut pentru ca daca eu pot, tu de ce nu ai putea iar daca nu poti - da-te dreq ! Toata viata am evitat sa fiu "in echipa" si de cate ori am fost nevoit sa practic asa ceva m-am simtit de tot rahatul pentru ca drumul meu se aglomera mai mult si mai mult si de la mersul de voie ajungeam sa merg in coloana. Si cui ii place oare sa mearga in coloana ?
   Traind de cand ma stiu in felul asta, imi vine tot mai greu sa inteleg cum de unele sporturi au devenit de-a lungul vremii sporturi de echipa. pentru a exemplifica, m-as uita doar la ciclism. Urmaresc Turul Frantei de pe vremea lui Banciu & Naum si sorbeam evadarile nebune ale lui Armstrong, Ulrich, Pantani, Virenque sau Zabel. Nu ma interesa daca erau dopati sau nu, important era sa ii vad plecand de nebuni si castigand etapa fara a avea vreun rival. Si azi ma uit insa doar pentru a vedea imaginile minunate filmate din avion pentru ca ciclismul a devenit un sport fara identitate in care e suficient sa castigi o etapa de sprint iar echipa te va cara in trenuloaica, galben pana la final, sfidandu-i astfel pe toti gladiatorii muntilor.
   In toata aceasta lume guvenrata de gregaritatea fotbalului, a baschetului sau a altor sporturi de echipa, nu pot decat sa salut si sa ma inclin in fata lui Alin George Moldoveanu. Stiu, la fel am zis si eu "Cine e asta?" pentru ca intoxicat fiind ani la rand cu "gimnastele (canotoarele, atletele ...etc )noastre de aur", mi-a fost greu sa cred ca putem fi buni si la altceva. Si, pentru a incheia cu o utopie, mi-as dori ca pana in 2016 la Rio, sa citesc pe prima pagina a ziarelor mai putine lucruri legate de vagaboandele din gimnastica si mai multe informatii legate de oamenii care chiar ne fac mandri atunci cand trebuie.

E RAU !

Pentru ca m-am saturat sa dau acelasi raspuns iar si iar, dedic postarea de fata tuturor amicilor meu ce m-au intrebat de-a lungul timpului (sau ma vor intreba):
- "Cum e in Franta ?"
- "E greu printre straini ?"
- "Cum te-ai acomodat ?"
- "Nu iti e dor de tara ta ?"
De asemenea, pornind de la o vorba batraneasca ce spune "nu i-as dori asta nici dusmanului meu de moarte", postarea de fata se adreseaza si vesnicilor mei dusmani - doi la numar: Nicu Borza (mi-a dat in cap cu usa de la clasa) si Crisan Monica (m-ai acuzat pe nedrept ca i-am pus piedica la gradinita si mi-am luat-o rau de tot pentru aceasta acuza nefondata)
Precizez de asemenea ca scriu cele de mai jos aflat in deplinatatea facultatilor mentale si psihice , nesilit de nimeni si de nimic !
Asa ca ...
Dragi prieteni, neiubiti dusmani, aici este FOARTE URAT ! Scriu aceste lucruri pentru ca m-am saturat de cei ce spun ca afara e fain, ca miroase a parfum, ca umbla cainii cu colaci in coada si ca la robinet curge lapte si miere. Scriu aceste lucruri si pentru ca vreau ca prin intermediul vostru sa fac cunoscuta adevarata fata a acestei tari. Asa ca, va rog mult, din gura in gura, din gura in pula (nu de alta dar poate blogul e citit si de muisti/muiste) din mail in mail si din SMS in SMS, dati mai departe aceste vorbe pentru ca toti romanii sa le afle si sa se fereasca ca de dracu de aceste locuri.
Oameni buni, daca stau si ma gandesc, "FOARTE URAT" e o combinatie prea blanda pentru a descrie ce se intampla aici. Franta este o tara plina de mizerie, francezii sunt niste homosexuali rasisti,  lucrurilemerg incet, foarte incet sau deloc, mancare e scarboasa, putina si scumpa, apa minerala extrem de acidulata, ce mai, viata de zi cu zi e un adevarat Infern pentru romanii veniti aici. Si, ca tot si-o face omul cu mana lui, pornind de la doza-mi accentuata de masochism, dupa ce ca tara in care am ales sa vin este de tot cacatul, eu am mers mai departe si m-am stabilit in CEA MAI de cacat zona a unei tari de tot cacatul (miezul cacatului ca sa fiu mai clar) - sudul Frantei. Iar Dumnezeu m-a pedepsit pentru ca toata viata am visat la alceva si nu am apreciat ce mi-a dat EL. Da, mi-am dorit sa stau la mare si acum mare imi e doar dorul de campiile verzi ce le-am parasit pentru ca marea e sarata, apa e rece, nisipul prea fierbinte si soarele prea puternic (am uitat sa amintesc mai sus, pe langa celelalte nenorociri, de clima asta penibila care simt cum imi scurteaza viata pe zi ce trece pentru ca unde dracu ai mai vazut sa nu ninga macar o data pe an sau sa ploaie de doar 3-4 ori pe an, si atunci asa cam cat un pipi de Chihuahua).
                           Asa ca dragii mei,  AICI NU, VA ROG !!!!
Daca tineti la viata voastra frumoasa, la familie si mai ales la sanatatea si bunastarea voastra, ramaneti ACASA !
Mult, mult de tot va rog, nu plecati in strainatate si mai ales in sudul Frantei pentru ca desi din exterior pare ca e mult mai bine, pozele, articolele de pe net si vederile ce le primiti de la oamenii aflati in concediu sunt una iar realitatea e alta. Ganditi-va bine, pana la urma e viata voastra linistita in joc. Ar fi pacat sa dati cu piciorul la ceea ce ati realizat pana acum si sa va luati lumea in cap doar asa dintr-un moft, pentru ca odata ce ai facut acest pas, cale de intoarcere nu mai e si doar cand va treziti strain intre straini veti ajunge sa tanjiti dupa tara voastra cea frumoasa si cea atat de departe.
S-ar putea ca dupa ce veti citi tot ce am scris sa mi se pare ca imi plang de mila sau, mai rau, sa imi plangeti voi de mila. Nu am urmarit asa ceva pentru ca, desi robit de tristete, vreau sa imi duc crucea cu demnitate si nu am nevoie de un "Simion" sa ma ajute cu ea pentru ca eu am ales-o si eu o sa ma descurc cu ea.

In concluzie, eu o sa raman aici, singur, in mizeria si uratenia asta pentru ca, daca asta e pretul pentru ca mi-am parasit tara, apoi merit sa il platesc.
Lasati-ma aici, unde ma voi gandi zilnic la tara mea si mai ales la voi, voi lacrima seara inainte de culcare, voi visa in fiecare noapte piciorul meu de plai nepretuit, iar a doua zi, cand ma voi trezi, o sa va reamintesc sa va iubiti si mai ales sa nu va tradati tara minunata si neamul senzational din care ne tragem.

Iar, daca se intampla sa nu credeti ce am scris mai sus, intrebati-o si pe Adelina, fata cu par de abanos, o alta romanca asuprita de acest sistem infect !

Bibilicile

In urma cu cativa ani, in ograda mea au aparut doua bibilici (pichiri sau pichirele pentru cunoscatori). Cum nu am fost niciodata in apropirea unor astfel pasari am decis sa le studiez si astfel mi-am dedicat peste 3 ani observarii comportamentului lor.
Avand un fizic dezagreabil: cap mult mai mic in comparatie cu al suratei sale, gaina, picioarele scurte cu gheare urate, corp diform, oval, greoi si un cur pe masura, bibilica nu exceleaza la capitolul look pentru ca nici macar creasta, margelele sau ciocul (in general de culoare rosie) nu le pot ridica la nivelul curcanului, de exemplu. Stand prost deci, atat din punct de vedere fizic cat si intelectual (si gaina e proasta, apoi o pasare cu capul mai mic ca al ei), bibilica exceleaza la capitolul galagie. Rar mi-a fost in viata asta sa aud o vietate mai galagioasa ca bibilica isterica. Ei bine, bibilica noastra cocaneste* cat e ziua de mare, facand doar galagie pentru a iesi in evidenta.  Am incercat de cateva ori sa fiu atent la discursul ei cocanitor dat mi-am dat seama ca efortul meu de a o intelege e zadarnic pentru ca, asemenea oricarei zburaoare autodidacte si bibilica rosteste doar vorbe fara rost, intelese doar de ea si asta doar pentru  a i se auzi vocea si a-i acoperi pe a celorlalti,
Un alt lucru surprinzator la bibilica este atitudinea ei in fata pericolului, sau la aparitia unei dificultati. Ei bine, cand majoritatea vietuitoarelor tind sa se ascunda, sa para invizibile, bibilica noastra se intoare cu spatele, fuge (mult spus aand picioarele scurte asa ca mai mult sta pe loc) si continua cocaniturile, atragand mai tare atentia asupra ei. Biblilica nu are rusine si nu se simte prost niciodata. O poti injosi doar scuipand-o direct in ochi si spunandu-i acest lucru "vezi ca te-am scuipat" (nu de alta dar la cat e de proasta s-ar putea sa nu inteleaga gestul in sine). Desi nu face parte din aceeasi familie cu papagalul, bibilica are in general tendinta de a copia doar ca ele, in general isi copiaza suratele mai experimentate astfel ca viata unei comunitati de bibilici e o suita de fapte repetate de fiecare element al cardului.
Desi nu ma asteptam, pe masura ce studiam bibilicile, am inceput sa ma simt tot mai fascinat de modul lor de a fi si am ajuns sa le vizitez aproepe zilnic sa imi mai notez cate o observatie in legatura cu comportamentul acestor senzationale pasarele. Din pacate insa, cu cateva luni in urma ele au decis sa paraseasca gospodaria sis a faca galagie intr-o alta ferma asa ca pe viitor o sa imi schimb obiectul studiului parasind teritoriul pasarilor si intrand in cel al animalelor cu doua tinte principale, porcii si magarii.

* A cocani (vb. intranz.) =  (despre bibilici) A scoate sunete specifice speciei. A face "cocan-cocan"

De colectie

    In pruncia-mi comunista, cu un singur program tv si fara internet, am fost si eu izbit de nebunia colectiilor. Vazandu-i pe cei din jurul meu cum isi etaleaza colectiile de timbre, de figurine de plastic, de masinute de fier, de servetele, pachete de tigari sau Pif-uri, am decis ca e momentul sa ma apuc si eu de adunat lucruri. Mi-am     scremut ceva timp mintea pana sa ma hotarasc ce anume sa colectoinez si in final, in ziua in care implineam 6 ani, 8 luni si 17 zile, am inceput sa imi colectionez toate gumele de mestecat, deja mestecate. 

    Ideea acestui tip de colectie mi-a venit mai mult din dorinta de a nu mai lipi gumele folosite pe dosul mesei, sub scaune sau de banca din clasa. Am inceput asadar o vasta actiune de colectare (nu, nu m-am indreptat si spre gumele mestecate de altii ci am ramas fidel doar muncii propriilor maxilare) care s-a incheiat la implinirea varstei de 32 de ani si 7 luni cand m-am casatorit. Ca o curiozitate, in toata aceasta perioada am ajuns la performanta de a rata doar una dintre gumele mestecate, aceasta cazandu-mi din gura si evaporandu-se in spatiul cosmic in timp ce ma aflam in concediu pe Luna. In rest, an dupa an, zi dupa zi, scuipat dupa scuipat, am colectat fiecare bucatica si le-am lipit una langa alta dand nastere imensei bile de ciunga.  In decursul celor peste 25 de ani de colectie, am reusit sa strang o bila IMENSA de gume de mestecat gata mestecate, colectia mea cantarind azi in jur de 138 kg si fiind depozitata intr-un loc extrem de bine pazit in care nu pot intra eu, personal, accesul facandu-se pe baza de analize de urina. 

    Tot acest tezaur ce si azi mai emana arome de piersica, capsuni, pepenne rsu, menta, multa menta dar si de masele stricate va ramane bine conservat urmand ca dupa moartea mea sa fie vanduta la licitatie iar veniturile rezultate sa fie donate unei tari sarmane din estul Africii iar aceasta sa isi dezvolte in acest fel sistemele de irigatii.

 

Frica

Exista pe lumea asta cateva interdictii clare, respectate de toate persoanele cu o farama de ratiune. Pentru exemplificare as putea sa amintesc aici :
1. Nu fumati in benzinarie !
2. Nu va aplecati in afara ! (si automat: Nu folositi toaleta in timpul stationarii trenului)
3. Nu beti apa dupa ce ati mancat prune coapte !
...si, in felul asta, as putea continua la nesfarsit.
Nu stiu cine a inventat aceste "Nu-uri" dar stiu ca suntem cu totii constienti de ce tragedii s-ar putea intampla daca le-am incalca, fie ele scrise sau nescrise.Chiar daca uneori inconstient, actionam in consecinta si le respectam fara discutie.
Zilele trecute, am descoperit fara voia mea un astfel de "Nu" si, deoarece nu cred ca se afla inca "pe piata", m-am gandit ca ar fi bine sa il lansez pe piata pentru a evita catastrofe inimaginabile. Ei bine, "Nu-ul" meu s-a dezvoltat in urma unei vizite intr-un magzin de cristaluri cand printre rafturile cu pretioasele si fragilele obiecte - cani, pahare, farfurii, bibelouri - am zarit plimbandu-se o gravida in apropierea termenului de livrare (mai pe romaneste, luna >7). La fiecare miscare burta-i imensa se apropia amenintator de obiectele expuse iar doi vanzatori se aflau tot timpul in preajma ei pentru a incerca sa mai salveze cate ceva in cazul unui contact, nu de alta, dar dupa cum stim, gravidele, crezanduse centrul universului, nu dau nimic pe planetele ce graviteaza in jurul lor. Am privit stupefiat la tot acest spectacol thrilleresc, rostind in gand o rugaciune si implorand divinitatea ca in cazul unui accident sa scap nevatamat din eventuala ploaie de cioburi. Furisandu-ma tiptil, desi nu furasem nimic din magazin, m-am gandit ca ar fi bine ca pe langa semnul de "interzis accesul cu caini", pe usa, la intrare sa fie adaugat si un semn care sa interzica si accesul gestantelor.

Poveste de dragoste

    Era o zi extrem de calduroasa de vara, atat de calduroasa de la televizor si radio se anunta din ora in ora codul galben. Nicu, impreuna cu cei 3 prieteni ai sai au parcat Loganul model vechi la umbra si si-au instalat paturile si gratarul in zona de picnic de la Albina. Dupa o baie scurta in apa calduta a Timisului a venit vremea
pentru o bere rece cand baietii au constatat cu stupoare ca lada frigorifica era defecta iar toate cele 9 peturi de noroc erau mai calde ca o ciorba de burta consumata la restaurantul Prima din Sibiu (cea mai buna C(B) din lume!!). Norocul lor ca la doar cateva paturi departare, trei fete dragute stateau in jurul unei lazi frigorifice aburinde si posteau un pet lacrimand de 2 l de Fanta de Portocale. Setea fiind prea mare, Nicu, mai tupeist din fire s-a bagat in seama cu fetele iar acestea au acceptat destul de usor propunerea de a "raci" cateva peturi de bere, bineinteles in schimbul unei tratatii cu ceafa de porc cu mujdei si a catorva pahare de bere.  De aici pana la schimbul de numere de telefon si de id-uri de messenger intre Nicu si cea mai aratoasa fata din grup - Nicoleta (mana lui Dumnezeu, nu-i asa ?) nu a fost decat un pas, acesta fiind in fapt primul pas spre o relatie finalizata cu o casatorie minunata, o casa intr-o zona rezidentiala si o viata plina de bunastare si de fericire.
    Ei traiesc fericiti si azi si, nu de putine ori, seara, la umbra vitei de vie ce le acopera terasa de la etaj, beau alaturi de prietenii lor vechi cate un pet de Noroc rememorand plini de sentimentalism inceputul fulgerator al idilei lor romantice.

Imnul blogului - full

Cu vaca la Luvru

Dragul meu ciurdar,
Nu stiu daca ma mai tii minte, sunt vaca. Nu, nu sunt celebra VACA ci una ordinara, din ciurda ce candva ai pastorit-o.
Iti scriu azi pentru a-ti impartasi din nou una din marile mele pasiuni: calatoria. Ei bine, dupa Praga, Maldives, EAU si alte destinatii care mai de care mai exotice, am ajuns impreuna cu taurasul meu la Luvru.  Da, ai citit bine: Luvru adica muzeul Luvru, din Paris, ala cu picturi, sculpturi, piramide si cu o mu(m)ie. Adevarul e ca nu am prea stiut eu de ce peste tot prin orasul asta lumea vorbeste doar de acest muzeu si de ce e plin de afise si pliante care te indeamna sa il vizitezi. Asa ca tot auzind si vazand eu Luvru aici, Luvru dincolo, m-am hotarat sa vad si eu ce e asa minunat acolo. Satula din iarba grasa a Gradinilor Tuileries (pentru ca foamea de cultura este totdeauna infranta de foamea fiziologica), cu toate cele 4 compartimente ale stomacului pline,  am coborat agale pe scarile rulante in pantecul Luvrului, pentru a respira prin narile-mi pofticioase toata arta, istoria si cultura ce zac in celebrul muzeu.
Ochii-mi, mari si blanzi, mi s-au umplut de lacrimi de emotie la vederea minunatiilor produse de maini dibace gen Delacroix, Da Vinci, van Eych, Raphael , etc., M-am bucurat in fata vaselor egiptene, am ras de statuetele reprezentand civilizatiile din Africa, America si Oceania si, cand a sosit timpul mi-am facut nevoile in spatele Victoriei de la Samothrace, ca na, e cam scump sa dai  90 de centi pentru a-ti face "treburile" la Luvru (oricum ca vaca, am observat ca aici ti se permite cam  orice la fel cum mi s-a intamplat si in India).
In final, pentru a lasa si o alta dovada a trecerii mele pe aici, ca balega au venit aia de au curatat-o repede, mi-am tras o poza in fata unor picturi celebre cu oameni dezbracati, doar asa, pentru a le arata si celorlate vaci pana si la Luvru lumea e stricata rau de tot.
Inchei aici, nestiind pe viitor pe unde ma vor purta pasii dar promitandu-ti ca te voi tine la curent si in plus, voi posta si pe facebook dovezi ale vizitelor mele.
Cu drag
Vaca

Suntem peste tot

Nu fac o taina din faptul ca unul din motivele pentru care am plecat din Romania e pentru ca m-am saturat de conationalii mei. Intrucat nici nu am vrut sa parasesc vechiul continent, am ales sa plec cat mai departe si, in prag de toamna, m-am urcat in masina si m-am tot dus. Am facut sute, poate mii de Km. pana s-a terminat pamantul si am dat de apa. Aici m-am oprit, am strigat tare "Ma cac pe voi pe toti" si, neprimind nici un raspuns (lucru imposibil in cazul in care macar un roman se gasea prin zona) am decis ca e "romanian free" deci e bine.
A trecut toamna verde, si iarna tot verde si a venit primavara. In tot acest timp, eu am decis cand sa deschid si cand sa inchid robinetul de "limba si atitudine pur romana" pana intr-o zi calduta de inceput de mai cand venind agale spre casa, am vazut pe jos, aruncata, o carte de vizita. Avand in vedere ca de fiecare data cand vad pe jos nasturi, carti de vizita si bancnote de 50 de euro ma aplec si le ridic, si de data asta am procedat ca atare si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut asta:

Trecand peste "fericita coincidenta" ca facem parte din acelasi neam, intervine si "nemaipomenita coincidenta" de a fi de-a dreptul concetatean cu domn voicu.
Si mai zici ca sa nu-ti dai gauri la cureaua de la ceas ?
Cum pasarile migratoare nu poarta in cioc o hartie pret de peste 1900 de km, aparitia carii de vizita a pizdarului simedrea, pe deasupra si din Timisoara, pe plaja din Sete va ramane una din marile enigme nedezlegate ale omenirii, alaturi de Piramide, sculpturile din Insula Pastelui si desenele de la Nazca.

Open season

    Avand in vedere ca am investit atata in echipament mi-am propus ca in weekendul ce a trecut sa profit si eu de deschiderea sezonului de vanatoare si sa ies putin in natura pentru a vedea cum mai stau cu tintitul.

    Prin urmare, sambata asa pe la ora pranzului, cu noaptea in cap, am iesit pe balta. Soarele era deja la apus cand am inceput sa plutesc cu barca pe apele involburate ale Gange-ului. La un moment dat, cand tocmai imi reincarcam Baikalul MP 153, la vreo 442  de metri spre est au aparut trei nuferi mari si albi. Intrucat bataia pustii B-MP-ului e sub 400 de metri am fost nevoit sa ma apropii tiptil de cele trei frumoase exemplare pentru a nu le tulbura plimbarea. M-am lasat dus de ape, inaintand incet spre un loc din care puteam sa tintesc fara nici o problema. Cand m-am apropiat suficient, am pus arma la ochi si BuYaaa .. primul cartus a nimerit direct in cap nufarul cel mai apropiat. Automat, Bila, pinguinul meu de vanatoare a sarit in valtoare pentru a recupera cadavrul in timp ce ceilalti doi nuferi, revenindu-si din momentul de soc ce a urmat impuscaturii, au tulit-o la fuga. Reincarc rapid si tintesc al din nou. A doua detunatura zgduie linistea planetei si inca un nufar e ranit mortal dar stupoare: arma mi se blocheaza din cauza unui val ce imi loveste barca iar eu ma aflu in imposibilitate de a face o a treia victima. Fara a sta mult pe ganduri, pentru ca ultimul nufar se indeparta cu repeziciune spre apus - unde daca ar ajunge mi-ar fi imposibil sa il mai vanez - imis cot cutitul de la brau si sar in apele pline de petrol si pungi goale de grisine. Cursa e scurta pentru ca ani de-a randul m-am luat la intrecere cu lostritele asa ca un nufar nu are cum sa ma intreaca. Il ajung, il prind de petale si cu o miscare scurta din incheietura ii retez gatul. Sangele-i incepe sa curga inrosind apa din jur, ma scufund incet in apa pentru a-mi trage sufletul si revin victorios la suprafata, ridicand capul ultimului nufar la fel cum odinioara Perseu ridica hidosul cap al Meduzei. 

Magia culorilor

Oare oamenii care fac design-ul hartiei igienice nu isi verifica niciodata rezultatul muncii lor ?
Chiar nici un om din industria respectiva nu se uita cum arata dupa folosire o hartie de culoare alba sau roz? Oare chiar nici un HOD al unei fabrici de "cur papier"nu trage o privire in buda, inainte de a trage apa ?
Se pare ca raspunsul la toate intrebarile de mai sus e NU pentru ca altfel nu imi pot explica de ce naiba hartia igienica are tot timpul culoare deschisa. Sa se vada mai bine cacatul pe ea ? Sa vim seriosi, imaginea unei bucati de hartie de culoare alba dupa ce te-ai sters proaspat cu ea la cur nu e una prea placuta, ba din contra ...
Si atunci, de ce nu fac astia hartie igienica neagra, maro sau chiar violet inchis. In felulat ar fi mai usor  asta, pata de rahat ar fi mult mascata si simtul estetic nu ar mai fi atat de mult pus la incercare.

Preciosa

Asa cum mai stiti, in adolescenta am avut probleme grave de comportament asa ca am fost nevoit sa repet clasa a 11-a de vreo 3 ori iar a 12-a de doua ori. In final, dupa multe luni petrecute la scoala de corectie, am reusit si eu ca la 23 de ani sa imi iau cu succes bacalaureatul si sa intru la facultate. Acolo, numarandu-ma printre "maturii" seriei, am reusit foarte usor sa ma impun atat datorita varstei cat mai ales datorita antecedentelor mele, castigand astfel respectul  si admiratia colegilor mei. Astea fiind premisele, va dati seama ca admiratia asta se transforma in alt fel de sentiment atunci cand e vorba de persoane de sex opus asa ca, sa nu mai lungim discutia si sa ajungem direct la subiectul acestei postari, in nici 3 luni de la inceputul scolii, dupa o selectie extrem de crunta, mi-am tras o gagica cu vreo 4-5 ani mai tanara dar si cu vreo 10-15 kg mai grasa decat era normal (dar oare nu sufletul conteaza?).

Si asa am ajuns la povestea noastra, pentru ca fata asta, hai sa nu-i spunem Nineta, este motivul principal al acestei postari. 

Ei bine (nu) Carmen asta era (si sper ca mai e inca daca nu o fi murit la cutremur) o persoana extrem de pretioasa. Prima data mi-a atras atentia la un curs banal in care, intrebati fiind care ne sunt hobby-urile, calcand triumfatoare peste "muzica", "film","arta foto","sport","colectioant servetele" sau "calatorii" a rostit foarte natural urmatoarele "hobby-urile mele sunt postmodernismul si politoligia". Ei bine, cum sa nu vrei sa cunosti o asemenea persoana ? Si uite asa mi-a cazut cu tronc :) Cu toate ca nu stiam multe nici legat de politologie si nici de postmodernism (raspunsul meu la intrebarea cu hobby-ul a fost: berea Stella Artois) am reusit foarte usor sa intru in gratiile fetei, sa (nu) ii zicem Adina pentru ca in afara de domeniile sus aintite, fetei ii placea foarte mult sa vorbeasca si sa fie ascultata. Timp de aproape 2 ani cat am fost impreuna, am experimentat pentru prima data in viata mea "pretiozitatea" unei persoane. Venita dintr-o localitate aflata la marginea judetului, (nu) Silvia a vrut tot timpul sa ascunda acest lucru si sa dea impresia de "fata de oras" si oare cum poti mai bine sa faci asta decat printr-un limbaj elevat si prin folosirea la infinit a expresiilor "dupa cum am citit in <titlu unei carti grele>" sau "dupa cum spunea si <Comte, Nietzsche, Bergson, Heidegger, Rousseau, etc.>".  Aproape 24 de luni am stat, am ascultat si m-am minunat. M-am inarmat cu rabdare pentru ca nu mi-a fost usor sa inghit zi dupa zi cuvinte grele ca "perceptii, amiabil, optica, cauzalitate, portofoliu, etc" cand in vocabularul meu de zi cu zi, din 4 cuvinte, unul e "cacat". Am vrut sa vad cum se termina, cand vor fi epuizate toate cuvintele si expresiile stufoase din Dex dar am constatat ca limba romana e o imensa sugativa de cuvinte provenite din alte limbi ale pamantului. Considerandu-ma invins, am abandonat lupta si i-am urat (nu) Carolinei mult succes in viata si cariera, ceea ce s-a si intamplat pentru ca peste an si an am descoperit-o la televizor, intr-o emisiune pe teme economice, vorbind aceleasi "limbi straine".  

tot ...Acolo este tara mea !

Pentru ca impresia ultimei postari imi e inca vie in minte si mai ales in nas inca ma ai intreb, oare ce OM (?) a fost in stare sa dea nastere [ : )) ] gestului respectiv. Inca imi mai bat capul cu aceasta intrebare. Intrucat trenul vine din Moldova, de la multi multi km automat ma gandesc ca artistul anonim vine si el din aceeasi provincie istorica - nu de alta dar Moldova e recunoscuta pentru femeile frumoase dar mai ales pentru marele numar de oameni de arta si cultura cu care a contribuit la dezvoltarea spirituala a Romaniei.  Si totusi, nu pot sa cred ca un moldovean adevarat ar fi capabil de asa ceva. In afara de faptul ca am o matusa care vine zona centrala a moldovei (careia ii multumesc pentru singura verisoara primara ce mi-a oferit-o, careia ii de asemenea pentru singura nepoata primara ce mi-a oferit-o), viata mea s-a intersectat de multe ori cu viata locuitorilor de la est de Carpatii Orientali. Nu pot sa neg minunatele momente petrecute alaturi de fostii mei colegi de serviciu, majoritatea moldoveni get beget, veniti in Timisoara. Stau acum si ii analizez pe fiecare, ca om, ca spirit si mai ales ca vietuitoare a acestui pamant si nu mi-i pot inchipui sa faca un astfel de gest. Inima lor buna, gandul curat cat mai ales altruismul si bunul lor simt le-ar bloca instant orificiul anal. In plus, credinta lor in cele ceresti (sa nu uitam ca e provincia cu numarul cel mai mare de biserici pe cap de locuitor) le-ar cenzura din start orice tendinta de a se caca langa vasul de toaleta. E clar, oricine si-ar fi putut face treburile acolo, pana si eu intr-un moment de ratacire, dar nu un moldovean. Atunci ? E posibil sa fi fost niste unguri iar ei sa fi facut asta pentru a se razbuna pe neamul nostru si pentru a ne invrajbi cu moldovenii sau poate sa fi fost rusi, popor ce totdeauna ne-a tratat ca pe niste rahati si, nu e imposibil sa fi fost extraterestri, fiinte ce nu cunosc cum sta treaba cu buzile pe batrana noastra planeta.

Orice ar fi fost , misterul inca ramane neelucidat si cine stie cate trenuri vor mai circula pe acea ruta pana sa aflam raspunsul la aceasta interebare : CINE ?

Acolo este tara mea !

In mod normal ma gandeam sa public doar poza de mai jos, fara nici un comentariu pentru ca, dupa cum am mai spus aici,  "o imagine face cat 100 de cuvinte" (as adauga si ca un miros face cat 101 ...) In final nu m-am putut abtine, asa ca, desi am impresia ca stric din forta postarii aberand pret de cateva randuri si am decis sa ma risc.

Recunosc ca am momente in care imi e dor de Romania. Imi e dor de casa mea in care am investit atat de mult - si nu ma refer doar la bani, imi e dor de prietenii cu care ma simteam atat de bine si, poate cel mai mult imi e dor de parintii mei si de locurile in care am copilarit. Saptamana trecuta am decis sa le fac tuturor celor dragi o mica surpriza asa ca m-am urcat in avion si, fara sa anunt pe nimeni am mers acasa. Dupa cateva zile petrecute alaturi de parinti in orasul meu natal am luat treul Inter regional (fost acclerat) Iasi - TimisoaraNord (aka Foamea) pentru a ajunge la destinatie. Pentru ca vin din franta si asta inseamna ca sunt plin de bani si de aroganta, am ales sa merg la Clasa 1. Pe peronul garii din Alba Iulia, asteptand venirea trenului m-a cuprins acelasi sentiment ce il aveam de cate ori tatal meu ma ducea la gara in timpul studentiei. Tatal meu a imbatranit, eu m-am maturizat, melodia de anunt a trenuului nu mai e "Iancule mare" ci "Crai Nou", peronul dintre liniile 1 si 2 s-a renovat cu ocazia unei vizite prezidentiale de 1 Decembrie si ...cam aici se opresc toate schimbarile.

Nici nu am urcat bine in tren si m-a lovit un miros greu de ceapa si pisat (oare SNCFR vine de la Sarmani, Nesimtiti, Ceapa, Fecale si Rahat?). Nu am scapat de mirosuri nici in compartimentul in care aveam loc pentru ca pe una din banci, un cetatean dormea tolanit si, pentru ca a avut imensul bun simt de a-si da jos incaltarile, atmosfera era dominata de aroma patrunzatoare de sosete de lana purtate mai mult decat e trecut in manualul de utilizare. Am abandonat atat ideea de a sta acolo cat si locul dobandit in urma achitarii frumoasei sume de 80 de roni si am mers int-un alt compartiment unde mirosul nu imi era atat de mult pus la incercare. Totul a decurs in conditii normale pana in momentul in care jumatatea de litru de cola bauta inainte de a pleca si-a facut resimtita prezenta in zona vezicii asa ca mai mult de nevoie am fost nevoit sa merg la toaleta. Restul ... dupa cum se vede, nu e nici macar tacere. Imi e greu sa definesc ce e "restul" asta. As putea sa descriu cele 5 grade ale starii de voma ce m-a cuprins sau gandurile legate ed originea speciilor ce mi-au trecut prin cap sau chiar flashurile ce le-am avut, in care apareau caini sau pisici facandusi treburile  si incearcand apoi sa le acopere. Am incercat apoi sa gasesc o logica in gestul omului (?) care a realizat acesta "opera de arta". M-am gandit ca poate era foarte mic si nu a ajuns sa se urce pe vasul de toaleta. M-am intrebat: daca tot era setat sa faca langa, de ce oare s-a mai deplasat pana la toaleta? etc...etc... doar ganduri, intrebari ...nici un raspuns !

In final insa, tot ce ramane e cacatul : Ultima frontiera ! O frontiera pe care eu am decis sa nu o mai trec prea curand, cu tot dorul de familie, de casa, de tara, de cei dragi sau mai putin dragi.

Culori

M-am nascut intr-un loc gri si cat am stat acolo am purtat foarte mult haine albastre. Acum locuiesc intr-un loc albastru si ma imbrac foarte mult in gri.

Partea 1: GRI
Totul e gri, campuri, case, orase, munti, ape. Chiar si oamenii sunt gri, in special privirea lor. L-am vazut de sus, din cer si, dupa ce am iesit dintre nori am vazut doar atat: gri, gri si iar gri ! Pentru o clipa mi-am dorit sa ma opresc, sa ma ridic din nou deasupra norilor pentru ca albul acestora si imaginea soarele la asfintit sa imi stearga din minte tot griul asta murdar. Ma imbracam in albastru din...nevoia de albastru. Tot timpul cat am locuit in gri am avut nevoie de albastru si ori de cate ori aveam ocazia, evadam pentru catva timp pentru a-mi satisface aceasta nevoie. Cand nu puteam sa fac acest lucru, compensam imbracandu-ma in albastru.

Partea 2: ALBASTRU
Intr-o zi m-am saturat de gri si m-am gandit sa schimb radical culoarea asa ca am ales, cum altfel, albastru. Acum totul e albastru campuri, case, orase, munti si mai ales ape. Chiar si oamenii sunt de culoare albastra, si nu doar privirea lor. L-am vazut de sus, din cer si, duoa ce am iesit din nori mi-am dorit sa ma prabusesc brusc, pentru a ajunge cat mai repede in albastrul meu iubit. Acum traiesc in albastru, cu apele, formele de relief si oamenii albastri. Ma imbrac in gri dar nu fac asta pentru ca imi e dor de griul in care am trait pana acum ci pur si simplu pentru ca imi sta bine.

Mizerabilul

Acum patru ani cand am facut legamantul de nespalare nu m-am gandit ca o sa ajung in qacest punct in care sa nu mai stiu ce miros are samponul, sapunul, gel dus-ul sau pasta de dinti. Am trecut pana si de momentul in care oamenii preferau sa schimbe compartimentul de tren in loc sa imi suporte duhoarea. Nici la frizerie nu mai merg pentru ca nu s-a gasit inca un metal pentru a face o foarfeca potrivita pentru ceea ce a fost odata parul meu. Cat despre apa ... ei bine, in afara de faptul ca mai beau din cand in cand cate un pahar, singura data cand ma mai atinge e atunci cand ploua. Si cu toate astea ...traiesc bine merci - vorba bunicului meu, Dumnezeu sa-l ierte : "De ce sa te speli, ca doar nici porcul nu se spala si pentru aia tot e gras."

Si pentru ca tot veni vorba de porc, mi-am dat in sfarsit seama de ce lui ii place atat de mult sa fie scarpinat - pentru ca nici el nu se spala si de la nespalare, pielea incepe sa il manance. Se indoieste cineva ? Ok ...atunci ziceti-mi si mie, ati vazut careva un peste caruia sa ii placa sa fie scarpinat ? Nuuuu , evident, pentru ca pestele e toata ziua in apa deci e curat !

Pe langa cunostinte noi, asemanatoare ccu cea de mai sus, domandite in ultimii 4 ani de nespalare, am mai castigat ceva : timp. Cel putin o ora pe zi pierdeam cu spalatul iar acum, tot acest timp il folosesc in scopuri intelectuale pentru ca daca de nespalat nu stiu inca pe nimenea sa fi murit, de prost cu siguranta ca mor zilnic cu sutele.

Tristetea frecventatorului de curve

Gata, m-am potolit !

Dupa o activitate de cativa zeci de ani de mers la curve, anul asta o sa iau o pauza.

Am investit bani, timp si chiar sentimente si pot sa spun ca nu merita.

Stiu, unora li s-ar parea ciudat sa ai chiar si numai o farama de sentimente pentru curva proaspat fututa dar asa-s eu, curva sau nu, eu credeam ca e si ea un om, un suflet. Dar nu, nu e adevarat !

Pe curva trebuie sa o uiti in momentul in care faci dusul de dupa sau cel tarziu in momentul in care ii platesti serviciile pentru ca la randul ei, ea nu te considera decat un "obiect al muncii'. Tu nu insemni pentru ea mai mult de ceea ce inseamna aluatul entru brutar sau caramida pentru zidar.

Nu te astepta ca ea sa te respecte sau sa simta ceva pentru tine. Curva isi face treaba, mai bine sau mai rau, dupa care pentru ea nu mai existi. Cred ca fiecare din noi s-a intalnit intamplator, pe strada, pe facebook, in mall sau la coada la Billa cu o curva careia i-a tras-o cel putin odata iar aceasta s-a facut ca nu il cunoaste, a intors capul si a privit in alta parte sau s-a prefacut a fi ocupata neraspunzand nici macar la salut. pentru ca, Da ! ... curvele nu lasa nici macar loc de buna ziua.

Si, daca ele, procedeaza in acest fel, de ce sa fiu eu cel care sa se simta prost ?

Doar eu dau BANII, ce naiba !

In concluzie curvele mele iubite, eu RENUNT. Daca imi veti duce voi dorul, va astept cu drag sa ma cautati doar ca eu nu o sa va mai caut, nu o sa va mai sun si nici nuo sa va mai salut cand va vad pe strada.

De data asta, cand o sa trec prin Amsterdam o sa prefer racoarea unei beri baute alaturi de prieteni pe o terasa din Bijenkorf in locul unei partide de sex "la trecerea timpului".

Drive

Am avut o experienta nemaipomenita in preumblarile mele pe autostrazile Europei: m-am intalnit cu El, cu Ferrari ! Pe Ferrari mai intai il auzi pentru ca, asemenea avionului cu reactie, motorul isi anunta prezenta cu mult inainte de a se arata ochiului. Cu soundrtack-ul unei curse de formula unu in urechi, il astepti pana apare in oglinda retrovizoare si nici nu apuci sa clipesti ca te-a si depasit lasand in urma lui o urma rosie.

Pentru Ferrari nu exista alta banda decat banda de viteza maxima. Asa ca, daca ai 3 benzi pe sens, Ferrari e totdeauna pe banda 3, daca sunt 2 benzi, e pe banda 2...si asa mai departe pentru ca e sub demnitatea Ferrari-ului sa mearga pe o alta banda. Ar fi poate de bun simt ca pe toate autostrazile sa se construiasca o banda separata careia sa i se spuna "banda de circulatie Ferrari" si pe care sa nu aiba drept de circulatie decat masina cu calul cabrat. Totusi, sunt foarte curios ce se intampla cu Ferrari pana ajunge pe autostrada pentru ca eu nu l-am vazut circuland pe drum cu o singura banda pe sens. S-ar putea sa zboare, sa pluteasca prin aer pana apare cel putin inca o banda pe care sa aterizeze lin si sa isi continue rulajul. Sau poate ca se deplaseaza intr-o dunga pe linia alba de demarcatie dintre benzi ... cine mai stie ? Pentru mine circulatia Ferarri-ului pe un drum simplu ramane inca una din marile enigme ce ma framanta zi si noapte, alaturi de constructia capului hexagonal al cheii Ikea, freza lui Neymar si botul calului.

Overtime in Romania

De cand am vazut reclama asta m-am intrebat : Oare cum ar suna o adaptare pentru Romania ?

[Imagini]: Bezna. Tunel National Arena. Stefan Iordache (is dead) paseste cu atentie incercand sa ocoleasca baltile si noroaiele.

Este pauza. Ambele echipe sunt în vestiarul lor discutand ceea ce pot face pentru acâştiga acest joc în a doua jumătate.

[Imagini]: Copsa mica, Castelul Bran, Rosia Montana, Manastirile din Moldova, Gara de Nord din Timisoara, Delta Dunarii..

In Romania, din pacate suntem in finalul prelungirilor. Oamenii sunt fara locuri de munca si ii doare ... IN CUR. Nici nu se sinchisesc sa se gandeasca la o revenire. Şi cu toate ca asta nu este un joc, manelele urla din boxele date la maxim si toata lume danseaza.

[Imagini]: Florin Salam canta la inmormantarea lu' Jana (mama lu' Fane Spoitoru), Dansez pentru tine - sezon 2, Nunta fetei lui Nicolae Guta, Concert Costel Busuioc

Oamenii din tara stiu cum stau treburile. Ei au pierdut aproape totul. Dar împreună, lupta in continuare pentru a elimina cuvantul "aproape" din propozitia anterioara. Si din pacate, doar acest lucru il fac IMPREUNA.

[Imagini]: Zapada, inundatii, zapada, inundatii, iar zapada, iar inundatii

Am văzut o mulţime de epoci dure, o mulţime de recesiuni în viaţa mea. Şi, vremuri când nu ne înţelegem unii pe alţii. Se parea ca uneori ne-am pierdut inima dar e clar ca ne-am pierdut de tot capul. Când ceata divizarii, discordia si vina au făcut ca totul sa ingreunezeceea ce va urma, atitudinea noastra a amplificat acest greu.

[Imagini]: Basescu, Mircea Badea, Ceausescu, Iliescu, Gheorghe Doja, Victor Ponta, Catalin Maruta, Hagi, Nadia, Ilie Nastase, Bianca Dragusanu, Adi Mutu, Dan Diaconescu

Dar, in ciuda tuturor incercarilor la care am fost supusi, nu am inteles nimic si am continuat sa actionam cu egoism si sa le facem in ciuda celor de langa noi. Pentru că e ceea ce facem. In loc sa cautam o cale in vremurile dificile noi preferam sa daramam tot ceea ce bun si ce ar putea fi folosit mai departe.

[Imagini]: Soarele rasare deasupra blocurilor din Filiasi

Tot ceea ce contează acum este sa fim smecheri si sa ii "facem" pe ceilalti. Cum dam din coate sa ajung in fata? Cum sa câştigam ?

[Imagini]: Dacia Sandero, Meciul Romania -Argentina de la CM din '94, Cristian Mungiul luand Palm d'Or in 2007 ,Horia tecau castigand Australian Open la dublu mixt

Noi romanii le aratam tuturor că orice se poate face. Şi, ceea ce este adevărat despre noi este adevărat despre toata tara noastra.

[Imagini]: Bute, Doroftei, fratii Simion, Nikita, Ghita, Sora, Iftimoaie, Morosanu - Moartea din Carpati

Această ţară nu mai poate fi facuta knock-out cu un singur pumn pentru ca e la pamant de multa vreme. Am incercat odata sa ne ridicam şi atunci ne-am tras presul de sub picioare si scaunul de sub cur si tot ce s-a auzit a fost bufnitura ce a marcat noua noastra cadere.

[Imagini]: Stefan Iordache (still dead) fumeaza o tigare in filmul Glissando, inmormantare Stefan Iordache, Monica Tatoiul se pronunta in legatura cu fumatul.

Da, asta e sfarsitul Romania. Şi, din pacate, meciul a fost pierdut. DEMULT !

[Imagini]: Balanel si Miaunel - aspiratorul

... as we know it

Fie ca ne place, fie ca nu, Sfarsitul lumii vine anul asta. Daca datile trecute au fost doar abureli de data asta s-a stabilit clar si iremediabil in acelasi timp. Cu toate ca multi se asteapta sa vina in 12-12-2012 (pentru a respecta traditia si poate pentru ca e ultima data cand o secventa de acest gen se poate compune) Sfarsitul lumii va veni mai devreme, undeva in vara. Nu o sa va dezvalui data exacta, nu pentru ca nu o cunosc ci pentru ca pur si simplu vreau sa vad cum va va prinde nepragatiti. Doamne, ce o sa mai rad !!!

Va intrebati poate de unde atata siguranta in cele scrise mai sus si pe ce ma bazez cand afirm respectivele lucruri ? Ei bine, stiu toate acestea direct de la sursa, pentru ca, nu-i asa, am vorbit cu Sfarsitul lumii !

L-am intalnit marti seara la o partida de carti, alaturi de mai vechii amici Arsinel, Păcălici si Cainele Desenat, la care el nu a participat. A doua zi l-am sunat pentru a-i inapoia umbrela uitata la mine in apartament si, daca tot mi-a raspuns i-am cerut detalii referitoare la venirea sa. A fost extrem de amabil si mi-a dat destul de multe informatii dintre care, cred eu cea mai importanta e ca va veni noaptea - cel putin pentru tarile din Europa - pentru a nu deranja pe nimeni. In concluzie, veti putea intalni Sfarsitul lumii fie daca veniti de la club/chef fie daca iesiti de la schimbul trei, in rest, nici macar nu veti sti ca a trecut, doar va veti trezi si va veti spala pe fata si pe dinti.

Luna cadourilor

Galopand pe un magar raios, sarbatorile de iarna se apropie. Din pacate, odata cu ele se apropie si alergatul dupa cadouri. Si eu urasc sa fac cadouri pentru ca alegerea cadoului potrivit imi da batai foarte mari de cap: Oare o sa ii placa ? Oare nu mai are asa ceva ? sau chiar "Oare are aceeasi valoare cu ceea ce o sa primesc la randul meu de la persoana respectiva ?".

Da, urasc sa fac cadouri in general si in special urasc sa fac cadouri persoanelor de la care nu primesc nimic in schimb. Pai daca tot investesc un banut acolo, nu e normal ca si cel pe care il lovesc cu generozitatea mea sa imi intoarca gestul ? Ei bine, am in jurul meu persoane pentru care sunt constrans sa investesc in fiecare an o anumita suma de bani desi stiu sigur ca maximul ce-l pot primi inapoi e o punga de seminte si un pahar cu apa plata. Imi displac aceste persoane intr-un hal fara de hal si de fiecare data, inainte de a le inmana cadoul ma basesc pe el in semn de protest. Ei bine, acum sti, daca ai primit un cadou din partea mea si nu mi-ai dat nimic in schimb, apoi cu siguranta ai si un mic suvenir ...la pachet !

Si cum ziceam, alegerea cadourilor in prag de sarbatori e o activitate extrem de obositoare dar se pare ca incepand de anul asta ceva se va schimba. Si asta nu din cauza ca sunt departe de "cadouisti" si nu voi mai fi obligat sa le iau cadouri. Nuuuuu ... pentru ca pe langa faptul ca in prag de iarna voi da o fuga sa imi vizitez matricea stilistica, "nu putem sa mergem cu mana in fund pe la cei dragi". Ha, ha , ha ...cei dragi ! Totul se va schimba de data asta pentru ca am descoperit RAIUL CADOURILOR. Am gasit locul in care mii de suveniruri zac ici colo, numai sa le pui intr-o plasa de cadouri si sa le dai CELOR DRAGI ! Si, sa specific inca un lucru, toate sunt GRATIS !!!!! Daaaa, zero cheltuiala si maxim efect ! Am vazut aici aranjate cu grija cadouri personalizate petru prieteni, pentru familie si pentru colegi. M-a mancat mana sa iau deja vreo doua dar am zis ca timp mai e si astept sa vad promotiile.

Sa cresti mare !

Mi-a luat doi ani sa-mi revin din tristetea ce ma cuprins dupa moartea girafei mele. Am petrecut zile si mai ales nopti de cosmar, girafa aparandu-mi in vise si bantuindu-mi somnul, repetand iar si iar:"Razbuna-ma !". Si uite asa, cosmarul s-a repetat timp de aproape 20 de luni, chiar si dupa ce am razbunat-o, taind unghiile cainilor care latrand la ea au speriat-o si au aruncat-o in fata masinii - soferul nu a fost acuzat pentru ca circula regulamentar. Am fost la psihologi, la vrajitoare, la medici somnologi de renume dar fara nici un rezultat pana cand, prietenul meu bun Mick Doohan mi-a dat ideea sa imi gasesc un alt pet pentru ca in felul asta spiritul girafei mele iubitoare se va potoli vazand ca nu mai sunt singur.

Fara prea mare incredere am decis sa imi gasesc un nou companion. M-am gandit mult pentru ca, avand in vedere cata durere mi-a provocat pierderea girafei am vrut sa evit din start posibilitatea de a trece din nou prin aceste clipe de cosmar, in caz ca, Doamne fereste, si noul pet va parasi aceasta lume inaintea mea. Am cautat prin urmare tot felul de vietuitoate care mai de care mai longevive dar tinand cont ca oricat de bine arata statisticile, nu ai de unde sti ce virusi apar m-am oprit in final la un frasin (cu toate ca preferam mai degraba un cires).

Acum sunt linistit, cosmarurile au disparut iar eu ma ocup zi de zi de frasinul meu pentru ca, nu-i asa, dresajul frasnului e mult mai dificil in comparatie cu cel al girafei.

Si inca ceva, inca frasinul meu nu are un nume asa ca astept cu interes propuneri. Cea mai potrivita idee va fi premiata cu o ciorba de peste si titlul de nas.

Imi pare rau !

MOTTO : "Si mai credeam ca eu nu-s tot la cap."

Mi-e scarba sa recunosc dar traim intr-o lume bolnava rau de tot. Malignitatea o intalnim zi de zi in ziare, la TV, la coltul strazii si in ultima vreme si pe internet iar daca e vorba de internet, prietenul meu facebook-ul nu avea cum sa nu intre si el in acest joc.

In concluzie, iata ce mi-a provocat o neplacuta stare de voma in urma cu cateva minute :

Chestia de mai sus reprezinta o postare gasita pe facebook. Nu e Alien, nu e nici The Thing. E pur si simplu nepotelul.

Inteleg ca asteptarea a fost grea de tot si ca bucuria e mare dar ...da-o naibii, puteai astepta macar sa-l spele si sa ii taie matul pentru a nu mai arata ca si cand e proaspat iesit dintr-un film de categoria B.

In fine, "the thing" nu are nici o vina, poate cand o sa priceapa cat de cat, va fi la fel de oripilat de ceea ce i s-a pus la cale inca din primele zile de cand a vazut lumina soarelui. Vinovata ... putin spus, de fapt BOLNAVA CU CAPUL, e persoana care a postat poza respectiva si nici macar nu a partajat-o in cercul cunoscutilor ci a lasat-o la liber sa oripileze pe cat mai multa lume. Oare ce urmeaza ? Nu de alta dar daca tot ni l-ai infatisat impanat in sange si branza, nu se poate sa nu ai si ceva mai hardcore, de genul dilatatiei lu' mami, sa vedem si noi pe unde si-a facut ala micu loc afara.

In final, o mentiune speciala pentru comentatorii - la fel de bolnavi ca si persoana autoare a postului. Oameni buni, oare chiar nu intelegeti ca aici linsul in cur nu se plateste ca in viata reala?